Medicină cu cuţitul înfipt în spate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Negrilă s-a întors acasă cu tot cu lama de cuţit în spate. Foto: D. Guţă
Viorel Negrilă s-a întors acasă cu tot cu lama de cuţit în spate. Foto: D. Guţă

Un hunedorean trăieşte din august 2003 cu o lamă de cuţit lângă coloana vertebrală. Viorel Negrilă a venit la Institutul de Oncologie din Cluj pentru „a scăpa“ de lama de cuţit pe care o are în umăr. După ce a fost consultat, medicii l-au trimis acasă.

Viorel Negrilă (45 de ani) este paznic în localitatea Vălişoara, din judeţul Hunedoara, iar de astăzi ar trebui să se întoarcă la serviciu până când ar urma să fie operat pentru a-i fi scoasă lama de cuţit din corp. Medicii clujeni l-au programat pentru intervenţia chirurgicală pe data de 10 februarie, pe motiv că nu este o urgenţă. CITEȘTE AICI cum au condamnat-o medicii români pe o tânără la moarte

Mai citeşte şi:

Umilit de sistemul medical: Lipsa de interes a medicilor a lăsat un tânăr infirm

Doctorul Ciomu poate practica din nou medicina, a decis Tribunalul Bucureşti

Tumora gigant, subiect de documentar

Geta Catrința așteaptă ca medicii maghiari să-i pună un diagnostic

O gravidă a fost omorâtă cu medicamente experimentale

Povestea a început în urmă cu aproape şapte ani când a fost lovit în umăr cu un cuţit de o cunoştinţă de-a sa. S-a întâmplat la 8 august 2003. „Nici acum nu ştiu de ce m-a atacat. Eram pe un deal, la păşune. Spunea că e supărat pe mine, dar nu ştiu de ce. A sărit la mine şi a dat cu cuţitul în spate", povesteşte paznicul.

Nu a ştiut că i-a rămas lama în corp

Lama s-a rupt şi a rămas în rană, însă bărbatul nu a ştiut că s-a ales cu un corp străin în organism. Asta pentru că, spune hunedoreanul, asistentele de la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Deva i-au cusut rana, dar medicul de gardă nu i-a făcut nicio radiografie.

„Nu vreau să îi arăt cu degetul, dar nu ar trebui să mai profeseze, că nu trebuia să le spun eu ce să facă. Nu cred că o să-i dau în judecată, că nu mi-i felul. Dacă nu l-am dat nici pe cel care m-o tăiat", spune Viorel Negrilă. Bărbatul nu vrea să dea niciun fel de informaţii legate de medicii din Deva care l-au consultat. De partea cealaltă, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) Deva, Tănase Popa, ia apărarea colegilor săi.

„Este imposibil ca un medic de la Urgenţe să nu respecte procedura care prevede ca în cazul unei plăgi prin înjunghiere să fie analizată rana în profunzimea ei. Eu cred că Negrilă s-a prezentat la spital la câteva zile de la incident. Probabil că rana era închisă şi nu sângera. Astfel că medicul nu a putut efectua sondarea acesteia", a declarat şeful UPU Deva. Această variantă este însă infirmată de pacient. „Am chemat poliţia, am mers la el acasă, după care m-am dus la spital", îşi aminteşte bărbatul.

Partea bună a unui accident

Hunedoreanul a aflat de cuţit abia după şase ani şi jumătate, după ce, în urma unui accident de motocicletă, a fost radiografiat. Între timp, cuţitul a început să se deplaseze prin corp până a ajuns din partea stângă a coloanei - pe unde a intrat în corp - în partea dreaptă.

A început să fie îngrijorat de sănătatea sa de-abia când a început să simtă dureri în tot corpul, cărora niciun medic nu le-a găsit o explicaţie sau tratament. Negrilă spune că e mulţumit că lama nu s-a infectat.

A ajuns să fie consultat de medicii Institutului de Oncologie din Cluj la sfatul unui prieten. Bărbatul este însă nemulţumit că medicii de la Oncologie l-au trimis acasă, pentru a reveni la data de 10 februarie. „Dacă nu scot ei cuţitul din mine, îl scot eu, cu magnetul", glumeşte Viorel Negrilă. Medicii de la Institutul de Oncologie nu au dorit să declare nimic despre cazul lui Viorel Negrilă pe motiv că doresc să protejeze datele pacientului.

Fără sancţiuni pentru medici

Reprezentanţii Colegiului Medicilor susţin că din punct de vedere legal medicul care l-a consultat pe Viorel Negrilă, în urmă cu şase ani, nu poate fi sancţionat. „Colegiul Medicilor nu se poate autosesiza în acest caz deoarece au trecut mai mult de şase luni de la actul medical şi, prin urmare, s-a prescris", a declarat prof. dr Vasile Astărăstoae (foto), preşedintele Colegiului Medicilor.

prof. dr Vasile Astărăstoae

Nici medicii care au hotărât să-l opereze abia peste 10 zile nu pot fi sancţionaţi. „Dacă medicii l-au consultat şi au ajuns la concluzia că acea lamă de cuţit nu-i pune viaţa în pericol în următoarele zile, e normal să-l opereze peste o săptămână. Colegiul Medicilor nu are de ce să intervină în acest caz, nu a fost încălcată nicio regulă", este de părere prof. dr Vasile Astărăstoae.

Familii distruse de doctori

Un ieşean de 37 de ani a murit pe patul spitalului din Paşcani, după ce a fost internat cu o simplă fractură. Medicul Corneliu Mihăilescu, cel care a refuzat să-l opereze pe bărbat pentru că nu avea asigurare medicală, a fost suspendat ieri din funcţia de şef al Secţiei de Chirurgie.

Un bătrân din Vaslui şi-a găsit sfârşitul în aşteptarea ambulanţei, care a ajuns la el după 11 ore de când a fost anunţată. Levente ­Szekely, prefectul judeţului Vaslui, a cerut Ministerului Sănătăţii demiterea şefului de la ambulaţă şi a managerului Spitalului Municipal din Negreşti.

Tumora gigant, subiect de documentar

Medici anchetaţi

Vasile ­Achihăii din Vânători (Iaşi), alături de soţie şi unul din copii

Vasile ­Achihăii din Vânători (Iaşi), alături de soţie şi unul din copii

La 33 de ani, Rodica ­Achihăii din Vânători (Iaşi) s-a trezit brusc văduvă şi cu doi copii mici în grijă, fără să aibă niciun venit. Soţul ei, Vasile Achihăii (37 de ani), a murit cu zile la Spitalul Municipal din Paşcani, după ce a suferit o fractură deschisă la un picior, pe 15 ianuarie. Rana, care în mod normal ar fi fost simplu de tratat, i-a fost fatală.

„Când l-am internat, de gardă era medicul Gheorghe Iosub. I-am spus să-l trimită la Iaşi, dar mi-a răspuns să-l iau pe răspunderea mea. A doua zi, medicul Corneliu Mihăilescu mi-a spus să mulţumesc că l-au primit şi la Paşcani, pentru că nu are asigurare", mai povesteşte văduva. După trei zile, bărbatul a fost băgat în sala de operaţii, unde a făcut stop cardiac şi a murit. Medicul Corneliu Mihăilescu şi doctorul Gheorghe Iosub sunt anchetaţi de Colegiul Medicilor pentru malpraxis. „Aştept rezultatul Colegiului Medicilor", a spus Mihăilescu.

Salvarea, după 11 ore

Dan Filibiu, directorul Ambulanţei Vaslui, şi Claudiu Ionescu, managerul Spitalului Municipal din Negreşti, riscă să-şi piardă funcţiile după ce un bătrân de 74 de ani a murit pentru că a aşteptat 11 ore Salvarea. Emil Maxim (74 de ani) s-a dus la spitalul din Negreşti deoarece se simţea rău. „Am sunat la ambulanţă să-l ducă la Spitalul Judeţean Vaslui", a declarat Ionescu. Salvarea a venit abia după 11 ore, iar, după încă 20 de minute, bărbatul a murit. „Pe drum, ambulanţa s-a oprit şi la un alt caz grav", susţine Filibiu. (George Cojocaru)

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite