MISA: Gregorian Bivolaru nu avea nicio restricţie de a părăsi ţara. Se confruntă cu „noi abuzuri flagrante“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gregorian Bivolaru - dat în urmărire prin Europol - nu avea nicio restricţie de a părăsi ţara, după ce a fost eliberat condiţionat, iar statul finlandez, care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă, îi încalcă dreptul la un proces echitabil, prin noua "vânătoare” pe care a declanşat-o la doar o săptămână de la eliberarea sa din penitenciar, sus'in reprezentanţii Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA).

Într-un comunicat de presă transmis duminică, MISA susţine că, la numai şapte zile după ce a fost eliberat din închisoare, Gregorian Bivolaru se confruntă cu "noi abuzuri flagrante", mandatul de arestare preventivă fiind emis de către autorităţile finlandeze fără ca lui  Bivolaru să i se prezinte în prealabil acuzaţiile aduse şi fără să fi fost citat.

Reprezentanţii MISA mai susţin că Bivolaru nu avea nicio restricţie de a părăsi România şi, în aceste condiţii, nu se poate spune că a fugit din ţară.

"Din câte se ştie, Gregorian Bivolaru nu a fost niciodată în Finlanda. Întreaga cronologie a acţiunilor stranii şi pripite ce au fost întreprinse împotriva lui Gregorian Bivolaru demonstrează, o dată în plus, că de fapt se urmăreşte rearestarea şi menţinerea sa în închisoare cu orice preţ, aşa cum de altfel i s-a transmis în scrisorile anonime de ameninţare ce i-au fost trimise de mesagerii secreţi ai aşa-zişilor iluminaţi atât în Suedia, în luna februarie 2016, cât şi în luna iulie 2016, în timp ce se afla în arest în Franţa. (...) Este necesar să precizăm, de asemenea, că, în virtutea drepturilor sale fireşti ce au fost obţinute cu ocazia eliberării condiţionate, Gregorian Bivolaru avea dreptul să părăsească ţara fără nicio restricţie, în cazul în care ar fi decis aceasta. Prin urmare, în niciun caz nu se poate afirma că a fugit din ţară, aşa cum se afirmă într-un mod răutăcios, tendenţios şi incorect (...) Pe baza informaţiilor legale pe care ni le-au pus la dispoziţie avocaţii lui Gregorian Bivolaru, este urgent necesar să precizăm că în realitate în mandatul de arestare preventivă emis de autorităţile finlandeze nu este vorba despre nicio persoană minoră, aşa cum s-a afirmat în mod mincinos în multe articole ce vizează un senzaţional răutăcios", mai arată reprezentanţii MISA.

Fondatorul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost dat în urmărire prin Europol de către autorităţile finlandeze, pentru trafic de fiinţe umane, numele şi fotografia acestuia fiind publicate pe site-ul Europol vineri.

Conform site-ului Europol, Gregorian Bivolaru a comis mai multe infracţiuni de trafic de persoane şi abuz sexual, în Finlanda şi în Franţa, în perioada 2006 -2013.

Gregorian Bivolaru este primul pe lista "Most Wanted" a Europol, următoarele trei poziţii fiind ocupate tot de către români. Astfel, a doua persoană dată în urmărire de Europol este interlopul Gheorghe Clapon, căutat după ce a fost condamnat la nouă ani şi cinci luni de închisoare pentru uz de fals şi spălare de bani. A treia persoană din lista "Most Wanted" este Omar Mukhles, fratele lui Omar Hayssam, condamnat pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, iar pe poziţia a patra se află Ionel Silvestru, condamnat la 12 ani de închisoare pentru proxenetism, trafic de minori şi trafic de persoane.

Surse judiciare declarau pentru News.ro că autorităţile finlandeze au emis un mandat de arestare pe numele lui Gregorian Bivolaru, iar autorităţile române au primit acest mandat miercuri. Fondatorul MISA a fost căutat, poliţiştii stabilind că el a părăsit ţara în mod legal în 14 septembrie, la o zi după eliberare.

Gregorian Bivolaru, condamnat la şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, a fost eliberat condiţionat, părăsind Penitenciarul Bistriţa în 13 septembrie, după ce a executat un an şi două luni din pedeapsă. El a afirmat la ieşire, că va vedea ce va face în continuare, dorind să scrie cărţi.

Fondatorul MISA a fost prins în Franţa în 26 februarie 2016, fiind extrădat în România în 22 iulie, pentru executarea pedepsei de şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, primită în 14 iunie 2013, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, în aprilie 2012, magistraţii Tribunalului Sibiu l-au achitat pe Bivolaru.

Gregorian Bivolaru a plecat din ţară în august 2004, după ce a fost trimis în judecată, iar opt luni mai târziu a fost prins şi arestat în Suedia, însă a cerut azil politic, iar autorităţile din această ţară i-au acceptat cererea. De atunci, toate solicitările de extrădare au fost respinse de autorităţile suedeze.

Bivolaru a mai fost judecat şi într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de persoane, dar în februarie 2015 a fost achitat de Tribunalul Cluj.

Gregorian Bivolaru este vizat şi într-o anchetă în Italia, legată de activităţile MISA, printre acuzaţii fiind şi recrutarea tinerilor pentru practicarea de orgii sexuale şi pornografie.

Fondatorul MISA a fost condamnat, în 1977, la un an de închisoare pentru multiplicare şi răspândire de materiale pornografice, de ocultism şi magie neagră şi în 1984 a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru că evadase din sediul Securităţii. Atunci, printre adepţii săi a început să circule povestea că evadarea a fost posibilă datorită unor tehnici speciale de yoga. Imediat după Revoluţie, Bivolaru a înfiinţat MISA, care a ajuns să adune peste 40.000 de simpatizanţi, din ţară şi străinătate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite