Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Miza alegerilor din Germania pentru România

3
27 Sep 2021 17:08:43
Deutsche Welle
Succes la urne al social-democraţilor germani (SPD)
Succes la urne al social-democraţilor germani (SPD)

Bucureştiul se teme de o Europă cu mai multe viteze, de o criză economică adăugată la cea sanitară şi de complicaţiile pe care le poate produce Rusia la periferia estică a UE.

România şi Germania nu au un parteneriat strategic, ci doar un tratat politic de bază, uşor depăşit, semnat în 1992, de cei doi miniştri de Externe din epocă, Adrian Năstase şi Hans-Dietrich Genscher. Documentul defineşte încă din titlu „cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa”, dar e surprinzător că la aproape 15 ani de la aderarea României la UE, nici Traian Băsescu, nici Klaus Iohannis nu au reuşit să o convingă pe Angela Merkel să aducă la zi din punct de vedere juridic relaţiile dintre cele două state. Nu e vorba despre transformarea tratatului „pentru Europa” într-unul neapărat strategic, fiindcă o astfel de idee ar putea sugera, poate, pentru unii o întoarcere într-un trecut întunecat pe care ambele părţi îl regretă. Totuşi, România, care de 30 de ani trăieşte o istorie a oscilaţiilor scurte, rapide şi nervoase, are nevoie nu doar de o axă cu Washingtonul, în care şi-a investit deja toate nostalgiile şi năzuinţele militare, ci şi de o axă cu Berlinul, care să-i asigure o integrare definitivă în Europa, o repoziţionare, care să-i garanteze cumva fuga din Balcani şi plasarea într-o nouă geografie.

În România, deocamdată, doar liderul PSD, Marcel Ciolacu i-a felicitat pe social-democraţii germani (SPD) pentru victoria în alegerile de duminică, 26 septembrie. SPD a obţinut o victorie pe muchie de cuţit, cu 25,7% din sufragii, în timp ce conservatorii cancelarei Angela Merkel au înregistrat 24,1% din voturi, după patru mandate consecutive la conducerea executivului - potrivit rezultatelor de la această oră.

Ciolacu l-a felicitat cu entuziasm pe Olaf Scholz, care s-a declarat şeful viitorul guvern de la Berlin. Social-democratul Scholz este vicecancelar şi ministru de Finanţe în actualul guvern condus de Angela Merkel şi a fost co-artizan al programului de mutualizare a datoriilor şi de relansare europeană post-Covid, este omul pe care a pariat şi Parisul, în speranţa că nu va ţine permanent piciorul pe frâna cheltuielilor şi datoriilor. Liderul social-democraţilor români a ţinut să sublinieze că stânga are nu doar şansa „de a conduce destinele Germaniei”, ci şi de a reda Europei „o dimensiune socială şi umană”.

Deocamdată, însă, Comisia Europeană e condusă de Ursula von der Leyen, din partea creştin-democraţilor germani (CDU) şi ea se află azi la Bucureşti pentru a da greutate şi credibilitate premierului Florin Cîţu, câştigătorul controversatului congres liberal de la sfârşitul săptămânii trecute. Von der Leyen a venit în România pe linie de partid, în fond CDU şi PNL fac parte din marele Partid Popular European, care domină viaţa politică a UE de mai bine de un deceniu.

După ce au aruncat ţara într-o criză politică inutilă, demonstrând că au valori nesigure, liberalii români caută sprijin şi protecţie în afară, crezând că în acest fel îşi pot legitima gesturile abuzive. Viitorul cabinet de la Berlin nu va avea timp să se uite spre România, iar viitorul cancelar social-democrat nu va avea motive să sprijine precarul cabinet liberal de la Bucureşti.

Germania se va întoarce spre sine, în perioada următoare, pentru a-şi pune în ordine noul cabinet, noile tactici şi noile strategii de politică externă. Între timp, Bucureştiul va avea timp să-şi reconfigureze priorităţile în raport cu Berlinul, pornind de la câteva realităţi importante: 1) în România mai sunt în jur de 30.000 de etnici germani; 2) pe piaţa muncii din Germania se află peste un milion de români, care au nevoie, poate, de un nou cadru legal în care să fie mai protejaţi; 3) Germania este principalul partener comercial al României, iar volumul schimburilor a crescut în primele şase luni ale acestui an cu 20,5% faţă de perioada similară din 2020; 4) Germania se află în topul investitorilor străini din România şi, potrivit datelor oficiale, peste 8000 de firme cu capital majoritar german funcţionează pe teritoriul ţării, dublu faţă de 2018, ceea ce indică o dinamică de care Bucureştiul ar trebui să ţină cont şi să o încurajeze.

În orice caz, o coaliţie condusă de social-democraţii germani pare mai dispusă să respingă o UE cu mai multe viteze, în care România ar rămâne pe termen lung la periferie, fără şanse să sară în barca euro şi fără să fie primită cu arme şi bagaje în Schengen. În acelaşi timp, Bucureştiul trebuie să ştie cum să-şi urmărească propriile interese, cum să atragă mai multe investiţii germane şi ce să facă pentru a primi susţinerea Berlinului la Bruxelles.

Sabina Fati - Deutsche Welle

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Maximilian Musat
27.09.2021, 17:53:25

Ciolacu la randul sau trebuie felicitat ! Ce barbat,da ce barba el nu are treaba cu cei ce sunt corupti ,el insusi l-a turnat pe Haissan ca se ascunde intre oite ,este un patriot ,traiasca colaborarea romana -germana !...daca nu o sa poata sa comunice cu nemtii il ia translator pe Iohani si un altul langa el...Iohanis poate traduce in interesul sau si Cutu !

Targetted Individuall
27.09.2021, 20:48:37

Animalele de la butoane îmi dau în cap ca tîmpiţii. Ce vreţi, animalelor?

A. Pretorian
29.09.2021, 09:25:06

Redactia #Deutsche Welle, @ Sabine Kinkartz Ref. Laudatio Olaf Scholz din articolul de ieri, "Olaf Scholz: subestimat, ironizat și acum salvator al SPD", Ieri s-au reluat perchezitiile in Hamburg in fostul birou al fostului Primar Olaf Scholz, legat de afacerea "cum ex". Pentru conformitate, aveti articolul de astazi din "Bild": "Razie pentru "cum-ex" scandal, Cit de periculoasa va fi asta pentru Olaf Scholz"? https://www.bild.de/bild-plus/politik/inland/politik-inland/es-geht-um-die-warburg-bank-razzia-bei-spd-politiker-77808786,view=conversionToLogin.bild.html

Modifică Setările