„Număr îngrijorător de mare” de evenimente pe munte. Salvamontiştii au salvat zeci de persoane într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Ovidiu Bodean
Foto Ovidiu Bodean

Salvamont România anunţă că, sâmbătă, s-a înregistrat un „număr îngrijorător de mare” de evenimente pe munte, echipele având 31 de intervenţii, cele mai multe în Buşteni.

„Zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi să intervină la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, anunţă, duminică, Salvamont România.  

Sursa citată a precizat că, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 31 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.  

Cele mai multe intervenţii - respectiv 7 – au avut salvatorii montani din Buşteni.  

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 43 de persoane, 7 fiind predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, au mai transmis salvamontiştii.  

Aceştia au mai primit 21 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană. 

Salvatorii montai fac, din nou, apel la reducerea numărului de accidente pe munte.  

„Fiţi alături de Salvamont în Proiectul "-1" , derulat pe parcursul întregii luni august, luna cu cele mai multe şi cele mai dificile accidente din an”, cer salvamontiştii care vor ca numărul accidentaţilor să fie cu cel puţin unu mai mic decât în august 2021.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite