Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Mihai Şora şi preţioasa carte de istorie a biografiei unui om-reper

13
9 Nov 2021 16:26:35
Deutsche Welle
La mulţi ani, Mihai Şora!
La mulţi ani, Mihai Şora!

Mihai Şora s-a născut în plin război mondial. Împlinea un an când a izbucnit revoluţia bolşevică. După un veac de nesingurătate, viaţa lui, care nu le-a dat pace tiranilor, oferă lecţii mari românilor şi europenilor.

 

Fericit Mihai Şora, pentru că-şi poate iubi în continuare patria la 105 ani. Fericiţi ar trebui să fie şi cei pe care i-a învăţat să gândească, să creadă şi să pună umărul la susţinerea civilizaţiei iudeo-creştine care se clatină şi continuă să pară multora că stă să cadă sub loviturile duşmanilor ei.

Dar nici Timişoara, oraşul natal, nici Bucureştiul în care locuieşte din anii 40 încoace, nici patria, nici continentul constituind, cultural, lumea sa de baştină, nici generaţiile care ar fi putut învăţa de la el şi de la alţi înţelepţi ca el, dar au ratat, spre paguba lor şi a noastră, ocazia, nu s-au instruit destul de bine ori s-au rătăcit pe drum şi nu se prea pot lăuda că ar fi răsfăţate de fericire.

Criza românească

Dimpotrivă, România şi Europa se află, pe moment, în ochiul furtunii. Or, după cum îşi sfătuia Mihai Şora compatrioţii cu înţelepciunea lui Ulise: ”Nu lunecaţi, pe timp de furtuni, între vârtejuri, zgomote, furii; nici sub farmecul neostoit al sirenelor”. Şi tot el îşi abandona serenitatea şi calmul proverbial când, de nevoie, îl cita pe unul din părinţii fondatori ai democraţiei americane, Thomas Jefferson, potrivit căruia, ”când fărădelegea devine lege, rezistenţa devine o datorie”.

L-am urmărit nu o dată la coada Girafei din Piaţa Victoriei pe Mihai Şora rezistând opresiunii. Dădea oamenilor mâna fără ifose. Îi privea în ochi şi le zâmbea. Rezista, în zgomotul şi vârtejul protestelor, atât farmecului cântecelor de sirenă ultranaţionaliste ale televiziunilor securiste, cât şi furiei şi ipocriziei cleptocraţiei pe care o apără şi o promovează aceste instituţii.

Îl cunoscusem când eram copil. Citeam cărţile de cultură universală pe care le edita Mihai Şora la Biblioteca pentru Toţi, BPT. Auzisem scriitori, gânditori şi artişti marcaţi, în plină crispare şi paralizie mentală comunistă, de vivacitatea şi prospeţimea dialogului cu el. Îi văzusem pătrunşi până în măduvă de noima şi profunzimea dezbaterilor filosofiei sale tomiste sau ale filosofiilor idealistă ori marxistă ale interlocutorilor săi, derulate de regulă chiar acasă la el, în vasta sa bibliotecă. Îi văzusem entuziasmaţi de adâncimea şi deschiderea gîndului său, de disponibilitatea lui de a-şi lua mereu în serios interlocutorul, de a acorda atenţie faptei lui, gândului său, interpretării lui. I-am observat impresionaţi că fuseseră socotiţi importanţi, evidenţă a iubirii sale de aproape.

Ştiam de obârşia sa în casa unui preot ortodox, de căsătoria lui cu o evreică de limbă germană convertită la creştinism, de confruntarea lor cu generaţia rinocerizată a României interbelice, de repulsia lor faţă de fascismul care se înstăpânise, greţos, peste minţile înceţoşate ale europenilor, de plecarea lor în Franţa, de cartea publicată de el, acolo, de aderarea lui la comunismul francez şi de rezistenţa lui antinazistă din Hexagon. Mi se părea şi mi se mai pare exemplul viu al ideii că nu contează cum porneşti în cursă, ci mai degrabă unde şi cum ajungi la potou. El cu bine a ajuns.

Din reacţia multora la interacţiunea intensă cu el în anii comunismului şi ulterior se desprindeau surpriza şi consecinţele benefice ale contactului asiduu cu un om credibil prin autenticitatea şi adecvarea lui permanentă la adevărul la care perpetuu medita. Or, dacă absentează ceva din lumea românească şi până la un punct din cea europeană de azi, credibilitatea le lipseşte.

Mihai Sora, Bucureşti, 2018

Mihai Şora, prezent la protestele din Bucureşti, 24 iunie 2018

În România domnesc minciunea, falsul, plagiatul, impostura, duplicitatea, ipocrizia şi demagogia. Liderul PNL, un protejat al preşedintelui care se teme de suspendare şi încearcă s-o evite cu mâna duşmanului politic, promisese ferm şi repetat că nu se va alia cu PSD şi se jurase că nu minte. Or, după numai câteva săptămâni, acelaşi preşedinte al PNL negocia o fetidă alianţă cu PSD, în deplin dispreţ faţă de propriul cuvânt, faţă de propriul electorat şi faţă de nevoia modernizării naţiunii sale, a refomării unui stat, dixit preşedintele, ”eşuat”..

Puţini înţeleg, în acest context, ce e stânga şi ce e dreapta, cine reformează şi modernizează ţara realmente, şi cine se preface spre a o jefui mai vârtos. Ori de ce raporturile domnind în vest nu sunt transferabile şi aplicabile fără rest condiţiilor româneşti. Mihai Şora ştie. Dar prea puţini îl ascultă.

Dezvăţări europene

 Nici în Europa democraţia nu stă pe roze. Pe continent domneşte cultura postadevăr, a victimizării şi ierarhiilor ei, a emoţionalizării perpetue, a dispreţului faţă de fapte şi de adevăruri obiective, faţă de dezbaterea deschisă şi de respectul necesar celuilalt şi opiniei sale divergente sau contrare. În numele acestor emoţii, a securităţii faţă de presupuse ”microagresiuni”, a ştiinţei care numai ştiinţă nu e, uneori, a combaterii urii şi conspiraţionismelor, se cere conformismul şi se practică cenzura. Una similară celei pe care o combătea cândva, ca director de editură, Mihai Şora. Cum s-a ajuns aici?

O istoriografie parţial eronată a eludat lecţiile comunismului şi a extras din nazism şi Holocaust concluzia falsă a unei presupuse inutilităţi a naţiunilor. Or, fără ele, democraţia nu e posibilă.

Împinsă de o exaltare desprinsă de realităţi a lumii ideilor, de năzuinţa spre progres şi universalism, precum şi de relativism moral şi cultural, proasta adecvare la om, la valorile civilizaţiei şi la istorie a devenit doctrină nihilistă, apoi propagandă, şi a distrus mai întâi limba, iar apoi gândirea multora. Căci propaganda nu perturbează doar informarea, ci nimiceşte şi minţile. Care, de frica solitudinii şi răspunderii se înregimentează şi se rinocerizează galopant. Aşa s-a ajuns ca dubiul faţă de convingeri, teorii sau prezumţii date drept cuceriri ştiinţifice ”inatacabile”, să coste scump. Să se perceapă pentru îndrăzneala de a-l articula preţul anulării şi amuţirii celui ce pune la îndoială dogmele noilor ideologii postmoderne şi religii seculare. Gloate militante pedepsesc, tot mai violent, tot mai inchizitorial, tot ce invocă adevărul obiectiv sau dreptul contestării.

Nu argumentul, drag filosofului român, domneşte, ci contondenţa dogmatismului, care pune pe butuci libertatea şi responsabilitatea individuală, cele pe care s-a clădit şi spre care ţinteşte civilizaţia iudeo-creştină.

Un reper continental şi taina lui

Întrucât în România şi chiar dincolo de frontierele ei Mihai Şora continuă să fie un reper moral şi intelectual, ba chiar e tot mai mult aşa, e bine să examinăm ce-i face biografia deosebită, dincolo de neobişnuita ei longevitate, ce miez şi ce tâlc se pot desprinde din ea şi ce poveţe preţioase, pe care poate încă ni le ascunde, ne-ar putea face să ne regăsim calea spre care păşeşte el. O cale parcă tainică. Una care le pare multora a duce clar şi univoc spre adevăr, dreptate, pace.

Am crezut că întrezăresc secretul său în smerenia unui suflet bun şi în setea de libertatea, dar şi de omenie, a unei minţi briliante. Nonconformiste. Care nu suportă nici un soi de totalitarism. Am avut impresia că-l desluşesc în ascensiunea ei spirituală lentă, dar constantă. Mi s-a părut c-o identific în capacitatea gânditorului de a fi congruent cu el însuşi, de a face perfect un şpagat pe axa timpului şi valorilor, între trecut şi prezent, între aderenţa la sfinţenia Scripturii şi loialitatea conservatorismului său axiologic, pe de o parte, şi flexibila sa adecvare la modernitate, pe de alta.

Poate că taina lui rezidă în ştiinţa, rară, de a rămâne simplu şi direct fără să uite arta transformării limitelor în deschidere şi a deschiderii în limite protectoare de libertate. Poate rezidă în încrederea în ajutor miraculos întru despărţirea definitivă de vremelnicele neajunsuri ale propriei fiinţe şi gândiri. Poate că i se poate spune ”credinţă”. Poate că i se poate şi mai bine spune: ”răspundere”. Cert mi se pare că România şi Europa au nevoie de o doză amplă din secretul acestei biografii. Dar n-au cum beneficia de ea, dacă refuză să deschidă volumele sale de căpătâi şi cartea de istorie a biografiei lui.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Tăunu
9.11.2021, 16:37:27

DW, ai uitat ceva, acest șora a fost consilier personal al Anei Pauker. Aia venită pe tancurile lui Stalin împreună cu tatica lu petrică românu, cu părinții poetului măscărici ca să bolșevizeze România. Bă, voi chiar sunteți fără nicio rușine !

-12 (20 voturi)
Stefan din Nord
9.11.2021, 16:45:28

Ce limbi catifelate ii da autorul in pupa acestui dinozaur

-13 (21 voturi)
Vidanja Adevărul
9.11.2021, 17:42:40

Fosila NKVD-istă reprezintă un reper, pentru cine?

-15 (19 voturi)
Cristian saileanu
9.11.2021, 19:45:20

mi'e scarba de el si de cei ce scriu laudativ despre el... SCARBA

-14 (20 voturi)
MM Ordean
9.11.2021, 19:46:14

Mă aflu mai rezervat în aprecierile despre d. Șora. Dar pot înțelege nevoia vreunora, de (așa) idoli.

-12 (20 voturi)

Vezi toate comentariile (13)

Modifică Setările