Marian Godină îl critică dur pe ministrul de Interne că a monopolizat pagina de Facebook a Poliţiei Române: „Este ceva de o slugărnicie incredibilă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

Celebrul poliţist Marian Godină critică faptul că persoanele care se ocupă de pagina de Facebook a Poliţiei Române redistribuie postările ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode. „De o vreme mă tot uit cum Poliţia Română, care are o pagină de Facebook cu aproape un milion de urmăritori, distribuie postările domnului Bode, pe persoană fizică”, scrie acesta.

Poliţistul a atras de mai multe ori atenţia că Bode este om politic, nu poliţist şi că pagina respectivă ar trebui să fie destinată agenţilor.

„«Luni să nu vă faceţi planuri, vom fi toţi la serviciu, e o misiune amplă cu efective mărite». Ăsta e unul dintre mesajele cu care mă trezesc din când în când şi care îmi dă tot programul peste cap. Eşti recompensat apoi cu timp liber, chiar dacă tu te duci la serviciu când eşti chemat, iar liber îţi iei când se poate. La astfel de misiuni, prezenţa «la bază» se face pe la orele 3, 4, cel târziu 5 dimineaţa. Când sunt ceva misiuni mai cu impact, pe grupări de interlopi, pe lemne sau pe alte infracţiuni grave, de obicei se ocupă cineva şi de făcut nişte poze pentru pagina de Facebook a Poliţiei Române. Ba la plecarea în misiune e filmată coloana de dube cu girofaruri, ba sunt date ceva filmări cu spartul uşilor sau sărtiul gardurilor. Mi se pare normal ca astfel de acţiuni să fie mediatizate, iar în 2022, o instituţie ca Poliţia Română e normal să aibă o pagină de Facebook şi să posteze astfel de lucruri. Mulţi întreabă, prin comentarii, de ce nu sunt arătate şi cazurile de poliţişti corupţi sau alte boacăne. E simplu, acolo e o pagină de promovare a activităţii poliţiei şi e logic că vor fi postate doar lucrurile bune şi faine”, a scris el într-o postare pe pagina de Facebook. 

Godină este mirat de faptul că Poliţia Română redistribuie postările ministrului. El crede că pagina de Facebook a Poliţiei ar trebui să promoveze ofiţerii şi oamenii legii  „din stradă” care sunt în slujba poporului, mulţi dintre ei punându-şi viaţa în pericol. 

„Doar că, ce să vezi, de o vreme mă tot uit cum Poliţia Română, care are o pagină de Facebook cu aproape un milion de urmăritori, distribuie postările domnului Bode, pe persoană fizică. Să ne înţelegem, cei aproape un milion de urmăritori sunt acolo datorită activităţii poliţiştilor din stradă care a tot fost prezentată pe pagină. Cu alte cuvinte, Poliţia Română îi face imagine domnului Bode, politician şi membru de partid cu acte. O să spună unii că e ministru de interne. Aşa e, este, deci vorbele i-ar putea fi citate pe pagina MAI, fără să-i fie distribuite postările de pe pagina sa personală. Nu de alta, dar imaginea asta a poliţiei este făcută pe spatele poliţiştilor operativi care muncesc şi sunt dedicaţi acestei profesii, unii dintre ei îşi pierd vieţile în timpul serviciului”, se mai arată în postarea citată. 

Godină şi-a încheiat postarea dându-le un sfat persoanelor care se ocupă de pagina de Facebook a Poliţiei Române.

„Opinez că e profund greşit ca Poliţia Română să-i facă imagine unui om politic şi pare ceva de o slugărnicie incredibilă. Mi-i şi imaginez pe oamenii ăia de se ocupă de pagina de Facebook cum stau să vadă ce a mai postat dl Bode ca să-i dea share. Sau poate îi sună careva să le spună «băieţi, a postat domn' ministru ceva, daţi şi voi un share acolo». Băieţi, promovaţi poliţiştii. Domnul Bode e om politic, nu e poliţist, chiar dacă merge el cu sirene şi girofaruri prin trafic. Îl plictisesc oricum şi îl ia somnicul de la ele. Cu scuzele de rigoare pentru campionul mondial, dar într-o singură poză putem vedea două tipuri de pupat în cwr, unul pentru capital de imagine şi altul din slugărnicie”. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite