Mihnea Rudoiu: Războiul lumilor - DNA vs moaşte

După cum se ştie, istoria se repetă ori de cîte ori alegerile prezidenţiale sosesc tiptil în ograda românilor. Cu acea ocazie, candidaţii, înotînd într-un şuvoi gros de insulte şi acuzaţii declamate cu volubilitate, pot fi observaţi expunîndu-şi programele plicticoase în lumina reflectoarelor, în vreme ce majoritatea televiziunilor şi a presei, asudînd furibund în favoarea unuia sau altuia, pedalează pe o retorică stridentă şi agresivă.

Singurul personaj fără reacţie este cel pentru care se zbat toţi aceştia, recte populaţia care, cuprinsă de o detaşare aproape de acalmie şi învăluită în moleşeala plăcută a unui creier pe jumătate lobotomizat de spectacolul buf la care asistă, îşi joacă cu voioşie eternul grand rôle du martyr.

Prin urmare, ca să animăm puţin aceste alegeri anoste, mi-am luat libertatea să introduc un element de noutate, analizînd ipoteza în care celor 14 candidaţi li s-ar fi adăugat DNA-ul şi moaştele preasfintei cuvioase Parascheva. Amîndoi ar fi fost nişte concurenţi redutabili şi, din punctul meu de vedere, cu şanse sporite de a-şi surclasa, fără drept de apel, contracandidaţii în primul tur de scrutin. De ce? Pentru că, în comparaţie cu restul, arată ca nişte crini imperiali într-o grădină cu păpădii.

DNA-ul e pe val de cînd anchetele sale au început să bage la zdup tot felul de şnapani dubioşi ai vieţii dîmboviţene. Ea face ravagii printre corupţii patriei, trimite la ţuhaus pe cine nu visai că va ajunge vreodată, şi bagă în sperieţi o duzină de mahări care, pînă deunăzi, păreau intangibili. Acestea sînt fapte concrete, verificabile, înfăptuite la lumina zilei, ce valorează mai mult decît toate lozincile abracadabrante ale oricărui contracandidat. DNA-ul gîdilă setea de justiţie a poporului sau, mai bine zis, răzbună sărăcia şi frustrările acestuia împrumutînd alura unui Robin Hood modern, care îi despoaie pe bogaţi de bani şi trufie şi-i aruncă la bulău, laolaltă cu borfaşii de drept comun. Prin urmare, românii, a căror fizionomie morală poartă încrustată în ADN dorinţa (veşnic refuzată) de înfăptuire a dreptăţii pe plaiurile mioritice, ar avea, în sfîrşit, un motiv convingător să iasă la vot şi să pună ştampila pe DNA.

Pe de altă parte, moaştele făcătoare de minuni ale Paraschevei umplu, la orice oră, orice stadion al ţării şi, prin simpla apariţie, înflăcărează zeci de mii de credincioşi, care sînt dispuşi să se calce în picioare doar ca să o implore să aibă grijă de ei. Ar fi suficient ca departamentul de PR al preacuvioasei să-i creeze un cont de Facebook în care să anunţe pe wall că azi vine la Timişoara, mîine la Calafat şi săptămîna viitoare la Cugir, şi admiratorii înfocaţi ai moaştelor îşi vor face apariţia încă de dimineaţă, ba mulţi o vor urma, benevol, în toate localităţile, precum fanii înrăiţi ai Rolling Stones, care-şi însoţesc idolii la turneele formaţiei. Faptul că singura lor dorinţă e să o pupe drăgăstos pe raclă, deşi sfînta nu-i învredniceşte vreodată cu un feedback, o face cu atît mai dezirabilă pentru această funcţie. Nici un alt contracandidat nu se bucură de atîta popularitate, cu toate că toţi se dau peste cap să-şi asigure alegătorii că, de vor fi aleşi, vor face minuni cu prosperitatea naţiei şi a cetăţeanului. Un alt avantaj indiscutabil al Paraschevei e acela că, deşi ea nu promite nimic nimănui şi pe majoritatea îi lasă cu buza umflată, nimeni nu se supără din pricină că se alege praful de rugăminţile lor fierbinţi, un lux pe care, la fel, nu şi-l permite nici un alt aspirant la Cotroceni.

Prin urmare, cum să nu ajungă aceste două simboluri naţionale să se dueleze în marea bătălie finală?

Acum, că am stabilit cine va juca în ultimul tur, să vedem care din cele două ar avea şanse să se instaleze în jilţul prezidenţial! Iar eu previzionez după cum urmează: moaştele vor cîştiga detaşat.

Şi, ca să demonstrez, să începem din nou cu DNA. 

Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro

Mihnea Rudoiu este scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Dear Darlin’ Namor, Editura Tracus Arte, 2014.