Mic manual de terorism cibernetic (I)

Recentul atac cibernetic masiv îndreptat împotriva unor instituţii de stat din mai multe ţări europene, a readus în atenţia problema războiului cibernetic cu diversele sale componente, din ce în ce mai active şi mai agresive.

Trăim într-o civilizaţie cu o dependenţă cvasi-absolută  faţă de internet şi folosirea calculatoarelor pentru asigurarea bunei funcţionări a tuturor infrastructurilor critice sau sistemelor care compun viaţa socială şi economică a ţărilor noastre, ştiind că securitatea noastră, în absolut toate domeniile, depinde de capacitatea sistemelor informatice.

De aici, convingerea absolută a planificatorilor şi analiştilor militari şi din serviciile de informaţii că aceste sisteme vor fi ţinta majoră, poate unică în anumite cazuri, a unor atacuri de mare amploare vizând paralizarea structurilor informatice, anihilând sau distrugând fie reţele, fie/şi serverele centrale şi bazele de date.

Sigur că, în cazul acesta, atacul face parte din acţiunea agresivă sau subversivă sponsorizată de un stat inamic, cu punct de pornire de pe teritoriul său naţional (în faza declarării unui conflict deschis) sau folosind baze externe, create din timp pe modelul celulelor teroriste, cvasi-independente, perfect anonime, foarte mobile, acţionând pe principiul organizării unei singure lovituri devastatoare, apoi dispărând fără urmă.

Fiecare dintre aceste celule are un număr foarte mic de membri dar, de regulă, ei au antrenament specific pentru cele trei mari categorii de “luptătări cibernetici”: vom găsi un hacker (specializat în intrtrarea în computerele sau sistemele informaţionale aflate la distanţă), un cracker (specialist în spargerea sistemelor de securitate şi a codurilor de progresie ale programelor) şi unphreacker (specialist în fraude în domeniul telecomunicaţiilor).  Misiunea lor:

-     preluarea controlului unor sisteme industriale

-     preluarea controlului asupra unor reţele care reglează infrastructurile critice aşa cum ar fi reţelele de aprovizionare cu apă, cele energetice, reţelele militare, sistemul indicatoarelor de trafic, telecomunicaţiile, sistemele financiare

-     furtul de tehnologie, coduri-sursă, planuri de afaceri, proiecte şi informaţii destinate dosarelor de licitaţii

-     anihilarea unor sisteme în scopul de a crea haos şi panică

Cât de eficiente pot fi aceste grupuri de terorişti cibernetici ? Sistemele de protecţie existente pot oare garanta că în cazul unui atac asupra sistemului energetic şi reţelelor de transport, ele nu vor fi  afectate serios sau chiar oprite pe o perioadă importantă de timp ? Pot obţine asemenea reţele un acces în timp real la comunicaţiile militare şi bazele de date din sistemul strategic ?

Răspunsurile, din păcate, există şi nu sunt deloc încurajatoare deoarece, aşa cum s-a văzut, am fost martori la intruziuni masive în sisteme cu este cel al Pentagonului, spre exemplu, fapt care poate semnala nu numai fragilitatea sistemelor respective ci şi vulnerabilitatea lor în cazul de tip coşmar luat foarte în serios de serviciile de informaţii, cel în care, pentru un singur atac important, mai multe celule de terorişti informatici se pot uni în reţea…caz în care daunele produse ar fi nu numai cu mult mai importante dar ar putea afecta pe plan internaţional, simultan, exact acelaşi tip de obiectiv, eventual parte integrantă a unei structuri comune de apărare, de tip NATO.

Internetul este o ameninţare pentru civilizaţia uman. Julian Assange

Dar cine sunt ciberteroriştii, luptătorii foarte adesea fanatici cu convingeri radicale, parte a unui răzoi cu totul nou şi cu reguli încă pe cale să se asambleze în ceea ce este deja denumit “ Manualul artei militare a secolului XXI”?

În primul rând, absolut evident în ultimii ani, organizaţiile teroriste clasice şi-au îndreptat rapid atenţia către acest domeniu atât de promiţător, Al Quaeda organizând de mai mult timp tabere de antrenament, iar Manualul de pregătire al organizaţiei acordă un loc important formării celulelor specializate în război cibernetic.  Există acum sute şi sute de situri în care se oferă consiliere specializată pentru pregătirea de piraţi informatici, multe dintre ele funcţionând şi ca platforme de comunicare cifrate între grupările active.

Dar, dacă această dezvoltare era uşor previzibilă, o alta este extrem de interesantă deoarece grupează nu numai un număr cu mult mai mare de persoane, dar are şi un cu totul alt tip de fundament ideologic, cu mult mai sofisticat şi care anunţă intrarea în joc a unui concept denumit anarhism informaţional , un fel de nesupunere civilă combinată cu revoltă de tip anarhic şi chemare la activism militant.

Mâine vă voi vorbi despre cartea lor de căpătâi, fascinantă şi prevestitoare de mutaţii extreme de semnificative în acest domeniu în care totul este încă la început. O discuţie, în fond, despre libertate şi limitele ei, dacă acestea există şi pot sau nu fi acceptate.