Ne ierte aceste nevinovate fete

Ne ierte? Pentru ce? Le-am omorât noi, oare? Sau un gunoi violator, ajutat de autorităţi corupte? De ce să ne căim, când am tot scris şi spus şi am scandat: justiţie! Şi jos PSD, jos Dragnea, Dăncilă şi cleptocraţia!

Şi ce uşor este să ne căim. Să vă cerem iertare, Alexandra şi ţie, Luiza, dragele noastre. La urma urmei, noi suntem în viaţă. Voi nu. Şi cât de credibilă ar fi căinţa noastră? Nu v-am  ucis cu nepăsarea noastră? Ne-am lepădat cu adevărat de ea? Suntem de vină. Şi eu? Şi eu. Pentru că n-am scris destul. 

Pentru că n-am spus destul şi n-am strigat destul de des şi de convingător, să mă audă toată suflarea, să nu vă mai lase pe mâna unei obşti ce tace când taţii, unchii şi vecinii îşi violează fiicele, nepoatele, vecinele. Când le schingiuie şi pângăresc, uneori sub ochii mamei care-nghite şi nu se opune violatorului din casă. Ci se supune criminalului în devenire care, precum gunoiul asasin de la Caracal, abuzat şi el, poate, cândva, când mai era copil, de-o mamă sau de un tată, va ajunge să omoare alte mame, alte fiice, alţi copii. Pentru că ni se pare că sunt lucruri mai importante pe lume, decât să vă apărăm de aceşti monştri misogini şi pedofili ce-şi maltratează nevestele şi-şi siluiesc psihic ori fizic copiii, înainte de a se transforma în ucigaşi. Pentru că am crezut că e mai important să demasc manipulările brutale ori subtile ale unui regim de profitori care a distrus justiţia ţării româneşti.

Sub acest regim de groază, instalat sub varii nume şi rămas la cârmă din 1945 încoace, a ajuns poporul să-şi ia cu sutele de mii şi cu milioanele lumea în cap, spre a căuta aiurea, nu acasă, un trai mai bun, mai demn, mai liber, mai cinstit.

Or, cleptocraţia n-a apărut din senin. E creaţia fetidei mocirle a siluirilor permanente, cu voie de la miliţian şi dascăl, de la primar şi de la popa satului, care consideră, te pomeneşti, copilă, că ai „consimţit“ violului la care ai fost supusă. Din ei, ca şi din nemiloşii care se prefac că nu-nţeleg de ce eşti nevoită să faci autostopul, se naşte şi se întreţine nenorocirea. Iată infecţia care subîntinde tragedia unui popor atât de debusolat încât să tolereze un regim ce-i distruge şansele de viaţă. Un regim de analfabeţi şi hoţi, ce-şi violează electoratul luându-i reperele, spre a-l spăla pe creier şi a-l face să se lase condus de neaveniţi. Şi să accepte violarea justiţiei sale, înmuierea normelor şi anularea tradiţiilor lui, intimidarea poliţiştilor şi magistraţilor, astfel încât infractorul să fie încoronat, iar omul legii să ajungă în raiul delincvenţilor o cârpă timorată, o zdreanţă, o târfă de duzină.

Sub acest regim de groază, instalat sub varii nume şi rămas la cârmă din 1945 încoace, a ajuns poporul să-şi ia cu sutele de mii şi cu milioanele lumea în cap, spre a căuta aiurea, nu acasă, un trai mai bun, mai demn, mai liber, mai cinstit. Ca mama ta, Luiza, ai cărei bani, meniţi să te ajute să trăieşti mai bine, ai vrut tu să-i ridici în ceasul rău în care ţi-a aţinut calea un violator şi-un asasin în serie. Sceleratul ar fi trebuit depistat cu mult timp înainte de a mai face pe taximetristul ilegal şi de a ajunge tu, Alexandra, să urci în blestematul lui automobil. Indicii deduc că existau destule. Dar o poliţie şi-o procuratură intimidate, care, după schimbarea legilor justiţiei suflă şi-n iaurt în raiul troglodiţilor şi hoţilor şi cleptocraţilor şi criminalilor, în care legea şi dreptatea sunt la cheremul unei SS şi a unei CCR de pomină, iată, n-au vrut ori n-au putut să ţină mai din timp seama de ele.

Cu toate acestea, ucigaşul ar fi trebuit oprit să te omoare, Alexandra, după curajoasele tale apeluri la 112, cu foarte multe ore înainte de a-ţi curma el ţie viaţa. Cu o noapte şi o zi înainte. Dar, iar, nu s-a putut. Pentru că în ţara în care infractorul, susţinut de o presă parţial vândută, parţial bolnavă, este şi rămâne rege, poliţiei îi e frică să-l deranjeze prea devreme sau prea târziu pe asasin. Aşa c-au aşteptat aiurea, ore-n-şir, un mandat de percheziţie inutil. La rândul lor, serviciile secrete n-au voie, în ţara hoţilor, să colaboreze cu procuratura aşa cum nici serviciul de urgenţă, ori poliţia n-au dreptul să beneficieze de tehnicile europene şi de standardele cele mai înalte de combatere a fărădelegii şi de localizare a victimelor, tehnici care rămân rezervate cleptocraţiei, pensionarilor speciali, baronilor cei roşii, precum şi liderilor lor. Aşa că, halucinant de-a dreptul pentru o ţară ce se pretinde civilizată, le-a luat o jumătate de zi ca să te localizeze. Şi, vai, alte şapte ore, ca să-l aresteze pe asasin.

Oroarea, ne iartă Luiza, ne iartă Alexandra, nu se opreşte aici. Pe resturile neînsufleţite ale trupurilor voastre martirizate de un nemernic, de un psihopat, ca şi pe creasta valului senzaţionalist care vă exploatează în aceste zile în massmedia, s-au ridicat marii vinovaţi spre a profita politic de mucenicia voastră. Şefa regimului, Dăncilă cea vinovată a fi condus guverne cu miniştri precum Carmen Dan şi Tudorel, ca şi partidul-stat al unor Nicolae, Nicolicea şi Iordache-altă întrebare, şefa echipei care a răpus statul de drept, a ieşit în faţă să-şi amelioreze şansa de prezidenţiabilă. Şi a emis ticăloşii.

Nu iertaţi, însă, pe nimeni cât timp nu s-a elucidat fără rest ce vi s-a întâmplat. Doar dacă nu-i vom mai lăsa pe marii vinovaţi să facă rău, ne vom învrednici să fim iertaţi.

De pildă apelul de a „nu politiza“ tragedia voastră, despre care ştia c-o va politiza pe loc chiar ea. De pildă ideea unui referendum de înăsprire a pedepselor (făcute harcea-parcea de propriul ei partid şi de oamenii lui din CCR, o Curte care acum, într-un târziu, se preface c-ar regreta şi s-ar căi şi opreşte, la iniţiativa preşedintelui, dar ipocrit precum falsa reinventare a lui Dăncilă, modificările legislative cele mai toxice). Căci e un plebiscit despre care ştia înainte de a-l propune că n-are dreptul să-l convoace. Sau propunerea castrării chimice a violatorilor, dând bine în imaginarul mitocanului român ce sparge seminţe şi le scuipă cojile pe florile şi lumânările de la poarta casei în care aţi fost omorâte.

Tocmai pentru că dă bine în primitiva mentalitate a celor manipulaţi, de asemeni, de propaganda rusă şi de Antenele care, în numele justiţiei şi-al libertăţii, au susţinut distrugerea justiţiei şi libertăţii româneşti, le-a articulat Dăncilă. Şi tocmai pentru a trage spuza politică pe turta lui, le-a criticat un preşedinte, care, deşi moral are dreptate să-i arate cabinetului pisica, e deplasat rău să invoce „strângerea“, pas cu pas, după alegeri câştigate negreşit de el, a unei „noi majorităţi“.

Dar până acum oare de ce n-a strâns-o? Ne ierte Alexandra, ne ierte Luiza, că n-am putut opri tăvălugul infernal al tagmei care a nivelat statul român, condiţionând oroarea prin care voi, nevinovate doamne, aţi trecut. Nu iertaţi, însă, pe nimeni cât timp nu s-a elucidat fără rest ce vi s-a întâmplat. Doar dacă nu-i vom mai lăsa pe marii vinovaţi să facă rău, ne vom învrednici să fim iertaţi.

Petre Iancu - Deutsche Welle