Ministerul Mediului pregăteşte modificarea legislaţiei: urşii agresivi ar putea fi împuşcaţi în 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Mediului a spus că este aşteaptă rezultatul unei licitaţii care ar trebui să ducă la estimarea populaţiei de urş Foto: Arhivă
Ministrul Mediului a spus că este aşteaptă rezultatul unei licitaţii care ar trebui să ducă la estimarea populaţiei de urş Foto: Arhivă

Ministrul Mediului Taczos Barna a declarat joi că ministerul pe care îl conduce pregăteşte o modificare a legislaţiei, astfel încât animalele agresive să poată fi împuşcate în maximum 24 de ore. Ordonanţa ar urma să fie aprobată în guvern în luna iulie.

„Sunt zone unde habitatul e neatins, unde oamenii nu au căutat soluţii locale, nu au trecut la braconaj, otrăvire, nu au pus capcane sau laţ şi exact în zonele unde pădurea e neatinsă, chiar acolo se înmulţesc aceste atacuri. Cred că nimeni nu poate să demonstreze că într-un judeţ unde au fost o mie şi ceva de cazuri de atacuri în 5 ani a crescut de 10 ori suprafaţa tăiată sau masa lemnoasă exploatată din păduri. Acest argument nu mai stă în picioare şi vedem zi de zi că populaţia de urşi creşte natural, în cazul în care nu există intervenţie umană. Vorbim despre o specie aflată în vârful lanţului trofic şi care se simte foarte bine în pădurile României şi vrând-nevrând, creşte ca populaţie  an de an”, a declarat la Digi24 ministrul mediului. El a adăugat că „fără dar şi poate” ne confruntăm cu o creştere a populaţiei de urşi.

Ministrul afirmă că în 2021 numărul apelurilor la 112 care semnalează prezenţa urşilor ar putea fi şi de zece ori mai mare decât în 2016, astfel că se pregăteşte o modificare a legislaţiei pentru ca autorităţile să poată interveni imediat atunci când un urs atacă în mod repetat. 

Ministrul Mediului a declarat joi la Digi24 că o ordonanţă în acest sens ar urma să fie aprobată în guvern în luna iulie. 

„Cu siguranţă nu este vorba despre o senzaţie. Trebuie să acceptăm realitatea şi cea mai mare greşeală ar fi să negăm evidenţele care arată că în ultimii cinci ani, numărul apelurilor la 112 din cauza urşilor a crescut de 10 ori. Faţă de 2016, anul 2021 va fi probabil anul care va marca această creştere de zece ori. Nu vorbim despre o senzaţie, ci despre mii de anuimale ucise în 5 ani. Am făcut statistica pentru ultimii 5 ani, pentru că e perioada în care intervenţia umană a fost redusă la minim şi în care fenomenul a luat amploare. (...) Am avut foarte multă dezinformare în ultima perioadă în legătură cu evidenţele care erau în statisticile ministerului. Ce trebuie să facem în acest moment este modificarea legislaţiei, astfel încât, în situaţia de forţă majoră să se intervină în interesul omului, al protejării vieţii umane”, a explicat Tanczos Barna.

 Astfel, va fi vorba despre aplicarea a două proceduri: una imediată şi una de prevenţie, însă ministrul a subliniat că în niciun caz nu va fi vorba despre vânătoare, ci doar de „extragere” a animalului, în anumite situaţii. 

În ceea ce priveşte procedura imediată, în maximum 24 de ore de la sesizarea unei astfel de probleme cu urşii, în câteva ore la locul respectiv se va deplasa o echipă formată de jandarmi şi vânători care va interveni gradual, în funcţie de situaţie: dacă e prima vizită a unui urs în localitate, se începe cu o alungare a animalului. Dacă se constată că se repetă vizitele, trebuie să se treacă la tranchilizare şi relocare, iar dacă animalul devine periculos, atacă, e agresiv, atunci soluţia va fi de „extragere” prin împuşcare. 

Tanczos a explicat că intervenţia umană permisă azi de lege este de doar de prevenţie, şi nu prevede intervenţia imediată. 

 „Trebuie să avem o intervenţie imediată, gen ISU, pompieri, pentru înlăturarea pericolului, şi o intervenţie de prevenţie, prevăzută de lege, care poate fi de lungă durată. Cele două trebuie să meargă în paralel. 

Nu sunt suficiente aceste măsuri, pentru că măsurile prin care populaţia de urs trebuie ţinută în pădure trebuie să vină în complementaritate, inclusiv din agricultură, să vină acele fâşii de culturi agricole tampon, de zone de linişte în pădure, măsuri de protejare a habitatului”, a detaliat ministrul.

 În prezent, proiectul de ordonanţă pentru modificarea legislaţiei este în dezbatere la direcţiile de specialitate din minister şi cel mai probabil săptămâna viitoare o să ajungă la o formă finală, iar în şedinţa de guvern ar urma să intre în iulie. 

„Nu vorbim în niciun caz în acest moment de vânătoare, vorbim de intervenţie preventivă, de eliminare a pericolului imediat”, a precizat ministrul.

 El a mai spus că între timp aşteaptă şi rezultatul unei licitaţii care ar trebui să ducă la estimarea populaţiei de urşi. De asemenea, este avut în vedere şi un proiect cu fonduri europene prin care se vor crea zone de linişte şi noi spaţii unde pot fi duse animalele după relocare sau pot fi finanţate inclusiv garduri

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite