Ofiţerii Scotland Yard au arestat un al patrulea individ în cazul canotorului român ucis la Londra de Revelion. Tocmai se întorcea în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Detectivii britanici care investighează uciderea lui Tudor Simionov în centrul Londrei în ziua de Anul Nou au arestat un al patrulea individ care ar fi fost implicat în caz.

Este vorba de Nor Aden Hamada, de 23 ani, fără domiciliu fix, care era de mai mult timp căutat de poliţie. El a fost arestat duminică, 17 februarie, la aeroportul din Gatwick, chiar după ce s-a întors în Marea Britaniem a comunicat Poliţia Metropolitană

Reamintim că poliţiştii londonezi au anunţat, la sfârşitul lunii ianuarie,  printr-un comunicat că trei bărbaţi, cu vârste de 20, 23 şi 25 de ani, sunt acuzaţi de uciderea lui Tudor Simionov, care avea 33 de ani şi lucra ca agent de securitate la un club din zona Park Lane (Londra). 

Suspectul în vârstă de 25 de ani a fost arestat după ce s-a prezentat singur, luni seară, la o secţie de poliţie din centrul Londrei. 

Prins de un câine al Scotland Yard

Suspectul în vârstă de 20 de ani a fost rănit în cursul operaţiunii poliţiei, desfăşurată marţi într-un imobil din Brent, în nord-vestul Londrei. Potrivit Scotland Yard, individul a fost capturat de "un câine al poliţiei" imediat după ce sărise pe o fereastră şi fugea, informează cotidianul The Guardian.

Al treilea individ a fost arestat în cartierul Hammersmith (vestul Londrei).

În acest caz au fost acuzate deja două persoane. Este vorba de o femeie care a încercat să inducă în eroare anchetatorii şi de un bărbat care a participat la scandal.

Oricum, anchetatorii britanici au anunţat că cei doi indivizi daţi în urmărire în acest caz sunt căutaţi în continuare. Este vorba de Ossama Hamed, de 25 de ani, şi Nor Aden Hamada (23 de ani), Cei doi sun consideraţi foarte periculoşi

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite