O lună de la lansarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos. Ministrul Mediului: „Urmărim tot ce se transportă în România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Adevărul
Imagine: Adevărul

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat că Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL) a reuşit performanţa de a monitoriza tot ce înseamnă material lemnos care se transportă în România şi care generează zilnic peste 16.000 de avize de însoţire a mărfii.

„Se împlineşte o lună de la lansarea acestui sistem informatic extrem de complex şi extrem de performant, care urmăreşte trasabilitatea lemnului din momentul punerii în valoare în pădure până la prima procesare. Este un sistem informatic care astăzi are peste 50.000 de utilizatori, peste 8.000 de utilizatori cu rol de control şi un sistem în care se generează zilnic peste 16.000 de avize de însoţire a mărfii în România. Putem spune acum după o lună de la lansare că SUMAL-ul a reuşit performanţa de a urmări tot ce se transportă în România”, a declarat Tanczos Barna, vineri, la Braşov. 

El a precizat că Inspectorul Pădurii este un instrument mai performant decât cel precedent. 

„Avem în continuare nevoie de ajutorul publicului, de ajutorul organizaţiilor neguvernamentale, de societatea civilă, care are la dispoziţie inspectorul pădurii în verificarea fiecărui transport pe drumurile publice. Inspectorul pădurii astăzi este un instrument mai performant decât cel precedent, oferă poze despre fiecare transport, după încheierea transportului oferă ruta GPS a transportului şi prin aceste elemente avem un control riguros pe tot ce înseamnă transport de masă lemnoasă din pădure până la prima procesare.Sumalul a reuşit performanţa să urmărească procesarea peste un milion de metri cubi de masă lemnoasă. Am dus verificarea, controlul, din pădure până la prima procesare”, a explicat Tanczos Barna.

El a precizat că implementarea acestui nou sistem a fost una mai greoaie în primele săptămâni. 

Drumul de la  câteva sute la 16.000 de avize în SUMAL

„Cu siguranţă fiind un sistem nou implementarea a fost la început în primele  săptămâni una greoaie, am pornit de la câteva sute de avize pe zi şi am ajuns constant săptămâna aceasta zi de zi la peste 16.000 de avize în SUMAL. Concluzia este că activitatea în industria procesatoare şi de exploatare şi procesare nu este blocată de SUMAL. Mai mult, Sumalul reuşeşte să urmărească tot lanţul de la pădure până la prima procesoare” a explicat ministrul Mediului.

El a mai transmis că sunt câteva organizaţii care atacă SUMAL-ul, afirmând că acestea nu au niciun interes în implementarea acestui sistem informatic.  

„Sunt câteva organizaţii, sunt câteva societăţi comerciale care de săptămâni întregi atacă Sumalul, sunt exact acele societăţi care nu au niciun interes în implementarea acestui sistem informatic. Nu ne vom lăsa, nu facem niciun pas înapoi, sistemul Sumal trebuie implementat astfel încât cei care făceau exploatare nelegală şi introduceau masă lemnoasă nelegală în circuitul economic, să dispară sau să fie extrem de puţini”, a mai declarat Tanczos Barna.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite