„Mădălina trăia anxietatea ratării“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gestul Mădălinei Manole de a se sinucide chiar de ziua ei arată că, de fapt, artista nu era mulţumită nici cu familia, nici cu notorietatea pe care le avea la 43 de ani, consideră specialiştii. Artista a vrut să-şi conserve imaginea de zeiţă şi nu a reuşit. Deznădejdea a împins-o către un suicid extrem de hotărât, fără a lăsa cuiva posibilitatea de a o salva. 

Psihiatrul Adina Maria Bîtfoi, medic la Spitalul „Alexandru Obregia" din Bucureşti, spune că niciodată un gest suicidar nu vine dintr‑o pornire de moment. „În ziua de naştere, ca şi de Crăciun sau de Anul Nou, fiecare îşi face bilanţul. Câţi ani ai, ce ai făcut. Persoanele care suferă emoţional foarte puternic devin în astfel de momente şi mai vulnerabile. Bilanţul nu ţine de lucrurile concrete: avere, soţ, copil. Dacă tu constaţi că ai făcut un copil, ai o familie şi totuşi nu te simţi bine, devii şi mai deznădăjduit", a explicat medicul.

Declaraţie şocantă a soţului Mădălinei: "Nu este ea de vină! O să se afle în curând!"

„Mădălina trăia anxietatea ratării"

FOTOREPORTAJ Ultimele aplauze pentru Mădălina Manole

Traian Băsescu a depus un buchet de crini albi la sicriul Mădălinei Manole

A cântat cu Mădălina Manole, cea care i-a marcat începuturile în muzică

Mădălinei Manole i-a fost foarte greu să vadă ieşirea din suferinţa sufletească pe care o avea. „Gestul ei a fost singura «rezolvare» pe care a găsit‑o. A fost un suicid extrem de hotărât, făcut la o oră târzie din noapte, în aşa fel încât să nu mai existe posibilitatea de salvare", a concluzionat Adina Maria Bîtfoi.

„Mădălina şi-a forţat destinul. Nu îi era dat să moară“, spun numerologii

Sinuciderile cu Diazepam şi pesticide, cele mai frecvente la femei

REZULTATUL AUTOPSIEI: Mădălina Manole s-a sinucis. A băut aproape jumătate de litru de pesticid!

Scena sinuciderii şi ultimele ore din viaţa Mădălinei Manole

Biserica Ortodoxă: Cei care se sinucid refuză Raiul!

Aniversare transformată în comemorare

Psihologul Augustin Cambosie consideră că alegerea zilei de naştere pentru a-ţi pune capăt zilelor are o importanţă simbolică: „Momentul ales a fost o aniversare pe care a transformat-o într-o comemorare. Cred că a fost un fel de termen, între orele 12.00 şi 0.00, în care ea a aşteptat să se întâmple ceva, un gest, sau să primească un cadou anume", a declarat Augustin Cambosie.

Decizia ei de a-şi lua viaţa n-a venit peste noapte, cu siguranţă a fost o acumulare, venită pe fondul unei structuri cu o anumită sensibilitate artistică. Mădălina ajunsese, probabil, într-un moment când nu mai avea prea multe aşteptări şi îşi punea întrebări legate de viitorul ei, ca femeie şi ca VIP, mai spune Cambosie. Psihologul afirmă că familia şi prietenii sunt, într-o oarecare măsură, complici la gestul cântăreţei: „Ei ar fi trebuit să ştie ce se întâmplă, pentru că ea a mai avut o tentativă. A fost un fel de SOS lansat către cei din jur, dar aceştia nu l-au perceput ca atare!".

Viaţa ei, un cerc perfect închis

Psihologul Hanibal Dumitraşcu crede că Mădălina Manole era predispusă la o dramă de acest gen: „O structură inflexibilă de personalitate, perfecţionistă, cu o imagine de sine făcută praf. Nu a putut să conserve acea imagine de zeiţă".

Mădălina era, mai mult decât oamenii obişnuiţi, prizoniera nostalgiei, explică Dumitraşcu. „Trăia anxietatea ratării şi, în cele din urmă, a ales să-şi sfârşească viaţa printr-un cerc perfect închis: unde a început, acolo s-a sfârşit, de ziua ei de naştere", a conchis psihologul.

Laurenţiu Cazan despre Mădălina Manole: „Orice artist şi-ar dori uneori să îşi tragă un glonţ în cap"

Psiholog criminalist, despre cazul Mădălina Manole: „Ceva nu se leagă"

SCANDALOS! Ultimul interviu cu Mădălina Manole, inventat de Agerpres!

SMS-ul scris de Madalina Manole înainte de a muri: "Îmi pare rău, dar nu mă mai suport fizic"

Soţul Mădălinei Manole: Din când în când Dumnezeu îţi mai dă şi câte o palmă

17 iunie, prima tentativă de suicid

Mădălina Manole a mai încercat să-şi pună capăt zilelor. La 17 iunie, artista a fost internată, pentru 24 de ore, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, la secţia Toxicologie.

Potrivit unor surse medicale, artista a fost adusă la spital de familie pentru că ar fi înghiţit mai multe pastile de paracetamol şi ibuprofen. Medicii i-au acordat îngrijire medicală de specialitate, i-au făcut spălături stomacale şi i-au recomandat să consulte un medic psihiatru.

Potrivit protocolului medical, un pacient care se prezintă la Urgenţe cu intoxicaţie acută voluntară rămâne internat până când funcţiile vitale sunt stabile.

Perioada de internare variază de la şase ore până la cinci zile. În acest interval de timp, dacă pacientul îşi dă acordul, este consultat şi de un psihiatru. În situaţia în care bolnavul are antecedente sau reprezintă un pericol, acesta este transferat la un spital de psihiatrie. Dacă nu există antecedente, iar pacientul nu recunoaşte tentativa de suicid, medicii de la Urgenţe nu pot decât să-i recomande ca, după externare, să consulte un specialist psihiatru. (Alina Gavrilă)

„Nici copilul mult dorit n-a mai fost de ajuns"

Biograful Mădălinei Manole, profesorul Sorin Danciu din Călăraşi, pune sinuciderea artistei pe seama insuccesului profesional. „Pentru Mădălina, nici măcar copilul nu a fost suficient pentru a depăşi depresia cauzată de faptul că nu mai avea succesul dorit", a explicat autorul biografiei „Mă cheamă Mădălina", apărută în 2004.

Actualmente şef al Direcţiei de Cultură Călăraşi, Sorin Danciu îşi aminteşte vremurile frumoase petrecute alături de prietenii lui dispăruţi, Mădălina Manole şi Şerban Georgescu. „De regulă, Mădălina şi Şerban nu îşi sărbătoreau ziua de naştere dând petreceri sau invitând multe persoane. De aceea, eu le-am organizat în 1996, la Călăraşi, o petrecere-surpriză de ziua lui Şerban, la Popasul Sălciilor, cu Romică Ţociu şi Cornel Palade", îşi aminteşte Sorin Danciu.

Biograful spune că Mădălina a devenit alt om după divorţul de Şerban Georgescu. Era tristă, suportând greu despărţirea pe care tot ea o dorise, iar asta i-a afectat şi cariera. (Monica Măgureanu)

Ultimul interviu al Mădălinei Manole, o invenţie

Într-un articol publicat marţi şi prezentat drept ultimul interviu acordat de Mădălina Manole înainte de a se sinucide, redactorul-şef de la Agerpres, Marina Bădulescu, a compilat mai multe declaraţii făcute de artistă în interviuri mai vechi şi citate de pe blogul personal al vedetei, conform paginademedia.ro. Potrivit sursei citate, jurnalistul Agerpres care primise marţi sarcina de a realiza un interviu cu Mădălina Manole nu a reuşit să o contacteze pe cântăreaţă.

Marina Bădulescu a fost cea care a găsit soluţia: să folosească articole de pe blogul vedetei. Operaţiunea a fost făcută chiar de redactorul-şef. Agerpres a anunţat ieri că a demarat o anchetă în acest caz. Totodată, reprezentanţii agenţiei încearcă să se apere, precizând că respectivul material „nu a conţinut vreo menţiune potrivit căreia ar fi fost vorba de un interviu acordat în ziua respectivă sau acum câteva zile de Mădălina Manole".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite