Magistraţii decid dacă întrerup executarea pedepsei în cazul lui Maricel Păcuraru, unul dintre patronii postului Realitatea TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maricel Pacuraru FOTO Mediafax
Maricel Pacuraru FOTO Mediafax

Tribunalul Constanţa urmează să se pronunţe pe 5 octombrie în cazul cererii de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale, în cazul lui Maricel Păcuraru, coproprietar al postului Realitatea TV, condamnat la 4 ani de închisoare. Potrivit sindicaliştilor din penitenciare, postul TV a fost printre televiziunile care au instigat la revoltele celor din puşcării.

Maricel Păcuraru este în puşcărie din 3 noiembrie 2014, după ce Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu. Iniţial, în acelaşi dosar, Tribunalul Bucureşti îl condamnase la opt ani de închisoare. Ancheta în acest dosar privea o afacere în legătură cu semnarea a şase poliţie de asigurare, prin care Compania Naţională Poşta Română a fost păgubită cu peste patru milioane de euro. Dosarul era pe rolul instanţelor din octombrie 2009. 

Demersurile milionarului

Pe 14 iulie 2016, atunci când revoltele din puşcării erau în toi, Maricel Păcuraru aştepta decizia privind întreruperea executării pedepsei pe motive medicale.

Totul începe pe 10 mai 2016, când Maricel Păcuraru a depus la Judecătoria Medgidia o cerere de întrerupere a execuării pedepsei. Afaceristul a susţinut că este suferind de diferite afecţiuni care nu pot fi tratate în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Pe 23 mai 2016, un judecător delegat cu executarea a dispus efectuarea de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Constanţa a unui raport de exeprtiză medico-legală privind pe Maricel Păcuraru, care avea ca obiective: să stabilească afecţiunile deţinutului şi dacă poate fi tratata în reţeaua ANP, în reţeaua Ministerului Sănătăţii - sub pază permanentă, sau dacă se impune întreruperea executării pedepsei, şi pe ce perioadă.

Pe 23 iunie 2016, SJML Constanţa a arătat că Maricel Păcuraru prezintă afecţiuni pentru care necesită tratament medicamentos specific afecţiunilor cardio-vasculare, regim igieno-dietetic şi o intervenţie chirurgicală, dar care nu constituia o urgenţă. „Maricel Păcuraru poate beneficia de tratament în cadrul reţelei sanitare a ANP sau în reţeaua MS sub pază permanent, nefiind impusă întreruperea regimului privativ de libertate pe motive medicale”, este concluzia raportului.

14 iulie 2016, Judecătoria Medgidia a respins solicitarea lui Maricel Păcuraru. Decizia a fost contestată la Tribunalul Constanţa, iar pronunţarea va fi pe 3 octombrie.

De ce i s-a respins cererea

Potrivit judecătorului, cadrul legislativ intern cuprinde suficiente dispoziţii ce permit asigurarea unui nivel corespunzător al asistenţei medicale, „inclusiv pentru afecţiunile medicale de care suferă conadmnatul Păcuraru Maricel, enumerate în expertiza medico-legală”.

„Petentul condamnat prin apărător nu a combătut concluziile raportului de expertiză medico-legală conform cărora acesta poate beneficia de tratament în cadrul reţelei sanitare a ANP sau în reţeaua sanitară a MS sub pază permanentă, nefiind impusă întreruperea regimului privativ de libertate pe motive medicale”, mai arată magistratul.

Coproprietar la Realitatea TV alături de Guşă

Potrivit datelor de la CNA, acţionarul principal al societăţii Realitatea Media SA continuă să fie societatea Strategies Research Investments SRL (86,513817357%), ai cărei acţionari sunt: Cozmin Guşă (50%) şi Maricel Păcuraru (50%). Societatea Strategies Research Investments SRL este cercetată la DNA în dosarul  „Realitatea Media” pentru pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

„Din pacate, din cauza unor greseli, care pot fi inclusiv ale unor persoane din justitie care-au instrumentat sau judecat cazul, partenerul si prietenul meu Maricel Pacuraru va fi obligat să ispasească o pedeapsă grea”, a scris Cozmin Guşă, imediat după condamnare, într-un mail trimis angajaţilor, mesaj publicat de paginademedia.ro. 

Guşă i-a asigurat pe angajaţi că va asigura fluenţa activităţii Realitatea TV: „In ceea ce priveste „familia Realitatea", vreau sa stiti că, desi va fi mult mai greu fără contribuţia lui Maricel, vom reuşi să asiguram fluenţa activitatii pe aceleasi coordonate pe care am reusit să o facem în ultimii doi ani.”

Cadoul gardienilor: „Regimul de detenţie semideschis”

Maricel Păcuraru a fost încarcerat iniţial, din 3 noiembrie 2014, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi. Potrivit site-ului www.nepasadegalati.ro, după perioada de carantină, lui Păcuraru i-a fost făcut cadou „regimul de detenţie semideschis”, care reprezintă o formă mult mai uşoară de detenţie şi la care au dreptul deţinuţii cu pedepse sub trei ani. 

Sursa citată arată că apogeul boieriei lui Păcuraru a fost atins pe 11 decembrie 2014, atunci când a fost vizitat pe ascuns de foştii asociaţi de la Realitatea TV, Cozmin Guşă şi Rareş Bogdan. Aceştia au venit însoţiţi de unul dintre avocaţi şi au fost introduşi ilegal în incinta în care au loc întrevederile cu apărătorii, deşi există un sector special pentru vizite.

În 2015, Maricel Păcuraru a fost transferat în secret în „Închisoarea VIP-urilor”, cum este denumit penitenciarul Poarta-Alba. Potrivit unuia dintre deţinuţi, Păcuraru a fost pus să lucreze la bibliotecă, şi a fost unul dintre condmnaţii care erau favorizaţi de gardieni.

Cronologia protestelor din puşcării

13 iulie 2016 Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare arăta într-o postare, cu titlul „Libertatea patronilor de televiziuni, contra vietilor noastre?”,  că: „Dacă într-o unitate ca Jilava deţinuţii ar fi torturaţi cum spun Rareş Bogdan si altii, ce i-ar fi impiedicat sa se alature protestelor? Si totuşi nu o fac, iar asta strică planuri. Tot sistemul trebuie incendiat şi forţată amnistia, fără să se ia în calcul ca se poate obtine exact efectul invers. Patronii de trusturi trebuie extrasi, pana nu li se adauga alte condamnari. Ceilalti detinuti nu conteaza, folosesc scopului. Ca doar nu o să se caţere Voiculescu şi Păcuraru pe puşcărie ca să fie preluaţi de televiziunile credincioase...”. Protestele începuseră de câteva zile şi erau puternic mediatizate.

image

14 iulie 2016 - Aproximativ 700 de deţinuţi din 15 penitenciare continuau protestele, potrivit unei analize făcute la sfârşitul zilei  a Administraţiei Naţională a Penitenciarelor. Era punctual culminat al unor proteste  care au fost alimentate de o parte din mass-media.

14 iulie 2016 – Posturile de televiziune Antena 3 şi Realitatea TV au difuzat mesaje către puşcăriaşii-grevişti de încetarea protestelor din puşcării. „Mihai Gâdea, apel la încetarea protestelor din puşcării”, a anunţat Antena 3. „Realitatea TV îndeamnă la calm”, a titrat postul într-o ştire.

14 iulie 2016 - Judecătoria Medgidia a respins cererea lui Maricel Păcuraru, unul dintre patronii postului Realitatea TV, care era  închis la Penitenciarul Poarta Albă (Constanţa) de întrerupere a executării pedepsei. Decizia a fost contestată la Tribunalul Constanţa, iar următorul termen a fost stabilit pe 13 septembrie 2016.

Realitatea TV: „Umilit şi chinuit la Poarta Albă”

Realitatea TV a fost una dintre televiziunile care au criticat frecvent condiţiile din penitenciarele din România. Pe 28 ianuarie 2016, Guşă explica într-o emisiune că este puternic mişcat de ceea ce am văzut în penitenciare. „Ştiu că lumea, o parte ne susţin, o parte nu ne susţin, eu trebuie să spun un lucru: cu ocazia vizitei la prietenul şi partenerul meu, Maricel Păcuraru, am văzut acele lucruri din penitenciare. Nu facem acest demers pentru Maricel Păcuraru, în niciun caz. El şi-a asumat cu demnitate perioada de detenţie şi Realitatea nu a făcut un caz, comparativ cu alte televiziuni, din condamnarea lui Maricel Păcuraru, care este prietenul nostru, dar oamenii de acolo, unii suferă pe nedrept, iar ceea ce se întâmplă în sistemul penitenciarelor este de rezolvat”, declara Cozmin Guşă.

În mai 2016, cu câteva zile înainte ca Maricel Păcuraru să depună cererea la Judecătoria Medgidia, Realitatea TV a difuzat o ştirie potrivit căreia Maricel Păcuraru, a fost umilit şi chinuit la Poarta Albă, unde este încarcerat, potrivit unor surse din interiorul penitenciarului. Omul de afaceri ar fi avut o problemă la picior, dar care ar fi fost tratată cu indiferenţă de catre angajaţii de acolo, ajungând la un pas de moarte. „Deţinutul s-a rugat o săptămână de gardieni să îl ducă la spital, însă aceştia au refuzat vehement. Când a ajuns, în sfârşit, la Spitalul Judeţean Constanţa, medicii l-au băgat direct în sala de operaţii”, se arată în ştirea Realitatea TV.

Dosarele lui Maricel Păcuraru

Maricel Păcuraru mai este implicat în acest moment, cel puţin în două dosare penale.  Potrivit unui comunicat al DNA din octombrie 2013, Maricel Păcuraru este cercetat într-un caz privind procedura de insolvenţă a Realitatea Media, alături de alte persoane ar fi antedatat mai multe contractelor de cesiune, cu scopul de a prejudicia societatea. Potrivit procurorilor, unul dintre complicii săi ar fi sindicalistul Liviu Luca, care i-a transferat lui Păcuraru mai multe acţiuni la o firmă. O parte din banii Realitatea Media, aproximativ 20 de milioane de lei,  ar fi ajuns prin intermediul societăţii Geosset  SRL, la Luca şi Păcuraru.

În decembrie 2015, Maricel Păcuraru a fost trimis în judecată pentru participaţie improprie la abuz în serviciu, complicitate la spălare de bani şi spălare a banilor în dosarul „Cartelelor Pelegrin”, alături de Gheorghe Benea, fostul şef al Loteria Naţionale. Era vorb ad eun contract de achiziţie  aunor cartel telefonice, iar paguba Loteriei ar fi de 25.484.106 de lei.

 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite