Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Mai presus de lege şi sub lege

3
28 May 2020 11:45:33
Paul Stan

Vedem cu toţii cum unii dintre români, cetăţeni de rând, sunt sancţionaţi de instituţiile statului atunci când greşesc, în timp ce alţii, persoane care se cred mai presus de toţi şi toate, încalcă normele în văzut lumii. Fără fereală! Cu mult tupeu şi mare neruşinare. Exemple avem cu duiumul, chiar în această situaţie specială de pandemie.

Constituţia României este permanent călcată în picioare! În numele Constituţiei se comit mereu abuzuri! Legea de căpătâi a ţării a ajuns să fie folosită pe post de unealtă politică, iar unii dintre cei puşi să vegheze la respectarea acesteia sunt chiar dintre cei care o abuzează! Şi o interpretează după interesele unor grupuri politice, împotrivă sau pro. Recent, conducerea Curţii Constituţionale a României a judecat o speţă privind pensiile speciale, ceea ce înseamnă conflict de interese deoarece există judecători ai acestei instituţii, cu preşedintele Valer Dorneanu în frunte, care beneficiază de pensii speciale!!! Orice dispută politică, orice lege şi reglementare care nu convin unei tabere sau alteia sunt contestate la CCR, ai cărei judecători sunt numiţi în funcţii, de Parlament, pe criterii politice. Cum poate astfel, ca această instituţie extrem de importantă să vegheze la respectarea Constituţiei?

În România actuală şi celelalte legi sunt abuzate, aplicate discreţionar sau nu sunt respectate deloc. De către cei care-şi permit aceste lucruri, în special de politicieni, oamenii cu bani mulţi şi cu influenţă, dar şi de către instituţii ale căror atribuţii sunt chiar cele de aplicare, fără excepţii, a legilor în vigoare. Doar cetăţenii simpli sunt cei care încearcă respectarea legilor, însă aceştia sunt şi cei care încasează primii sancţiunile şi amenzile. Pe aceştia, fără imunitate, fără bani mulţi, fără influenţă politică sau de altă natură îi ajunge primii mâna lungă a legii. Ei nu pot scăpa ca ceilalţi, nu se pot fofila, nu pot ocoli, nu pot aranja, nu pot ataca sau modifica legile în favoarea lor în cazul în care le-au încălcat sau nu le convin prevederile acestora.

Sintagma din Constituţie Nimeni nu este mai presus de lege!, este doar o vorbă-n vânt şi este invocată de ticăloşi doar atunci când doresc să o folosească în interesul lor. Şi pentru instituţiile care trebuie să aplice legile, nepărtinitor, nediscreţionar, chiar şi pentru Justiţie sintagma respectivă are diverse nuanţe, în funcţie de competenţe şi de cine sunt cei care încalcă normele legislative în vigoare. Cum se spune în popor „Orice lege este făcută ca să fie încălcată!

Vedem cu toţii cum unii dintre români, cetăţeni de rând, sunt sancţionaţi de instituţiile statului atunci când greşesc, în timp ce alţii, persoane care se cred mai presus de toţi şi toate, încalcă normele în văzut lumii. Fără fereală! Cu mult tupeu şi mare neruşinare. Exemple avem cu duiumul, chiar în această situaţie specială de pandemie. Există lege că toţi, fără excepţie, trebuie să purtăm măşti în anumite spaţii, există! Ei bine, aceasta nu este respectată chiar de către unii din deştepţii aleşi ai poporului, care refuză purtarea ei chiar în Parlament! Dacă pe cetăţenii simplii îi amendează instituţiile abilitate, pe aleşi de ce nu îi sancţionează? Dacă pe unii români îi sancţionează organele pentru generarea de informaţii false, pe deputatul Cătălin Rădulescu zis ”Mitralieră” cine îl pedepseşte pentru declaraţia făcută la un post de televiziune: „Înţeleg că prin termoscanare facială deja în momentul ăla autorităţile respective monitorizează într-un fel sau altul orice fel de persoană din România, pentru că îţi ia datele!” L-au sancţionat cumva organele în drept pentru lansarea de informaţii false?

Nu! Nici pe el, nici pe alţi politicieni şi aleşi ai neamului care au încălcat şi încalcă legile cu bună ştiinţă! Nici pe preoţii care au încălcat legile în situaţie de urgenţă şi stare de alertă! I-a sancţionat cineva pe şefii administraţiilor locale care au ignorat prevederile ordonanţelor militare? Nu am auzit de astfel de sancţiuni! Dar de mii de amenzi date pe drept şi pe nedrept cetăţenilor simpli da. Dovadă şi miile de contestaţii aflate la instanţele de judecată. Recent, ministrul de interne în funcţie, Marcel Vela, îşi acuza, în Parlament, adversarii politici că generează şi lansează informaţii false, manipulează şi destabilizează opinia publică. Dar acest ministru nu a amintit şi faptul că organele din subordine, care trebuiau să aplice legea egal pentru toţi cetăţenii, nu i-au sancţionat în nici un fel pe politicienii în culpă!!!

Ştim cu toţii că legile nu sunt aplicate la fel pentru toţii românii, este o realitate. Ştim că se aplică discreţionar şi se fac abuzuri de către instituţii şi angajaţi ai statului. Dar pe aceste instituţii, pe aceşti angajaţi, care au atribuţii să aplice legile la fel, pentru toţi cetăţenii ţării, indiferent de funcţia, rangul şi starea materială, cine îi trage la răspundere? Cine îi întreabă de sănătate pe cei care ar fi trebuit să aplice legile şi politicienilor şi parlamentarilor şi bogătaşilor la fel ca celorlalţi pământeni trăitori în România? Pe abuzatori şi pe cei care nu-şi fac datoria cine îi pedepseşte?

Cât vom mai tolera aplicarea legii bunului plac în această ţară?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

FLORIN FLORESCU
28.05.2020, 12:35:40

Doriți exemple de ”mai presus de lege” ? Luați la puricat hotărârile instanțelor ordinare , sau ale instanței supreme , prin care sunt exonerați de răspundere Înalți Prea Sfințiți, parlamentari , președinți de consilii județene , primari , proxeneți , traficanți de carne vie , traficanți de droguri , iar un amărât care fură un salam sau o pâine , bineînțeles tot hoț , este pedepsit cu celeritate . Pentru ICCJ nu a contat faptul că ÎPS Teodosie a folosit documente și declarații false să încaseze fonduri europene de peste un milion de lei , a hotărât ca nu este vinovat , iar peste ICCJ este doar Dumnezeu , care nu-și va condamna slujitorii lui pe Pământ . Amin .

+6 (6 voturi)
Vanatorul/d.c.
28.05.2020, 12:38:49

Citesc mai deunăzi pe o pagina a acestui site : ”Pentru faptele sale, Teodosie este cercetat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism”. In sfarsit, poate ca face si Inalt Prea Sfiintia sa Teodosie Spagovanu un pic de bulau..! Insa eu ma intreb: ”spagovenii” Iohannis, Orban, Vela si altii cocalari liberali care ”au pus umarul” la trimiterea de sclavi agricoli in Germania (”Opartiune ”Sparangelul”) in plina pandemie, incalcand toate prevederile starii de urgenta si ale ordonantelor mlitare, cand vor fi anchetati..? Cine poate uita ca in timp ce pensionari si alte categorii de romanii erau paziti de catre politie , jandarmi si armata ca nu cumva sa scape din arestul la domiciliu decretat si aplicat (cu dosare penale, amenzi, amenintari si tot tacamul ostracizarii intregii populatii) de catre Iohannis, Orban, Vela si alti cocalari liberali, tot ei, adica Iohannis, Orban, Vela si alti cocalari liberali ”deschideau drumul” catre aeroportul din Cluj sclavilor din toata Romania de care avea nevoie agricultura lui Merkel (operatiunea iohannist-libral-securitica ”Sparangelul”) ..! Daca Iohannis , Orban, Vela nu ar fi ordonat politiei, jandarmeriei si armatei sa incalce cu totii prevederile starii de urgenta si ale ordonantelor militare pentru a le permite sclavilor promisi lui Merkel sa ajungă la aeroport fara sa-i intrebe nimeni de sanatate (nici la propriu si nici la figurat), oamenii aia nu puteau ajunge la aeroport ..in masa, cu autobuze care treceau prin filtre ca ..voda prin loboda..!

-3 (7 voturi)
Mandy
28.05.2020, 15:41:41

Nimeni nu e mai presus de lege.. in afara lichelelor tradatoare de neam si tara.. Predoiu si Orban vor sa plateasca Toader pentru ca a cerut demiterea lui Kovesi si uite domnule ca Kovesi a castigat pe procedura la CEDO.. Asa ca ei cer Comisiei de la Venetia sa-l dea afara... Ar mai fi un caz care demonstreaza ipocrizia liberala fara margini: primarul Mircea Gutau, de la Ramnicu Valcea, care a facut 2 ani de inchisoare. A castigat la CEDO, nu pe procedura. Pe bune. CEDO a obligat Romania sa-i rejudece dosarul. S-a rejudecat: omul a fost achitat. Doamna judecator care conducea Inalta Curte de Justitie si care a condus si completul de judecata care a decis condamnarea cu executare a pedepsei pentru Mircea Gutau ce a patit?.. A pus-o herr Werner judecator la Curtea Constitutionala, ca doar l-a ajutat sa devina presedinte, cu toate multele lui dosare penale.. Livia Stanciu e numele acestui judecator.. De ce nu cer Predoiu si Orban ca si acest judecator sa plateasca..?! Sa fie eliminat din CCR, ca a bagat la inchisoare un om nevinovat..! Asa a hotarat CEDO si apoi, si instantele din Romania. Deci sa fie echilibru, fara dublu standard, ca eu asa erau odata liberalii.. Din contra, Predoiu a primit misiunea precisa de a desfiinta SIIJ, pentru ca tradatorii de neam si tara sa ramana pentru totdeauna mai presus de lege, si aceste ticalosii sa nu fie anchetate niciodata..!

-1 (3 voturi)
Modifică Setările