UPDATE Mesajul unei victime a  jandarmilor la mitingul Diasporei: „Îl caut pe cel care mi-a salvat viaţa vineri”. Postarea a fost ştearsă de pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De pe patul de spital, cu piciorul fracturat şi operat, una dintre persoanele rănite serios, vineri, în Piaţa Victoriei în timpul intervenţiei jandarmilor la mitingul diasporei, a făcut un apel pe Facebook cerând ajutorul internauţilor pentru a-l putea cunoaşte pe cel care i-a salvat viaţa.

UPDATE Mesajul a fost şters de pe profilul de Facebook al victimei.

Va rog sa dati share! Il caut pe cel care mi-a salvat viata vineri. Vreau să îl pot întâlni şi să îi mulţumesc, fiindcă vineri noapte când a venit după mine în spital nu am avut cum să vorbesc cu el. Vă rog să mă ajutaţi să îl găsesc”, spune fata în postarea sa pe reţeaua de socializare.

În continuare, tânăra povesteşte cu ce răni s-a ales, concret, în urma intervenţiei jandarmilor. „Sunt în patul ăsta de vineri noapte. Am arsuri pe picioare, iar în laba piciorului am o gaură mare. Piciorul drept e rupt. Nu am voie să mă mişc din pat. Am fost operată cu anestezie generală. Le mulţumesc doctorilor care m-au îngrijit. Stau pe perfuzii şi aştept să mă fac mai bine”, a mai scris tânăra de pe patul de spital care şi-a încheiat postarea avertizând că “Lucrurile nu vor rămâne aşa“.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite