Nepotismul de popotă, ultima modă în Jandarmeria Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concursul de angajare a doi subofiţeri la popota Jandarmeriei din Cluj s-a lăsat cu o anchetă şi arestări preventive. Motivul: doi subofiţeri ar fi dat mită unui colonel pentru a truca examenul de angajare la care participau rudele lor

„În 25 de ani de activitate am primit doar calificativul foarte bine. Regret că cei 25 de ani se vor duce de râpă şi voi fi catalogat drept ultimul infractor”, a spus în sala de judecată colonelul Ioan Doru Popescu. Ofiţerul este adjunct al inspectorului-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Cluj şi preşedinte al unei comisii de concurs care se ocupă cu angajarea din sursă externă a subofiţerilor.

Procurorii DNA îl acuză acum de luare de mită şi de faptul că a permis accesul unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Concret, ar fi primit şpagă 3.000 de euro pentru trucarea examenelor de angajare în cazul a două persoane. Pentru asta, pe 24 noiembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti l-au arestat 30 de zile. În acelaşi caz a mai fost trimis după gratii şi plutonierul adjunct-şef Vasile Bojan, complicele colonelului Popescu.

În faţa magistraţilor, Popescu a solicitat aplicarea oricărei măsuri preventive cu excepţia arestului la domiciliu având în vedere starea sa de sănătate. El a arătat că nu-şi mai simte un picior de când a fost reţinut. „Trebuie să merg 5 km pe jos zilnic astfel încât să nu mi se formeze anumite cheaguri de sânge”, a explicat Popescu. De asemenea. pentru a preîntâmpina formarea acestor cheaguri a arătat că trebuie să îşi administreze la timp medicamentele. „Tribunalul apreciază că aceste afecţiuni nu sunt incompatibile cu starea de arest preventiv, putând fi tratate şi la locul de deţinere”, au motivat judecătorii decizia de arestare preventivă.

Şeful Comisiei de concurs

Necazurile pentru colonelul Popescu au început la sfârşitul lunii septembrie, atunci când IJJ Cluj a publicat un anunţ privind scoaterea la concurs a 14 posturi vacante de subofiţer, cu recrutarea personalului din sursă externă, din care două posturi de subofiţer administrativ principal – adică la popota din unitate. Colonelul Popescu era preşedintele Comisiei de concurs.

Concursul a constat într-o probă psihologică eliminatorie, o probă de evaluare a performanţelor fizice, ce a fost susţinută la data de 21 octombrie 2016, şi o probă scrisă, tip test grilă, ce a fost susţinută la sediul IJJ Cluj la data de 24 octombrie 2016. Şase persoane au mai rămas în concurs după proba de evaluare a performanţelor fizice, iar doi dintre aceştia aveau rude angajate ca militari la Jandarmeria din Cluj. Este vorba despre Felician Cornel Chiorean al cărui frate este plutonierul adjunct Daniel Chiorean, şi despre Raluca Bojan al cărei tată este plutonierul adjunct - şef Vasile Bojan.

Singurii care au primit nota 10

Potrivit procurorilor DNA, Chiorean şi Bojan l-ar fi abordat pe colonelul Popescu şi l-ar fi rugat să le ajute rudele să promoveze concursul. Pe 21 octombrie, Popescu i-ar fi chemat pe rând în biroul său şi le-ar fi spus preţul: 1.000 de euro pentru Chiorean şi 2.000 de euro pentru Bojan. În aceeaşi zi, subofiţerii i-ar fi dat şi banii, Chiorean 900 de euro, iar Bojan 2.000 de euro. Chiorean ar fi achitat restul pe 24 octombrie, după ce fratele său a susţinut examenul, arată anchetatorii. La două zile după ce a primit banii, colonelul Popescu le-ar fi dat celor doi două variante de răspuns aferente testului grilă pe care urmau să-l susţină candidaţii a doua zi. Astfel, cei doi candidaţi au luat nota maximă, fiind, de altfel, singurii care au obţinut 10.00, şi au fost în cele din urmă declaraţi admişi, promovând astfel concursul.

În acest dosar mai sunt cercetaţi plutonierul adjunct-şef, Mihai Budelcan, care a intermediat întâlnirea dintre colonelul Popescu şi Vasile Bojan, dar şi cei doi candidaţi. Potrivit mai multor interceptări ambientale şi declaraţii date în timpul anchetei, subofiţerul Vasile Bojan i-ar fi avertizat pe cei implicaţi în acest dosar că procurorii DNA au deschis o anchetă privind concursul

Judecători: Sunt evident nepregătiţi

Magistraţii care au decis arestarea lui Popescu şi Bojan au arătat că faptele de care sunt acuzaţi justifică această măsură. „Aceştia au comis infracţiuni de corupţie, lăsând să se creadă că ocuparea posturilor din Jandarmeria Română ar putea fi făcută numai prin frauda examenelor de primire în profesie, iar persoanele astfel admise fiind în mod evident nepregătite teoretic şi practic pentru profesia ce urmează a o îmbrăţişa”, arată judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care a decis măsurile preventive.

Colonelul Popescu a refuzat să facă declaraţii în faţa magistraţilor cu privire la acest caz, iar Bojan a negat acuzaţiile procurorilor DNA. „Se ajunge la concluzia că aceştia prezintă o periculozitate sporită şi un risc cert pentru ordinea socială dacă ar fi cercetaţi în stare de libertate”, au motivat judecătorii. Curtea de Apel Bucureşti discuta luni seară  contestaţiile celor doi împotriva arestării preventive. 
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite