Medicul Irinel Popescu, după ce DNA l-a acuzat că a încercat să-i mituiască pe procurori: „E o înscenare”. Ce spune şeful DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Inquam Photos
Foto: Inquam Photos

Medicul Irinel Popescu, şef al Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, susţine că dosarul în care este acuzat că ar fi promis bani anchetatorilor anticorupţie este "o înscenare pusă la punct extrem de minuţios de către reprezentanţii DNA".

Procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus miercuri, 8 decembrie, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Irinel Popescu pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, alături de administratorul unei societăţi comerciale, pentru complicitate la aceeaşi infracţiune.

DNA susţine că, în perioada decembrie 2017 - februarie 2018, Irinel Popescu, beneficiind de ajutorul celelalte persoane, ar fi promis că va oferi suma de 100.000 euro organelor de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl cercetau pe directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni în alte cauze în care acesta era vizat, urmărind ca reprezentanţii DNA ”să dispună măsuri procesuale favorabile acestuia (în ceea ce priveşte aplicarea unor măsuri asigurătorii) şi în final soluţii de netrimitere în judecată”.

Irinel Popescu acuză că situaţia prezentată opiniei publice de DNA este "trunchiată, contrară realităţii, menită doar să inducă în eroare opinia publică".

 "În realitate, dosarul ce a făcut obiectul acestui comunicat reprezintă o înscenare pusă la punct extrem de minuţios de către reprezentanţii DNA, fiind relevant ca opinia publică şi reprezentanţii mass-media să cunoască faptul că subsemnatul nu am promis, nu am oferit şi nici nu am dat vreunei persoane o sumă de bani sau alte foloase, pentru a obţine soluţii favorabile în dosarele aflate în instrumentarea organelor de urmărire penală", arată Irinel Popescu, considerând că, în mod regretabil, este victima unei  campanii concertate ”de discreditare a valorilor româneşti din medii precum educaţional, cultural, medical, juridic, academic şamd., sau a mediului de afaceri cu capital românesc”, transmite medicul, potrivit Agerpres.

”Este regretabil că, în România anului 2021, în anumite cauze, unicul scop al procesului penal, respectiv aflarea adevărului într-o cauză penală, este deturnat în favoarea unor interese obscure ce nu au corespondent în valorile unui stat democratic", a mai precizat Irinel Popescu.

Subliniind faptul că procurorii anticorupţie au în lucru mai multe dosare din domeniul sănătăţii, Crin Bologa a evitat joi, 9 decembrie, în cadrul unui interviu la Radio România Actualităţi, să comenteze acuzele medicului Irinel Popescu.

 ”DNA are în lucru în jur de 3.000 de cauze, în care sunt implicate persoane din toate categoriile sociale şi din toate mediile de activitate. Desigur că unul dintre obiectivele noastre este să combatem corupţia din mediul sănătăţii, pentru că sunt foarte mulţi bani investiţi şi este pericolul ca aceşti bani publici să fie deturnaţi în alte scopuri decât scopurile pentru care au fost alocaţi. În Direcţia Naţională Anticorupţie există şi alte dosare, în care sunt cercetate persoane cu diferite funcţii în domeniul sănătăţii”, a declarat şeful DNA, pentru Radio România Actualităţi,.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite