Marea Neagră riscă să devină un lac împărţit între Rusia şi Turcia

Turbulenţele se accentuează la Marea Neagră fără ca statele NATO de pe litoralul pontic să aibă o strategie comună. România e singura stabilă şi aliniată obiectivelor militare împotriva Rusiei, în vreme ce Bulgaria se află în derivă, iar Turcia îşi negociază poziţia cu Rusia dincolo de medierea transportului de cereale din Ucraina.

În această zonă, tot ceea ce putea fi amânat până acum ar trebui să devină urgent pentru NATO şi pentru Statele Unite. Un prim pas pentru securitatea vestului Mării Negre ar fi stabilirea unei baze permanente americane în România, o idee avansată încă din perioada preşedinţiei lui Traian Băsescu şi reluată pe canale diplomatice după începerea războiului. 

Bucureştiul e gata să plătească, după modelul Varşoviei, pentru o prezenţă permanentă a militarilor americani pe teritoriul ţării, dar deocamdată totul rămâne la nivelul tatonărilor. Din România, aliaţii pot supraveghea toate mişcările Flotei Ruse la Marea Neagră, dacă aduc echipamente militare suficient de sofisticate. Întrebarea e dacă există suficientă încredere în determinarea Bucureştiului de a rămâne în parametrii stabilităţii democratice şi al menţinerii azimutului atlantic. Dacă există această încredere, bazele militare NATO din România ar putea să primească noi dotări defensive, inclusiv capacităţi anti-drone şi, eventual, să-şi deschidă uşile pentru instruirea soldaţilor ucraineni.

Dar dacă nu există această încredere din cauza unor ambiguităţi ale Bucureştiului, atunci Marea Neagră riscă să rămână un lac împărţit între Rusia şi Turcia, după interesele celor două puteri regionale. Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan s-au întâlnit de două ori în mai puţin de o lună: la Teheran, în prezenţa ayatollahului Ali Khamenei, care i-a promis sprijin în războiul cu Ucraina şi apoi, la Soci, în capitala de vară a lui Putin.

Soci este pe malul Mării Negre pe un spaţiul care altădată era controlat de Imperiului Otoman, iar vizita de săptămâna trecută făcută de Erdogan acasă la Putin are şi un substrat simbolic. Cei doi autocraţi au nevoie unul de celălalt pentru a supravieţui urgiei ce va veni: Erdogan se pregăteşte pentru alegeri dificile anul viitor, când Turcia, aflată într-o criză economică profundă, sărbătoreşte o sută de ani de la înfiinţarea republicii, iar Putin, izolat de lumea occidentală, are nevoie de aliaţi care să-i recunoască puterea şi care să-l ajute în războiul cu Ucraina. Pe scurt, Rusia se angajează să continue să-i livreze Turciei gazul de care are nevoie plus necesarul care să ajungă în Europa şi va da în folosinţă centrala nucleară de la Akkuyu, care va acoperi 10% din necesarul energiei electrice al ţării, anul viitor. La rândul ei, Turcia va plăti gazul în ruble, cum o fac destule state europene, şi cinci bănci mari din Turcia vor adopta sistemul rusesc de plăţi, după ce Visa şi Mastercard au tăiat legăturile cu Rusia. Toate acestea sunt privilegiile mărunte stabilite la Soci, dar care îi reconfigurează Moscovei aura de putere regională.

Mai sunt probabil şi alte aranjamente asumate discret, cum ar fi acela că Ankara va menţine deschise rutele aeriene pentru avioanele ruseşti. Nu e clar dacă discuţiile au atins şi interesele strategice vizate de Moscova. Erdogan a spus după întoarcerea sa de la Teheran că Putin i-ar fi cerut să-i vândă dronele-vedetă, Bayraktar, care i-au ajutat atât de mult pe ucraineni. Preşedintele turc a evitat un răspuns public, dar ginerele său, care este coproprietarul companiei producătoare, s-a jurat că nu va vinde nimic ruşilor.

În cele patru ore cât au vorbit la Soci, Putin şi Erdogan au avut timp să negocieze zonele suprapuse în care se intersectează, din Irak şi Siria până în Balcani, trecând peste Marea Neagră. Cei doi au mult loc de manevră şi tendinţe similare de extindere. În fond, Turcia are la activ invazia Ciprului de Nord în 1974 şi încălcarea permanentă a apelor teritoriale greceşti şi cipriote, unde continuă să facă prospecţiuni într-o zonă care nu-i aparţine.

Turcia e în NATO, dar joacă adesea după propriile reguli, destul de asemănătoare cu ale Rusiei. Aşa că nu e exclus ca Ankara şi Moscova să intenţioneze să-şi împartă influenţa la Marea Neagră prin excluderea competiţiei şi suspendarea rivalităţii lor istorice. Totul ar fi în favoarea Rusiei, dacă Occidentul nu intervine.

Războiul din Ucraina este pe punctul să-şi schimbe cursul în avantajul Kievului, într-o perioadă în care americanii sunt îngrijoraţi de mişcările abrupte ale Chinei, iar europenii se tem de o iarnă prea grea şi de crizele politice care se succed. La Marea Neagră, Turcia îşi continuă ambiguităţile, în Bulgaria preşedintele Rumen Radev, general şi fost comandant al Forţelor Aeriene, face piruete cu guvernul interimar pentru revenirea la o politică mai amicală faţă de Rusia, iar România pare să-şi piardă suflul în excese interne.

Sabina Fati - Deutsche Welle