Negoiţă a pus glafurile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Informaţia se află în titlu. Este informaţia completă. Aşa încât, ce urmează în acest text nu mai merită să fie citit. E o pierdere de vreme.

Într-o dimineaţă luminoasă de octombrie, mă foiam prin casă. Singur. La un moment dat, am intrat în bucătărie cu gândul să fumez o ţigară şi să iau două guri de cafea. În fereastra deschisă se afla un bărbat. Agăţat de două frânghii. Am încremenit în mijlocul bucătăriei. Bărbatul a strigat: „Şaizeci şi doi“. După câteva secunde, o voce din stradă i-a confirmat: „Şaizeci şi doi“. Apoi, bărbatul s-a uitat la mine. Ne-am privit ca doi bărbaţi care înţeleg situaţia: unul munceşte şi celălalt este în chiloţi şi tricou, pentru că aşa se simte bine în casa lui. După ce ne-am fixat privirile, bărbatul a tras de sfori şi a coborât la etajul opt, iar eu mi-am văzut de cafea şi ţigară.

După o oră, când am plecat şi eu la muncă, l-am întâlnit în faţa blocului. Un bărbat mărunţel, cu o faţă aspră. Fuma o ţigară aşezat pe bordură (fireşte, simţea nevoia să stea pe pământ) şi discuta cu colegul său care îi notase măsurătorile. Ne-am privit în ochi cu o complicitate masculină: orice bărbat trebuie să se simtă bine în casa lui.

Pe drum, m-am gândit că, iată, după aproape cinci luni de când cele trei firme agreate de Primăria lui Robert Negoiţă au abandonat blocul meu, după ce l-au anvelopat în bătaie de joc, a venit un alpinist utilitar care ia măsuri la ferestre pentru glafuri. Alţi bani, altă cheltuială! Ce prost se munceşte în România! Parcă totul este făcut la f... mă-sa! Ne prostim unii pe alţii. Cei şmecheri îi prostesc pe cei proşti. Iar prostimea se lasă prostită de şmecheri. Cum să se construiască autostrăzi şi poduri de vreme ce nu suntem în stare să anvelopăm ca lumea un bloc? Ce speranţe să tragi că munca va ajunge vreodată să fie făcută aşa cum trebuie, că un contract trebuie respectat şi că serviciile trebuie prestate la calitatea convenită? Nicio speranţă! Mă tot gândeam aşa, mergând spre muncă... În România, întotdeauna se iveşte ceva care să descurajeze ori să blocheze un proiect, o construcţie, un plan, munca temeinică. Aşa ne-am obişnuit să trăim, cu blocaje, cu justificări, într-o continuă stare de neputinţă. Şi uite, după cinci luni, în care administraţia blocului a trimis memorii şi plângeri la Primăria lui Negoiţă (timp pierdut, nervi, bani!) a apărut acest alpinist utilitar... Să fiu optimist!

În România, întotdeauna se iveşte ceva care să blocheze un proiect, o construcţie, un plan, munca temeinică.

După două săptămâni de la această întâlnire, stăteam într-o dimineaţă la masa din bucătărie în faţa laptopului. Mă gândeam ce, naiba, să scriu... când am simţit că ceva se mişcă în spatele meu. Am întors privirea la fereastră şi am zărit un bărbat (altul decât cel care măsurase) care se uita la „pagina mea albă“ din calculator. Am sărit în picioare, am deschis fereastra şi l-am întrebat dacă pot să-l ajut cu ceva. Omul a negat şi şi-a văzut de treabă. Mi-a montat glaful la bucătărie, lipindu-l cu spumă şi silicon. Apoi, glaful la sufragerie. Făcătură românească, dă, Doamne, să nu ruginească glafurile, să nu le ia vântul!

M-am aşezat la calculator şi am început să scriu: „Negoiţă a pus glafurile...“.

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite