Ministerul Sănătăţii demontează o ştire falsă, lansată de un fost preşedinte CNAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii

Stirea difuzată în spaţiul public de fostul preşedinte CNAS Lucian Duţă este o intoxicare, potrivit paginii de Facebook a MS. Instituţia face precizări suplimentare.

„Având în vedere declaraţiile făcute de către Lucian Duţă, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu privire la suspendarea acreditării Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, care ar atrage nedecontarea serviciilor medicale în această unitate medicală, Ministerul Sănătăţii precizează următoarele:

Declaraţiile fostului preşedinte CNAS, Lucian Duţă sunt lipsite de responsabilitate şi denotă o lipsă de cunoaştere a legislaţiei în domeniu. Este regretabil că persoane care lucrează în sistem şi care, mai mult, au deţinut funcţii de conducere în cadrul sistemului sanitar recurg la astfel de metode menite doar să mascheze propriile probleme pe care le au în Justiţie.

Atragem atenţia că, răspândirea de ştiri false, nefondate, induc în eroare opinia publică şi afectează pacienţii care au nevoie de servicii medicale de calitate şi tratament corespunzător.

Pentru o corectă informare, MS precizează, încă o dată, că autoritatea care poate suspenda acreditarea unui spital este ANMCS, nu Ministerul Sănătăţii. Mai mult, măsura nu afectează activitatea medicală a unităţii sanitare sau contractul pe care unitatea l-a încheiat cu CNAS în vederea decontării serviciilor medicale.

Spitalul Floreasca va funcţiona normal şi va asigura servicii medicale pentru pacienţi, ca şi până în prezent. Măsura este una administrativă şi a fost activată ca urmare a necomunicării în termen de 24 de ore, către ANMCS, a unui eveniment grav, aşa cum prevede legislaţia. Managementul unităţii sanitare va avea obligaţia ca, în termen de 5 zile, să transmită către ANMCS un Plan cu măsuri care să vizeze remedierea elementelor ce au dus la evenimentul în cauză“, potrivit sursei mai sus citate.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite