Mituri desfiinţate: românii nu sunt nici prietenoşi, nici ospitalieri. Profilul psihologic al românilor, realizat de psihologul Daniel David
0
Ne-am format autostereotipuri pentru că nu ne-am comparat niciodată cu alte popoare. Ne considerăm ospitalieri şi prietenoşi, dar în realitate nu suntem aşa. Cel puţin aşa arată un studiu cu tema „Psihologia poporului român“, coordonat de psihologul clujean Daniel David.
Românul este „pâinea lui Dumnezeu“ dacă privim la suprafaţă concluziile studiului realizat de psihologii clujeni de la Universitatea „Babeş-Bolyai“, coordonaţi de profesorul Daniel David, directorul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul universităţii. Potrivit studiului, munca, familia şi religiozitatea sunt cele trei repere majore care definesc viaţa românilor.
„Acestea sunt constrânse de o trăsătură cardinală a românilor, şi anume neîncrederea în oameni; aceasta se generalizează de la străini la cunoscuţi şi prieteni, excepţie făcând familia unde, dimpotrivă, compensăm cu o încredere foarte mare”, este concluzia studiului demarat în 2013 şi care va face obiectul unei cărţi în luna iunie a acestui an.
Concret, cercetarea pune în balanţă modul în care se percep românii, dar şi felul în care ei sunt, cu adevărat. Profilul anterior conturat de specialişti datează de acum 100 de ani, arată psihologul Daniel David.
Nota revistei FP România: Domnul Daniel David a primit Premiul FPR 2015 pentru Cercetare - pentru cercetările pe care le realizează, dar şi pentru analizele şi recomandările de politică a ştiinţei.
Munca, mijloc de emancipare socială
„În prezent, munca este văzută la români ca mijloc de emancipare socială, neavând valoare intrinsecă, precum se întâmplă la alte popoare. De exemplu, la japonezi sau la chinezi există o etică intrinsecă a muncii. Dacă s-au angajat să facă un anumit lucru, îl fac cât de bine pot, indiferent de plată. La români, scopul muncii este de a evolua pe scara socială. Există o componentă cinică de genul «cu atâta mă plăteşte, de atâta lucrez»“, a declarat David pentru „Adevărul”.
Potrivit studiului, românii au o mare nevoie de a-şi dovedi valoarea, ceea ce îi face competitivi în muncă. „Dacă şi condiţiile socio-culturale sunt prielnice, competitivitatea se traduce şi în performanţă”, subliniază studiul.
„Românii sunt foarte ambiţioşi în ceea ce priveşte evoluţia socială, văzută atât din punct de vedere economic, cât şi social, de prestigiu şi putere în comunitate, iar munca este considerată principala modalitate de realizare a acestei emancipări sociale“, a precizat psihologul, adăugând că în România lucrurile sunt făcute de mântuială, intervine lenea, oamenii spun că nu se scoală din pat pentru un salariu de mizerie“, explică psihologul.
Românii, lipsiţi de spirit civic
O caracteristică centrală a românilor este neîncrederea în oameni, completează David, excepţie făcând familia, unde se compensează cu o încredere foarte mare. Aceeaşi cercetare arată că românii, deşi se consideră prietenoşi şi ospitalieri, nu sunt deloc aşa în realitate. Comparativ cu alte culturi, românii, fie ei din mediul rural sau din mediul urban, se tem de necunoscuţi.
„Pe de altă parte, românii au cea mai mică distanţă faţă de membrii familiei. Noi am exagerat lucrurile, suntem mult mai apropiaţi de membrii familiei, dar ţinem o distanţă prea mare faţă de cei din afară”, a afirmat profesorul universitar.
Aceeaşi cercetare relevă şi faptul că românilor le lipseşte spiritul civic cu desăvârşire. Concret, cultura românilor promovează heterodeterminarea, adică influenţa tradiţiei, în dauna autodeterminării şi pragmatismului.
„Românii au scoruri mai mici la valori ca universalism, nefiind preocupaţi de binele general, dar nici de binele cunoscuţilor. Pentru a face o impresie bună, se pot prezenta ca acordând importanţă acestor valori”, se mai arată în studiu.
Românii nu declara că sunt cinstiţi
Referitor la evoluţia profilului psihologic al românilor, dacă în anii ’80 declarau că şi cinstea este una dintre calităţi, acum prea puţini pun preţ pe această caracteristică. „Cinstea era o caracteristică autoatribuită importantă a românilor, însă ea începe să dispară în analizele din 2005 şi din 2007. Ea nu ocupă o poziţie importantă nici în analizele noastre din 2014/2015”, a explicat Daniel David.
Potrivit acestuia, un profil psiho-cultural ideal trebuie să întrunească mai multe elemente. „Să creăm cetăţeni inteligenţi, creativi, adaptabili social, cu un bagaj de cunoştinţe declarative şi procedurale vast, cu o personalitate care susţine comportamente prosociale. Toate acestea vor putea susţine apoi o sănătate fizică şi psihică bună, cu impact pozitiv asupra creşterii speranţei şi a fericirii. Dezvoltarea acestei componente psihologice poate să fie parte a unui proiect de ţară, prin care România să nu fie doar o ţară care a aderat la spaţiul european, ci una integrată în acest spaţiu”, a concluzionat psihologul clujean.
Cum îi percep românii pe ceilalţi
Un punct-cheie al studiului este şi modul în care suntem văzuţi de alte popoare. Astfel, românii sunt asociaţi cel mai des cu Dracula/vampiri, mai ales în America, şi cu comportamente antisociale mai puţin conştiincioase, în Europa de Vest.
Aceeaşi cercetare arată că românii îi consideră pe americani puternici, populari şi patrioţi, în timp ce pe britanici îi consideră inteligenţi, oneşti şi patrioţi. În opinia noastră, chinezii sunt percepuţi ca fiind muncitori, iar francezii sunt văzuţi ca boemi. Cele două caracteristici care îi definesc pe germani, în opinia românilor, sunt onestitatea şi inteligenţa, în timp ce maghiarii sunt consideraţi, printre altele, adaptabili şi asertivi, conchide studiul. ;
„Am ajuns să credem despre noi lucruri care nu ne caracterizează“
„Adevărul“: Românii se consideră ospitalieri şi foarte prietenoşi. Sunt aşa?
Profesorul Daniel David: În autostereotipurile românilor apar elemente legate de ospitalitate, prietenie şi deschidere faţă de oameni, însă dacă analizăm datele referitoare la cum sunt ei cu adevărat, ajungem la concluzia că nu sunt atât de prietenoşi comparativ cu persoane din ţări care au o altă cultură. Dimpotrivă, distanţa socială la români faţă de necunoscut este foarte mare.
Cum am ajuns să credem aceste lucruri despre noi?
Românii s-au gândit că dacă dau de mâncare săracilor sau dacă îi ajută pe unii oameni, asta înseamnă că sunt ospitalieri, dar ei nu s-au comparat cu francezii, spaniolii sau americanii. Altfel spus, nu s-a stabilit un profil psihologic prin comparare cu alte ţări şi culturi, ci doar prin autoanaliză. Dacă noi ne comparăm cu alte culturi, vedem că nivelul nostru de ospitalitate şi de prietenie faţă de străini este redus. Până acum nu a existat un punct de referinţă, astfel că am ajuns să credem despre noi lucruri care nu ne caracterizează.
Sunt diferenţe mari între populaţia urbană şi cea rurală?
Sub aspectul trăsăturilor psihologice nu sunt diferenţe mari, însă am descoperit că există fel de fel de mituri, de clişee, pe care noi le-am promovat legat de marile regiuni istorice ale României. De pildă, se spune că ardelenii sunt mai muncitori decât cei din Ţara Românească sau din Moldova, ceea ce este fals. Când te uiţi la date şi nu la ce cred unii sau alţii, observi că nu este aşa. Din contră, diferenţele între judeţele din aceeaşi zonă sunt, de multe ori, mai mari decât diferenţele dintre zonele istorice, din prisma unor valori cum ar fi comunitatea sau munca. Ce îi uneşte însă pe români este neîncrederea, e o trăsătură de bază, răspândită în populaţie. Excepţie, face, bineînţeles, familia.
De unde provine această neîncredere?
Am putea doar specula un răspuns, însă ce este cert e faptul că ea s-a dezvoltat ca un mecanism de apărare, urmare a experienţei istorice. România nu a avut niciodată o poziţie de putere care să ne dea siguranţă. Noi ştim că, din punct de vedere psihologic, dacă eşti mereu atacat, persecutat, ţinut sub control sau dominat de alţii, se dezvoltă nesiguranţa, ca mecanism de protecţie.
Mai sunt state europene cu valori similare?
Între ţările Uniunii Europene, doar Portugalia, Grecia şi Bulgaria mai au profil colectivist pe care noi va trebui să îl schimbăm pentru a ne putea integra în Uniunea Europeană. Lucrurile astea se întâmplă, însă, cu greu. Spre exemplu, noi creăm postul de asistent comunitar, dar nu avem comunităţi. Suntem în faza în care, forţaţi de Uniunea Europeană, creăm forme pentru care încă nu avem conţinut.
În cât timp ar fi posibilă o schimbare reală?
Depinde. Generaţiile din România sunt împărţite în trei categorii mari. Persoanele care au peste 55 de ani au un profil domninant colectivist, gândire influenţată de comunism, cei care au între 35 şi 55 de ani, adică generaţia de mijloc, are şi profil colectivist şi profil autonom. Tinerii, în schimb, cei care au până în 35 de ani, au un profil dominant autonom. Generaţia de mijloc, în care mă încadrez şi eu, este una de sacrificiu, la nivelul ei se dă bătălia majoră în momentul de faţă. Dacă reuşim să ocupăm poziţii de influenţă socială, schimbarea s-ar putea produce în câţiva ani. Dacă generaţia mea pierde bătălia, vom intra în normalitate când tinerii de 20 - 30 de ani de acum vor putea ocupa funcţii importante.
Care sunt diferenţele dintre colectivişti şi autonomi?
Din punct de vedere al competenţelor, nu există diferenţe, distincţia poate fi făcută strict din punct de vedere al valorilor. Spre exemplu, autonomii au mai multă încredere în valori cum ar fi asertivitatea, exprimarea liberă, autonomia, libertatea, spiritul critic. Colectiviştii sunt mai nesiguri, ei aleg să exprime interesele unor grupuri, încearcă să nu iasă din front.
Cei care pleacă în străinătate excelează ...
Da, să ne amintim câţi dintre românii care nu au semnat mare lucru cât au fost în ţară au reuşit să îşi valorifice la maximum potenţialul într-o altă cultură: au luat Nobel, au studiat la universităţi de prestigiu, au făcut cercetare în centre de nivel mondial: Eliade, Brâncuşi, Enescu, olimpicii care se află acum în străinătate, care au trecut prin şcoala românească, dar pe care nimeni nu i-a încurajat să facă performanţă aici. Toţi au plecat. Acest mediu păgubos ne-a ajutat să supravieţuim de-a lungul istoriei, dar a ajuns o piatră de moară la gâtul nostru.
Acţiunile întreprinse de Biserica Ortodoxă Română i-a făcut pe români să fie mai reticenţi când vine vorba de religie?
Nu. Ca fond cultural, noi avem un scepticism scăzut şi o îndoială scăzută. Orice cultură în care domină aceste două elemente este, de obicei, foarte deschisă spre reguli şi dogme, chiar de tip religios. Religiozitatea nu are o încărcătură teologică foarte puternică. Spre exemplu, românii nu sunt religioşi în ideea unei mântuiri şi a unei vieţi de apoi. Românul vede religia ca o sursă de ajutor pragmatic în viaţa de zi cu zi. Chiar dacă nivelul de religiozitate al românilor în comparaţie cu al altor popoare este unul uriaş, aceştia nu au nicio problemă să meargă la biserică şi apoi să consulte vrăjitorul sau astrologul şi să apeleze la tot felul de practici necreştine. Această mixtură de religiozitate şi superstiţie poate că nu e de bun augur, în sensul că, dacă eşti religios, ar fi bine să ai o înţelegere teologică a vieţii. Mai exact, o mixare a religiei cu superstiţia nu ajută nici religia, nici o perspectivă non-religioasă.
Despre Daniel David
Daniel David (n. 23 noiembrie 1972, Satu Mare) este profesor universitar şi directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, preşedintele International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, al Colegiului Psihologilor din România, filiala Cluj (2004-2012) şi al Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România (2000-2011).
În prezent (2009-) este profesor asociat (adjunct professor) şi la prestigioasa instituţie medicală Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA şi directorul programului de cercetare al Albert Ellis Institute, New York, SUA.
Se încarcă comentariile...
