Motivarea arestării preventive. Consilierul lui Oprescu îşi făcuse un obicei din a cere şi a primi mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Solomon Wigler, consilierul personal al primarului Sorin Oprescu, a perseverat în încercarea de a obţine foloase materiale prin faptul că lăsa să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din Primăria Capitalei. Asta arată magistraţii Tribunalului Bucureşti în motivarea deciziei prin care acesta a fost arestat preventiv.

„Perioada infracţională (2012 –2015) şi frecvenţa actelor materiale demonstrează perseverenţa inculpatului în încercarea de a dobândi foloase materiale prin prezentarea pretinsei influenţe pe care a lăsat să se creadă că o are asupra funcţionarilor din aparatul administrativ al Primarului General al Municipiului Bucureşti şi asupra consilierilor din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi justifică presupunerea rezonabilă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”, se arată în motivarea instanţei, citată de Mediafax.

Magistratul precizează că măsura arestării preventive este „singura aptă să asigure inclusiv bunul mers al anchetei”, având în vedere că Wigler îşi făcuse un obicei din a cere şi primi mită. Din acest comportament, susţine judecătorul, rezultă specializarea acestuia în activităţi infracţionale care constituiau o sursă ilicită de venit.

„În cauza de faţă, natura infracţiunii care se presupune că a fost săvârşită de către inculpatul Wigler Solomon (îndreptată impotriva relaţiilor sociale care privesc desfăşurarea activităţilor instituţiilor publice în condiţii care să asigure încrederea în angajaţii acestora), modul insidios în care inculpatul a acţionat, consecinţele acţiunilor sale (constând în valoarea deosebit de mare a foloaselor materiale de care a beneficiat inculpatul – 204.000 euro, dar şi discreditarea activităţilor de serviciu a primarului, consilierilor generali şi funcţionarilor din aparatul administrativ), conturează un grad ridicat de pericol social al faptei pentru care inculpatul este cercetat”, conform documentului citat.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a ţinut cont şi de amploarea pe care o cunoaşte acest gen de infracţiuni în ţara noastră, „dezvoltarea fenomenului de corupţie care conduce la realizarea de beneficii materiale mari într-un timp relativ scurt şi afectează stabilitatea socială, economică şi financiară a societăţii”.

Solomon Wigler, arestat preventiv

Solomon Wigler, omul de încredere al primarului Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv pentru cinci fapte de trafic de influenţă după ce a fost prins în flagrant luând mită 25.000 de euro de la un om de afaceri. 

Concret, procurorii susţin că Solomon Wigler ar fi cerut 230.000 de euro de la oameni de afaceri interesaţi să obţină aprobarea unor PUZ-uri pentru construcţii (planuri urbanistice zonale) şi autorizaţii. Solomon Wigler ar fi promis că intervine pe lângă primarul general Sorin Oprescu, dar şi la mai mulţi consilieri generali. Nu se ştie încă dacă a intervenit sau nu, dar procurorii au reuşit să afle că, după ce primea banii ceruţi, făcea rost şi de aprobări. De curând, el a fost însă denunţat chiar de oamenii de afaceri care l-au mituit, nemulţumiţi că Wigler le cerea bani în continuare.

În spatele denunţului s-ar afla compania Alpha Property Development SRL, controlată de investitori austrieci, care au construit în România mai multe hipermarketuri pentru grupul Kaufland.

După ce au intrat pe fir, procurorii au filmat mai multe întâlniri între denunţător şi Solomon Wigler, în care consilierul lui Oprescu cerea tot mai mulţi bani pentru a ajuta lanţul de magazine să obţină de la Consiliul General hotărâri favorabile.

Când au considerat că au strâns suficiente probe împotriva consilierului, anchetatorii au organizat prinderea în flagrant a acestuia. Solomon Wigler a fost reţinut miercuri seara, după ce a primit 25.000 de euro de la omul de afaceri care l-a denunţat.

În referatul cu propunere de arestare preventivă a lui Wigler sunt descrise mai multe situaţii în care consilierul a luat mită. Astfel, acesta ar fi cerut denunţătorului, în total, 230.000 de euro, pentru ca Primăria Capitalei să aprobe construirea a trei supermarket-uri în Bucureşti, dar şi pentru ca municipalitatea să accepte donaţia unui teren. În perioada mai-iunie 2012 – mai 2015, Wigler ar fi primit, în mai multe tranşe, suma de 204.000 de euro. Foarte sigur pe el că nu i se poate întâmpla nimic, consilierul a luat cea mai mare parte din şpagă chiar în biroul său de la de la etajul 14 din clădirea primăriei generale. 

Mită camuflată în contracte

Una dintre şpăgile luate de Solomon Wigler, în 2013, viza autorizarea construirii unui sens giratoriu pentru un supermarket Kaufland, pe un teren donat Primăriei de lanţul de magazine.

Consilierul i-a promis denunţătorului că va interveni pe lângă primarul Oprescu pentru obţinerea autorizaţiei speciale. Anchetatorii nu au probe care să-l implice pe edil, dar cert este că, la 25 octombrie 2013, Sorin Oprescu a semnat autorizaţia.
În acest caz, consilierul s-a ferit să pună mâna direct pe bani. El a preferat ca şpaga să-i fie remisă, în mod camuflat, sub forma contravalorii unui contract de execuţie  a soluţiei de trafic.

În acest sens, Solomon Wigler a indicat firma Euro Construct Trading 98, controlată de omul de afaceri Dan Besciu, care urma să facă lucrarea. Contractul, care avea drept obiect inclusiv obţinerea autorizaţiei de construire, a fost în valoare de 350.000 de euro. Procurorii nu precizează câţi bani au ajuns la Wigler din această sumă, dar acesta ar fi cerut în plus, pentru urgentarea obţinerii aprobărilor, încă 50.000 de euro.

Într-un alt caz, consilierul suspendat al lui Sorin Oprescu a cerut aceluiaşi om de afaceri 15.000 euro pentru a interveni pe lângă ceilalţi consilieri, în aşa fel încât să fie votată o hotărâre legată de donarea unui teren. Wigler a cerut ca banii să îi fie viraţi în tranşe de 4.000 sau 5.000 de euro, prin virament din contul bancar al soţiei denunţătorului în contul soţiei consilierului.

Avere de consilier

Deşi are declarate venituri modeste, Solomon Wigler are o avere impresionantă. Conform declaraţiei sale de avere din 2012, mâna dreaptă a lui Sorin Oprescu deţine un teren intravilan de 65.000 de metri pătraţi în Popeşti Leordeni, două case în Bucureşti, de 360 de metri pătraţi şi respectiv 350 de metri pătraţi, şi un apartament de 80 de metri pătraţi în Capitală.

Mare iubitor de artă, consilierul personal al edilului Capitalei a investit în obiecte de cult aproximativ 500.000 de euro, iar în tablouri şi sculpturi, 800.000 de euro. Wigler mai are ceasuri şi bijuterii estimate la 600.000 de euro.
Consilierul personal conduce două maşini: Volkswagen Tiguan (2008) şi un BMW X1(2011).

În declaraţia de avere, acesta a declarat că deţine în conturi aproximativ 200.000 de euro, la care se adaugă şi 315.000 de lei.

În plus, consilierul arată că a acordat către două persoane fizice împrumuturi de 87.000 de euro (Anca Mihai) şi 42.000 de euro (Mihaela Zăinescu). În 2011, Solomon Wigler a obţinut de la Primăria Bucureşti un câştig de 29.400 de lei.

Solomon Wigler, consilierul de suflet al lui Oprescu

Solomon Wigler este unul dintre cei 11 consilieri personali ai primarului Capitalei Sorin Oprescu. Wigler îi este alături edilului-şef  încă din primul mandat pe care acesta l-a obţinut. „Din câte ştiu, Moni Wigler este unul dintre consilierii preferaţi ai primarului Sorin Oprescu. Cei doi se cunosc încă de când erau studenţi. Nu ştiu detalii despre intervenţia acestuia pe lângă consilierii generali, dar existau zvonuri despre unele încrengături. Acestea s-au amplificat chiar după scandalul în care a fost implicat Mădălin Dumitru (n.r. - fostul şef al Direcţiei Infrastructură din Primăria Capitalei). Ştiu că Moni Wigler l-a sprijinit pe Sorin Oprescu încă de la început“, a declarat Silviu Văduva, consilier general PDL.

De asemenea, Pieptan Mihai, consilier general PSD, spune despre Solomon Wigler că nu a fost luat prin surprindere când a aflat că bărbatul ar fi implicat în acest scandal. „Ce să spun, pe mine nici nu m-a surprins această decizie, dar nici nu mă aşteptam să se întâmple. La mine n-a venit niciodată să încerce să mă influenţeze. Ştiu că e un tip inteligent, bine informat“, a precizat consilierul.

„Susţinea Pasajul de la Piaţa Presei“

Surse din Primăria Municipiului Bucureşti au povestit, pentru „Adevărul“, că Solomon Wigler a luat parte de mai multe ori la şedinţele Consiliului General, susţinând vizibil aprobarea unor proiecte în faţa consilierilor generali ai Capitalei: „A mai venit şi el la şedinţele organizate cu liderii de grup. Îmi amintesc că susţinea proiectul Pasajul de la Piaţa Presei Libere şi exproprierile de la Ghencea. Există zvonuri, dar nu ştiu nimic despre intervenţia lui pe lângă vreun consilier general“.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au anunţat că Solomon Wigler a fost suspendat din funcţia de consilier personal al edilului-şef. „Primăria Municipiului Bucureşti a pus şi pune la dispoziţia organelor de cercetare toate informaţiile, documentele şi înscrisurile solicitate de către acestea. Primarul general al Municipiului Bucureşti a luat măsurile care se impun în conformitate cu legislaţia în vigoare, procedând la suspendarea domnului Solomon Wigler din funcţia de consilier“.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite