Eveniment

articolul anterior articolul urmator

FOTO UPDATE Mitingul sindicatelor din Sănătate în Capitală, la care au participat peste 5.000 de persoane, s-a încheiat. Protestele continuă

2
19 Oct 2017 06:15:36
Autor: News.ro
FOTO Elena Stolerciuc/Adevărul
FOTO Elena Stolerciuc/Adevărul

Câteva mii de persoane din sănătate participă la un miting, joi, în centrul Capitalei. Miercuri, liderii sindicali au avut discuţii cu reprezentanţii Guvernului, în urma cărora s-ar fi decis ca salariile medicilor să fie stabilite în funcţie de locul de muncă, cum ar fi ATI sau policlinică, potrivit liderilor sindicali. Reprezentanţii sindicatului au fost primiţi la discuţii cu premierul Tudose în jurul orei 13.30.

UPDATE Mitingul la care au participat aproximativ 5.000 de angajaţi din sistemul de sănătate s-a încheiat, însă sindicaliştii nu renunţă la proteste. Negocierile cu reprezentanţii Guvernului continuă, o nouă întâlnire fiind programată vineri, cu miniştrii Florian Bodog şi Olguţa Vasilescu.
 
Liderul Sanitas, Leonard Bărăscu, a spus că discuţia de vineri va fi pe marginea acordării sporurilor salariale şi a tichetelor de masă, urmând să fie invitaţi la întâlnire şi medici, care să îşi spună punctul de vedere.
 
El a adăugat că la întâlnirea de joi, de la Guvern, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a promis că va face un control pentru a vedea unde sunt "prost împărţiţi" banii.
 
UPDATE Liderii Sanitas au intrat joi, în jurul orei 13.30, la discuţii cu premierul Mihai Tudose, la sediul Guvernului. 
 
UPDATE În jur de 5.000 de manifestanţi - angajaţi din Sănătate -  au plecat în marş, în jurul orei 12.00, spre Piaţa Victoriei, după ce au protestat în Piaţa George Enescu. Protestatarii reclamă că legea salarizării generează inechităţi în sistemul de salarizare din sănătate şi asistenţă socială.
 
La miting participă aproximativ 5.000 de oameni, iar unii dintre ei au venit cu autocarele din mai multe judeţe.
 

FOTO Elena Stolerciuc/Adevărul
 
 
O delegaţie a protestatarilor ar urma să aibă noi discuţii, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Guvernului.
 
UPDATE Protestatarii - aproximativ o mie la această oră - au pancarte cu mesaje precum: "Dreptate pentru TESA", "Nu scăderii salariilor", "Decât grevă generală, mai bine pace socială" şi suflă în vuvuzele.
La ora 12.00, manifestanţii ar urma să plece în marş către Piaţa Victoriei, pe traseul bulevardul Gh. Magheru – Piaţa Romană.
 
Acţiunea de protest este programată să se încheie la ora 14.00.
 
La această oră, circulaţia rutieră în zonă nu este blocată.
 
Acţiunea de protest este organizată de federaţia Sanitas şi este programată să înceapă la ora 11.00, cu un miting în Piaţa George Enescu din Bucureşti, care va fi urmat de un marş către Piaţa Victoriei, în intervalul 12.00 – 14.00.
 
UPDATE Mitingul ar urma să aibă loc pe traseul: Piaţa George Enescu – bulevardul Gh. Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei.
 
La protest, sunt aşteptaţi până la 8.000 de oameni din toată ţara.
 
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi închis gradual, dacă situaţia o va impune, în intervalul orar 11.00-14.30, după cum urmează: strada Ştirbei Vodă, între Calea Victoriei şi strada Luterană; Calea Victoriei, între bulevardul Dacia şi strada C.A. Rosetti; strada Benjamin Franklin, între Calea Victoriei şi stradaNicolae Golescu; atrada C.A. Rosetti, între Calea Victoriei şi bulevardul Gheorghe Magheru. Rutele alternative sunt: bulevardul Gheorghe Magheru - bulevardul Nicolae Bălcescu - Piaţa Universităţii, bulevarul Iancu de Hunedoara - Şoseaua Ştefan cel Mare - bulevardul Dacia - Piaţa Romană - Piaţa Universităţii, strada Buzeşti- strada Berzei - strada Vasile Pârvan - Splaiul Independenţei - Piaţa Universităţii.
 
Conform unui comunicat al federaţiei, membrii Sanitas ”sunt total nemulţumiţi de forma actuală a Legii – cadru nr. 153/2017 care generează o mulţime de inechităţi şi discriminări în sistemul de salarizare din sănătate şi asistenţă socială”.
 
Principalele solicitări ale Federaţiei Sanitas sunt: eliminarea plafonului de 30% pentru sporurile specifice sistemului sanitar şi de asistenţă socială; aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru toţi angajaţii din sănătate şi asistenţă socială, începând cu 1 martie 2018; renunţarea la creşterea normei de bază (gărzi suplimentare obligatorii) pentru medici; renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, deoarece acesta va anula creşterea salarială de 25% prevăzută de lege; acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă întregului personal din sănătate şi asistenţă socială, inclusiv personalului TESA; acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018; negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate.
 
”După mitingul din 19 octombrie, Consiliul Naţional Sanitas va decide asupra oportunităţii declanşării grevei generale în sistemul sanitar şi de asistenţă socială”, anunţau liderii sindicali.
 
Reprezentanţii sindicatelor din Sănătate au avut, miercuri, discuţii cu reprezentanţii Guvernului, la Palatul Victoria, în urma cărora s-ar fi decis ca salariile medicilor să fie stabilite în funcţie de locul de muncă, cum ar fi ATI sau policlinică.
 
Liderii sindicatelor din Sănătate urmează să aibă şi joi discuţii pe această temă, la Ministerul Sănătăţii.
 
”Am găsit o soluţie foarte importantă: ne întâlnim să punem la punct un salariu şi să modificăm anexa 2 pentru fiecare loc de muncă în parte”, a precizat preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, la finalul discuţiilor de la Guvern.
 
”Asta a fost ultima variantă pe care am decis-o şi încercăm ca împreună cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Ministerul de Finanţe să găsim această posibilitate ca un om care lucrează în ATI să aibă un salariu care nu va fi acelaşi cu al unui om care lucrează în policlinică. Sporurile vor fi prinse în aceste salarii”, a mai spus Bărăscu.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Bazil
19.10.2017, 14:52:15

Stati jos, ca macane. Va meritati soarta; marea majoritate din voi i-ati adus la putere. Din partea mea, va pot regla din toate pozitiile. O meritati.

Ion Capsuna
19.10.2017, 17:41:28

Ha,ha,ha! Au promis multe ca sa fie votati, si prostimea a pus boticul! Acu se trezeste la realitate! Tirziu! PSDii sunt "cu sacii-n carutza", iar votasii prostiti! Ne vedem peste citiva ani la urne! bineinteles, daca va mai ramine ceva de Romania si romani si nu distrug astia tot intre timp! Poate de data asta, romanasii casca ochii mai bine cu cine voteaza!

Modifică Setările