Ministrul Apărării Naţionale participă la ceremonia de resfinţire a „Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă participă luni la ceremonia militară şi religioasă de Resfinţire a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial, de pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman.

”Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, va participa luni, 30 noiembrie, începând cu ora 12.00, la ceremonia militară şi religioasă de Resfinţire a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial, de pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munţii Bucegi”, transmite MApN.

Evenimentul, organizat de Ministerul Apărării Naţionale de Ziua Sfântului Andrei, ocrotitorul României, se înscrie în contextul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României şi va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a MApN.

De asemenea, la activitate, care va fi organizată cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, vor participa militari din toate unităţile de vânători de munte ale Armatei României, care vor purta steagurile de identificare ale acestora.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Povestea ultimului supravieţuitor român al Primului Război Mondial. A murit uitat de stat, în cel mai crunt anonimat

Istoria miilor de români care au luptat voluntar pentru Armata Germană în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial

Poveştile impresionante ale eroinelor în halate albe din spatele frontului: „Am tratat şi români, şi nemţi, şi ruşi“

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite