Ministrul Justiţiei, întâlnire cu Ambasadorul SUA. „Restabilirea capacităţii parchetelor de a combate criminalitatea este un obiectiv esenţial”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, joi, cu ambasadorul SUA Hans Klemm, la cererea acestuia, pentru o discuţie despre agenda ministerului şi cooperarea judiciară internaţională româno – americană, anunţă Ministerul Justiţiei.

Cele două părţi au exprimat faptul că refacerea legilor justiţiei şi finalizarea codurilor penale sunt obiective esenţiale în perioada care urmează şi a fost subliniată importanţa restabilirii capacităţii parchetelor de a combate criminalitatea de toate tipurile, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procedurale.

„Încă din debutul întâlnirii, domnul Hans Klemm l-a felicitat pe domnul Cătălin Predoiu, pentru preluarea mandatului de ministru al justiţiei şi i-a transmis întregul suport atât din partea Ambasadei Statelor Unite, cât şi a SUA, pentru agenda cu care a venit în fruntea ministerului aşa cum se regăseşte în programul de guvernare”, se arată în comunicat.

Ambasadorul SUA „şi-a exprimat disponibilitatea în ceea ce priveşte cooperarea juridică internaţională, precum şi întregul suport pentru munca pe care ministerul justiţiei, alături de sistemul judiciar şi de Parlament, o va întreprinde pentru refacerea legilor justiţiei şi a codurilor penale”.

„Cele două părţi au exprimat faptul că refacerea legilor justiţiei şi finalizarea codurilor penale sunt obiective esenţiale în perioada care urmează, astfel încât justiţia din România să devină un serviciu public eficient şi, în acelaşi timp, înfăptuită la termene rezonabile, să aducă cetăţenilor dreptate şi pace socială. De asemenea, s-a subliniat importanţa restabilirii capacităţii parchetelor de a combate criminalitatea de toate tipurile, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procedurale”, potrivit comunicatului.

În mod special, ambasadorul american a exprimat interesul Statelor Unite în cadrul cooperării internaţionale privind combaterea infracţiunilor în ceea ce priveşte regimul drepturilor proprietăţii intelectuale.

În cadrul întâlnirii, ambasadorul american i-a înmânat ministrului Justiţiei scrisoarea Procurorului General al SUA, William P. Barr, adresată Guvernului României, care evocă cele arătate mai sus.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a mulţumit pentru deschiderea şi sprijinul Ambasadei SUA şi al Procurorului General SUA pentru eforturile pe care Ministerul Justiţiei le va face în reluarea cursului reformelor în Justiţie şi cooperarea judiciară internaţională.

„În mod special, Ministrul Justiţiei a exprimat interesul părţii române pentru cooperarea în recuperarea produselor infracţiunii şi a prejudiciilor create de acestea, inclusiv prin transferul de expertiză şi bune practici în domeniu, astfel încât ANABI să devină o agenţie de temut pentru toţi cei care deturnează banii publici şi îi scot din ţară prin diverse tehnici fiscale şi juridice, inclusiv în jurisdicţiile off shore”, mai precizează sursa citată.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite