O asistentă de la Spitalul Universitar s-a electrocutat de la un aparat de anestezie. Manager: „A fost un incident minor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti FOTO Adevărul
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti FOTO Adevărul

Incident la Spitalul Universitar, unde o asistentă s-a electrocutat atunci când încerca să trezească o pacientă din anestezie. În ciuda şocurilor electrice pe care le-a simţit în deget, asistenta a continuat procedura. Managerul spitalului, doctorul Dragoş Daviţoiu, a declarat că „incidentul a fost unul minor”, precizând că aparatul nu va mai fi folosit la operaţii până marţi, când va fi verificat de cei care-i asigură mentenanţa.

Asistenta medicală a povestit, pentru „Adevărul”, că incidentul s-a petrecut pe 11 august când, în urma unei operaţii, trezea o pacientă din anestezie generală. Sperietura a fost mare, a subliniat cadrul medical, care a simţit şocuri electrice în deget. Cu toate acestea, a mers cu procedura până la capăt şi, imediat ce a trezit pacienta din anestezie, a anunţat şeful de secţie şi conducerea unităţii medicale.

„Pe scurt, am apăsat butonul (există un buton pentru oxigen pe flux mare ataşat de aparatul de anestezie, n.red.), de acolo m-a electrocutat. M-a zguduit, efectiv s-a făcut arc electric în policele de la mâna dreaptă şi cel de la mâna stângă cu care ţineam masca de oxigen. Eram şocată, a fost prima oară când mi s-a întâmplat aşa ceva, i-am dat mesaj doctorului imediat ce am trezit pacienta”, a declarat asistenta, adăugând că a făcut deja un referat către conducerea spitalului, în care a povestit, pe îndelete, ce s-a întâmplat după operaţie.

Dragoş Daviţoiu: „Aparatul nu va mai fi folosit până marţi”

Imediat, sala de operaţie a fost închisă, decizia conducerii fiind aceea de a nu o mai utiliza pentru alte intervenţii chirurgicale. Cu toate acestea, la doar o zi după incident, sala a fost redeschisă.

„Ieri (vineri, n.red.) s-a desfăşurat acolo o intervenţie chirurgicală, dar era o indicaţie de urgenţă. De comun acord, chirurgii şi anesteziştii au decis să folosească sala de operaţii pentru că nu era o altă sală liberă, iar pacientul era într-o stare destul de gravă. Aparatul a funcţionat în parametri normali, dar am decis ca el să nu mai fie folosit până marţi, când vor veni cei care sigură mentenanţa pentru a vedea, exact, ce s-a întâmplat”, a declarat, pentru „Adevărul”, doctorul Dragoş Daviţoiu, managerul Spitalului Universitar din Capitală.

Potrivit acestuia, incidentul petrecut pe 11 august în sala de operaţie a fost unul minor. „Asistenta a simţit un şoc în deget de la butonul respectiv, s-a descărcat o singură dată, nu a fost nevoie de asistenţă medicală în urma incidentului, în niciun caz nu a fost curent de priză”, a declarat chirurgul.

Managerul a explicat că în fiecare din cele 17 săli de operaţie funcţionale din SUUB au loc, în medie, cinci-şase operaţii pe zi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite