O traumă naţională

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre multe definiţii ale reportajului există una care m-a tot urmărit în zilele astea în care toată România îşi plânge tinerii din clubul Colectiv. Citez aproximativ: ”Oamenii privesc la televizor relatări despre tragedii şi citesc despre orori, crime şi războaie doar ca să poată striga, la final, că ei au scăpat! Şi, astfel, se vor simţi mai bine, împăcaţi cu viaţa lor liniştită!“

Din tragedia de la Colectiv n-a scăpat nimeni, de fapt. E o traumă naţională pe care o simţim cu toţii, e o crimă pe care o percepem exact aşa cum este.

În timp ce scriu, mii de bucureşteni se îndreaptă, tăcuţi, spre locul tragediei, ca să aprindă o candelă şi să lase un buchet de flori la intrarea în clădirea „Pionierul“ – cea care a înghiţit zeci de vieţi tinere.

Cine crede că aşa se termină totul, printr-un marş de solidaritate şi un scurt doliu, de trei zile, decretat de Guvern, se înşeală amarnic.

Cei care au privit de la distanţă tragedia care a urmat incendiului, doar prin intermedierea presei, au fost prinşi într-un vârtej amestecat de tristeţe şi furie. Tristeţe pentru că 30 de tineri au murit arşi de vii Mulţi, zeci, încă luptă pe culoarul dintre viaţă şi moarte. Furie pentru că nu e greu să identifice vinovaţii acestei drame dar aceştia umblă încă liberi pe străzi.

Breslele –arhitecţi, cercetători, fotografi, muzicieni - îşi plâng reprezentanţii „rebeli“ care au participat la ultimul lor concert rock.

Prietenii şi familiile celor morţi vor căuta, după ce-şi vor termina lacrimile, vinovaţii şi dreptatea.

Familiile celor care au supravieţuit din cuptorul de la ”Pionierul” au în faţă ani de zile de chin şi tulburare.

Drama de vineri noapte a ridicat o tensiune în aerul ţării care, dacă cei din fruntea statului nu schimbă nimic, poate mătura toată clasa de paraziţi politici cu toate proptelele şi sistemele pe care le-au creat.

Pentru că, de data asta, nu vor putea să dea vina pe un extinctor şi să se acopere cu hârtii, dosare şi avize.

Nu e nevoie de un doctorat ca să îţi dai seama cât de decuplaţi sunt politicienii şi cei care guvernează de societate şi câtă furie mocnită îi va urmări în următoarea perioadă. I-am văzut pe câţiva la începutul acestei crize cum au încercat să-şi bage capul în poză şi imediat s-au speriat de reacţii şi s-au retras. Probabil că marşul de duminică, în care peste 12.000 de oameni s-au unit în tăcere pe străzile capitalei, l-au privit speriaţi. Au şi de ce. Ar trebui să-şi imagineze că apăreau în faţa acestor oameni, duminică, încercând să articuleze o propoziţie. Ce ar fi păţit?

De data asta oamenii nu mai simt că „au scăpat“, aşa cum spune definiţia cu care am început acest text. Românii se simt, toţi, nişte victime ale incendiului din #Colectiv. Iar gestionarea acestei trăiri nu va fi deloc simplă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite