Mediul online, monitorizat cu atenţie de Poliţie pentru descoperirea eventualilor traficanţi de refugiaţi ucraineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 1,2 milioane de ucraineni s-au refugiat în România
Peste 1,2 milioane de ucraineni s-au refugiat în România

La data de 23 mai a.c., în contextul fluxului enorm de refugiaţi din Ucraina, a avut loc o acţiune comună EMPACT THB Online Hackathon – Ukraine, în cadrul căreia investigatori din 14 state membre UE au acţionat pentru detectarea şi controlul platformelor online şi reţelelor de socializare la nivel european, ce conţin semnale cu privire la toate tipurile de exploatare în rândul fluxurilor de refugiaţi.

Obiectivul principal al operaţiunii a fost colectarea de informaţii şi explorarea internetului (surse deschise şi parţial închise), iar din partea autorităţilor române au participat un ofiţer specializat în combaterea traficului de persoane din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu doi investigatori OSINT din cadrul Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor, care au efectuat activităţi specifice, în vederea identificării potenţialelor victime ale exploatării, pe teritoriul României.

Traficul de persoane reprezintă o prioritate pentru toate organismele internaţionale ca urmare a menţinerii caracterului complex şi transfrontalier al acestui fenomen, a mobilităţii şi flexibilităţii grupărilor organizate, în raport de situaţia şi cerinţele pieţei, în paralel cu profesionalizarea persoanelor cu specializare pe segmentul victimizării fiinţelor umane.

România are un rol strategic important în platforma EMPACT, asumându-şi poziţia de co-driver al priorităţii Trafic de Persoane (THB).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite