Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Medicii din linia întâi, sideraţi de noua lege a carantinei: „Suntem medici, nu poliţişti, nici magistraţi să putem decide privarea de libertate”

20
11 Jul 2020 06:57:51
Autor: M.T.
Medicii sunt nemulţumiţi de prevederile noii legi privind carantina.
Medicii sunt nemulţumiţi de prevederile noii legi privind carantina.

Cinci medici de renume din România au transmis o scrisoare în care condamnă noua lege privind carantinarea şi izolarea, aflată în Parlament pentru vot final. Medicii Livia Davidescu, Manuela Predilă, Alina Martău, Bogdan Lăzescu şi Albert Claudiu cer intervenţia Colegiului Naţional al Medicilor pentru luarea unei poziţii oficiale cu privire la noua lege care îi pune pe medici în poziţia de a decide privarea pacienţilor de libertate şi de bunuri.

De asemenea, medicii sunt nemulţumiţi după ce deputaţii au modificat noua Lege privind carantina şi izolarea şi au adăugat un articol care prevede posibilitatea detaşării obligatorii a medicilor dar şi a personalului paramedical şi auxiliar în zonele cu deficit, în situaţii speciale precum criza sanitară generată de coronavirus.

Cinci medici importanţi au transmis o scrisoare în care cer intervenţia Colegiului Naţional al Medicilor şi al sindicatelor din sănătate pentru luarea unei poziţii oficiale cu privire la noua lege care îi pune pe medici în poziţia de a decide privarea pacienţilor de libertate şi de bunuri şi care permite detaşarea cadrelor medicale fără acordul lor. 

Scrisoarea este scrisoarea semnată de dr. Livia Davidescu, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, de dr. Manuela Predila, de la Maternitatea Bucur Bucureşti, de dr. Alina Martau, UPU Piteşti, dr. Bogdan Lazescu, Spitalul Clinic Judeţean de urgenţă Tg Mureş, dr. Albert Claudiu, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc.

Redăm conţinutul integral al scrisorii transmise de medici: 

„Suntem, azi, într-un moment cu totul aparte în care asistăm la încercarea limitării libertăţii prin elaborarea unei legi nedrepte. În care medicii sunt obligaţi să ia decizii în privinţa libertăţii şi bunurilor pacienţilor. În care medicilor li se impune să accepte ca toţi copiii minori ai celor carantinaţi, deci şi propriii copii dacă se vor afla în această situaţie, să fie preluaţi de Asistenţa socială. În care medicii sunt obligaţi să accepte detaşarea fără acord, oriunde doreşte o autoritate a statului. Departe de familie, de oricine are nevoie de serviciile lor medicale.
 
Suntem medici, nu gardieni, nici poliţişti, nici magistraţi să putem decide privarea de libertate şi de bunuri. Suntem doar medici pentru pacienţii noştri. Şi aşa vrem să rămânem. Asta e menirea noastră, să îngrijim şi să vindecăm. Nu putem face asta, daca o lege, în loc să ne protejeze drepturile, ne vulnerabilizează şi lasă deschisă abuzurilor... pentru noi şi pacienţi deopotrivă.
 
Legea este pentru noi toţi. Legea protejează pacienţii asimptomatici cu COVID-19, care nu pot fi constrânşi să fie internaţi, carantinaţi, izolaţi, fără consimţământul lor. Pentru că e anticonstituţional. Legea protejează şi pacientii cu afecţiuni psihice ce nu pot fi internaţi decât cu consimţământul lor. Pentru că e anticonstituţional. Dar e Constituţional să aplici alt regim medicilor? Întregului personal medical? Corpul medical ţine piept îmbolnăvirilor de Covid-19 de aproape 4 luni. Fără nicio ezitare. Tocmai de aceea, încălcarea drepturilor cetăţeneşti, prin adoptarea unor măsuri abuzive, îndreptate împotriva corpului medical nu sunt justificate nici legal, nici epidemiologic, şi, mai cu seama, în niciun caz, moral. Drepturile noastre sunt drepturile tuturor şi reciproca e perfect valabilă.
 
Înainte de a fi medici, suntem cetăţeni ai acestei ţări, cu drepturi egale. Singura resursă pe care s-a bazat necondiţionat şi fără limite sistemul sanitar a fost resursa umană. Medici şi asistente, infirmiere şi îngrijitoare, brancardieri, personal sanitar şi auxiliar, au fost la datorie. Ei au putut rezista, în plină pandemie, în costume de protecţie la 38 de grade, în cabinete, săli de operaţii, saloane de pacienţi, UPU, ATI, în laboratoare, săli de CT, în ambulanţe. Tineri sau mai puţin tineri, sănătoşi sau mai puţin sănătoşi, oamenii în halate albe au rezistat. Nu au făcut pasul înapoi.
 
Autorităţile au raportat 3.355 de cadre nedicale infectate, în aproape 4 luni de pandemie... Dacă după 4 luni nu există un număr enorm de decese cauzate de Covid-19 , asta se datorează în primul rând eforturilor lor de multe ori dincolo de limita posibilului. Ei au putut. Nu au spus , precum Statul Român, de 30 de ani incoace. Sintagma aceasta nu caracterizeazî personalul medical. Datorită nouă, oamenilor săi, supravieţuieste sistemul. Cu toate problemele sale, generate de lipsa de viziune a politicienilor.
 
Sistemul sanitar din România este cel mai slab din întreaga Uniunea Europeană. Nu o spunem noi, o spun Rapoartele Uniunii Europene de trei ani incoace. Suntem pe ultimul loc la cheltuielile alocate pentru Sănătate, având sistemul cel mai prost finanţat. De 30 de ani încoace, nu s-au găsit resuse. Şi nu avem doar o lipsă acută de fonduri, dar şi de legi. Nu avem legi sanitare care să umple vidul legislativ fără precedent. Fără definiţia actului medical, a gărzii, a carantinării, izolării. De 30 de ani nu s-a construit nici un spital nou, funcţional, din fonduri publice, cu exceptia celui din Mioveni.
 
Nu s-a putut mai mult, ştim. Noi, ca şi corp profesional am putut întotdeauna. Chiar cu preţul vieţii sau al sănătăţii noastre. Solicităm tuturor celor care reprezintă profesia luarea de pozitie oficială, neîntârziat. Este obligaţia celor ce ne reprezintă, a Colegiului Naţional al Medicilor, a sindicatelor reprezentative pe ramură, a tuturor asociaţiilor profesionale ai căror membri suntem prin lege. Nu vrem privilegii, vrem doar respectarea drepturilor fundamentale ale noastre şi ale pacienţilor noştri. Dar nu vrem să ne transformam în ceea ce nu dorim să fim. Vrem să rămânem MEDICI.”

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

20 Comentarii

Michiu Stefan
11.07.2020, 09:02:33

Au dreptate!Eram sigur ca aceasta clica PSD-ALDE sau ce vor mai fi adaugat la adunatura vor macelari orice lege de bun simt.Cum sa aplici interdictii daca nu sunt sanctiuni pentru nerespectare?E constitutional sa umbli liber fiind infectat cu acest mizerabil virus, dar neconstitutional sa fii izolat si tratat!Logica lui Gaga e logica CCR!Unic in lumea civilizata!Si, a propos de cheltuieli pentru sanatate-prea mari salariile si fara diferentiere,ducand la lipsa de interes fata de satisfactia pacientului.

+1 (11 voturi)
RazvanR
11.07.2020, 10:18:59

Acesti medici nu sunt medici pentru toata tara, ci doar pentru pacientii lor. Ei nu se gandesc la consecinte. Oameni sanatosi se vor imbolnavi din cauza asta. Si nu voi, medicilor, decideti privarea de libertate. Ci cei care dau legea. Voi doar o aplicati.

-3 (7 voturi)
Alecu Alecu
11.07.2020, 10:23:42

Mintea ratacita a lui Orgn plus incompetenta unor spagari ca Tataru sau functionari popincu*isti ca arafat au putut vomita” o asemenea rusine, chiar si pentru cei din lumea a 3-a din Africa, daramite pentru o tara din UE:

-2 (16 voturi)
ion carutasul
11.07.2020, 10:34:21

Despre calitatile si morala mai marilor zilei oricare le-ar fi culoarea stim deja. Problema este ca aceasta profesie ,medicii sau trezit de abia acum ca au devenit instrumentele unui stat care schiopata . In vremea revolutiei unii ,ce au tras in populatie au avansat in grade ,functii ,salarizare . Ba chiar au primit si bonusuri de sute de mii de lei la pensionare . Astia ,medicii s-au vandut pentru 2500 lei!

+1 (3 voturi)
Bibi Loi
11.07.2020, 10:42:36

Acest Parlament antiroman imi provoaca o greata permanenta. Nici Guvernul si Presdintele nu sunt departe.

0 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (20)