Motivarea instanţei în cazul Gruia Stoica: „Contradicţiile flagrante denotă lipsa de sinceritate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Gruia Stoica ar fi minţit în legătură cu onorariul de 3 milioane de euro pentru avocatul Doru Boştină, arată judecătorii Curţii de Apel Bucureşti care au făcut publică motivarea deciziei de arestare a lui Stoica. Acesta a fost arestat joi pentru o perioadă de 29 de zile pentru cumpărare de influenţă.

Concret, împreună avocatul Doru Boştină, Gruia Stoica ar fi încercat să influenţeze foşti sau actuali demnitari pentru a câştiga o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO). 

De asemenea, Gruia Stoica i-ar fi oferit avocatului Doru Boştină 3.000.000 de euro în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă SA, în scopul divulgării, de către acesta din urmă, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere în cadrul licitaţiei, informează digi24.ro.

„Inculpatul a susţinut că anterior nu a fost interesat de achiziţionarea contractului cu S.C. C.E.O. S.A. întrucât a realizat că pierderea acestui contract de către CFR Marfă echivala cu falimentul acestei societăţi şi cu pierderea locului de muncă de către toţi angajaţii acesteia, iar hotărârea privind participarea la licitaţia din data de 29.01.2014, a luat-o în contextul în care avusese mai multe minusuri financiare, costurile erau mari, avea mulţi angajaţi şi trebuia să ia măsuri pentru redresarea societăţii sale. Erijându-se într-un adevărat protector al salariaţilor CFR Marfă, dar şi într-un veritabil susţinător al ideii de salvare prin redresare a transportului feroviar din România, inculpatul a preconizat denaturarea adevăratului scop al convorbirilor şi întâlnirilor din perioada 22.01.2014-28.01.2014, cu numitul Boştină Doru Cătălin, acreditând ideea că suma de 3 milioane de euro nu reprezintă altceva decât onorariul de succes pe care preconiza să-l achite numitului Boştină în situaţia în care ar fi câştigat acea licitaţie, şi că toate acţiunile sale erau orientate spre atingerea dezideratului privind salvarea de la situaţia actuală a transportului feroviar din România”, scrie în motivarea deciziei de arestare.

Judecătorii arată însă că nu pot reţine această apărare, „pe care o vor înlătura ca nesinceră, întrucât pe de o parte nu este susţinută de probele menţionate anterior care aşa cum s-a precizat relevă indicii temeinice în sensul susţinerilor din referatul Parchetului, iar pe de altă parte această declaraţie a inculpatului conţine contradicţii flagrante, care denotă tocmai această nesinceritate”.

Doru Boştină ar fi solicitat suplimentarea onorariului fix

Instanţa arată că Gruia Stoica a susţinut iniţial că Doru Boştină i-a solicitat suplimentarea onorariului fix de care beneficia în temeiul contractului de asistenţă juridică pe care îl avea încheiat în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă, care din punctul său de vedere nu a fost un succes, cu o sumă reprezentând 10% din onorariul de succes stabilit în cadrul aceluiaşi contract de asistenţă juridică, în sumă de 3 milioane de euro, ceea ce ar fi reprezentat suma de 300.000 euro, pentru ca ulterior să afirme că în urma discuţiilor din data de 22.01.2014, i-a promis că-i va dubla această sumă, ajungându-se astfel la suma de 600.000 euro, pentru ca în final să susţină că s-a oferit să-i acorde o sumă constând în rotunjirea celei de 600.000 euro, respective suma de 3 milioane de Euro.

„Mai mult, după aceste afirmaţii, inculpatul revine şi arată că în fapt era vorba despre suma de 3 milioane de lei şi nu euro”, notează instanţa.

În opinia instanţei aceste susţineri sunt necredibile, în contextul în care chiar inculpatul a afirmat că privatizarea CFR Marfă a fost un eşec, astfel încât în mod normal nu trebuia să plătească onorariul de succes, iar pe de altă parte rotunjirea sumei solicitate de învinuitul Boştină de la cea iniţială de 300.000 euro la 3 milioane de euro, în condiţiile în care pentru demersurile privind licitaţia din data de 29.01.2014, nu exista un contract de asistenţă juridică între cei doi, apare ca fiind total nejustificată şi greu de acceptat.

Potrivit judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, „intenţia reală a inculpatului în generarea acestor demersuri, este mai mult decât clară şi confirmă bănuiala legitimă că acesta este autorul infracţiunii reţinute în sarcina sa”.

„În acest sens Curtea consideră că există motive verosimile, conform jurisprudenţei CEDO pentru punerea inculpatului sub puterea arestului preventiv, măsura preventivă cea mai severă, a cărei alegere a fost luată ţinându-se seama de scopul ei, de gradul de pericol social al infracţiunii, împrejurarile şi modalităţile concrete ale săvârşirii faptei”, mai scriu judecătorii.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Gruia Stoica, adus încătuşat la DNA. Omul de afaceri acuzat de cumpărare de influenţă a fost reţinut

Complexul Energetic Oltenia va prelungi cu două luni contractul cu CFR Marfă pentru transportul cărbunelui, astfel încât să nu aibă probleme în funcţionare

STENOGRAME Omul de afaceri Gruia Stoica, arestat preventiv: „Ăla de la CFR e atât de dobitoc! Eu vă dau 3 milioane, dar nu le ceri o dată“

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite