Muncitorul rănit în explozia de la sonda Romgaz din Harghita a decedat; cauzele deflagraţiei sunt în curs de stabilire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Muncitorul rănit, vineri, în explozia de la sonda Romgaz din judeţul Harghita a decedat, deşi medicii au încercat să-l salveze, fiind resuscitat. Pompierii sunt încă la faţa locului, dar cauzele producerii deflagraţiei nu au fost încă stabilite.

Reprezentanţii ISU Harghita au anunţat, vineri, că muncitorul rănit în explozia produsă la la sonda 25 Chedea, aparţinând SC.Romgaz, din localitatea Cecheşti, a decedat. 

”Medicul SAJ a efectuat manevre de resuscitare, dar, din păcate, nu a reuşit să îl salveze şi a declarat decesul”, a precizat, pentru News.ro, mr. Simona Croitor. 

Potrivit acesteia, echipele de pompieri sunt încă la faţa locului şi supraveghează zona. 

Deocamdată, cauzele producerii deflagraţiei nu au fost stabilite, fiind în curs de cercetare. 

O explozie neurmată de incendiu s-a produs, vineri, la sonda 25 Chedea, aparţinând SC.Romgaz, în localitatea Cecheşti, judeţul Harghita. O persoană a fost rănită, mai multe echipaje de pompieri deplasându-se la faţa locului.

Romgaz a transmis vineri, că în perioada următoare, va investiga cauzele şi va face o evaluare a pagubelor materiale provocate de explozia separatorului subteran din localitatea harghiteană Cecheşti care a dus la moartea unui angajat Romgaz Mediaş.

„Compania Romgaz este alături de familia îndurerată şi transmite în aceste momente de doliu, sincere condoleanţe. Urmează ca în perioada următoare să se investigheze cauzele care au dus la producerea incidentului şi să se facă o evaluare a pagubelor de natură materială provocate”, anunţă compania într-un comunicat.

Îb plus, o echipă a Corupului de Control a Ministerului Energiei va merge la Mediaş pentru a face verificări privind cauzele exploziei.

”Este o săptămână neagră pentru industria energetică românească. Din păcate, astăzi am mai pierdut un energetician, angajat al companiei Romgaz Mediaş, în urma exploziei de la sonda 25 Chedea.  (...) Corpul de Control al Ministerului Energiei se află deja pe drum spre Mediaş pentru a clarifica împrejurările acestui tragic incident”, a anunţat ministrul Energiei, Anton Anton, într-un comunicat postat pe site-ul ministerului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite