MAE anunţă că transportatorii de marfă români pot intra din nou în Grecia fără dovada unui test COVID-19 negativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Autorităţile din Grecia au anunţat, vineri, că tranzitul camioanelor pentru transportul de mărfuri este posibil prin toate punctele de control ale frontierelor terestre, fără a necesita deţinerea unui test molecular negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2.

”Autorităţile elene au anunţat că tranzitul camioanelor pentru transportul de mărfuri este posibil prin toate punctele de control ale frontierelor terestre ale Republicii Elene, fără a necesita deţinerea unui test molecular negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2. Această nouă modificare vizând condiţiile de acces pentru transportatorii de marfă a fost posibilă inclusiv urmare demersurilor efectuate, în regim de urgenţă, de către Ministerul Afacerilor Externe, în plan bilateral şi la nivelul Comisiei Europene având în vedere necesitatea respectării recomandărilor acesteia referitoare la culoarele verzi de transport”, a anunţat, vineri seară, MAE.

Ministerul Afacerilor Externe atrage însă atenţia că reglementările privind obligativitatea prezentării acestui test rămân în vigoare pentru toate celelalte categorii de persoane care călătoresc în Grecia. Toate aceste măsuri sunt valabile până la data de 31 august 2020.

MAE reaminteşte că testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate din ţara de origine, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.

Prezentarea unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii şi nici completarea formularului electronic PLF/Passenger Locator Form şi prezentarea codului QR. Formularul este disponibil, în limba engleză, la adresa: travel.gov.gr, unde sunt disponibile şi condiţiile de călătorie valabile pentru această perioadă.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite