Eveniment

articolul anterior articolul urmator

MAE: Noi măsuri de protecţie anti-COVID instituite de Irlanda. Ce condiţii trebuie să îndeplinească pasagerii

1
15 Jan 2021 20:19:31
Autor: Ionuţ Mureşan
Imagine: Inquam Photos / Octav Ganea
Imagine: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autorităţile irlandeze au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Irlandei, în contextul pandemiei de COVID-19, acestea urmând să intre în vigoare sâmbătă. La sosirea în Irlanda, persoanele trebuie să prezinte un test PCR negativ pentru COVID-19, trebuie să completeze un formular de localizare şi să îşi limiteze deplasările timp de 14 zile de la intrarea în ţară.

 
 
MAE arată că, potrivit informaţiilor comunicate public de autorităţile irlandeze, persoanele care călătoresc în Irlanda pot intra pe teritoriul acestui stat cu condiţia prezentării unui test molecular tip PCR (test de reacţie în lanţ a polimerazei) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Irlandei. Testul trebuie prezentat atât înainte de îmbarcare pe cale aeriană şi maritimă, cât şi la sosirea pe aeroportul din Dublin.
 
„Sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unui test negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 următoarele categorii de persoane: persoanele care călătoresc din Irlanda de Nord, lucrătorii din transportul internaţional, inclusiv transportatorii, echipajele aeronavelor şi navelor maritime, copiii cu vârsta sub 6 ani, precum şi persoanele aflate în tranzit către un alt stat, cu condiţia de a nu părăsi zona de tranzit aeroportuar”, explică MAE.
 

Formularul de localizare, obligatoriu

 
De asemenea, la intrarea în Irlanda, pe cale aeriană sau maritimă, pasagerii au obligaţia de a completa un formular de localizare (disponibil online sau distribuit de către compania aeriană sau de feribot cu care călătoresc). Sunt exceptaţi de la completarea formularului furnizorii de servicii esenţiale ale lanţului de aprovizionare, cum ar fi transportatorii, piloţii şi personalul maritim, precum şi personalul diplomatic.
 
De asemenea, persoanelor care sosesc în Irlanda din statele/regiunile incluse în lista roşie sau gri, aşa cum sunt definite de sistemul UE (România fiind inclusă pe lista regiunilor roşii), precum şi din state/regiuni din afara Uniunii Europene, autorităţile irlandeze le recomandă să îşi limiteze deplasările pentru o perioadă de 14 zile după sosirea în Irlanda. Limitarea deplasărilor poate fi suspendată mai devreme de 14 zile dacă persoana în cauză prezintă un nou test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat începând cu cea de-a cincea zi.
 

Ce amendă riscă persoanele care nu respectă măsurile de protecţie 

 
Totodată, toate persoanele care sosesc din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Africa de Sud trebuie să se izoleze pentru o perioadă de 14 zile după sosire, fără posibilitatea suspendării măsurii înaintea împlinirii termenului de 14 zile. Nerespectarea măsurilor privind restricţionarea deplasărilor pentru 14 zile constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă de 2.500 euro sau închisoare până la 6 luni. 
 
Informaţii detaliate cu privire la condiţiile de intrare în Irlanda în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate AICI.
 
Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Dublin:
  • 0035316681150;
  • 0035316674318;
  • 0035316674325,
 
Apelurile sunt redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
 
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: 00353 864 684 351.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Utilizator Adevărul
16.01.2021, 01:38:27

Comentariu considerat abuziv.

Modifică Setările