„Opriţi toate exporturile de animale vii!“ Comisia Europeană avertizează România după moartea în chinuri a 14.000 de oi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

14.000 de oi au murit în chinuri după ce nava pe care se aflau s-a răsturnat în Portul Midia. Incidentul a stârnit indignarea organizaţiilor pentru protecţia animalelor şi a atras un avertisment sever din partea comisarului european pentru Sănătate şi Siguranţa Alimentelor, Vytenis Andriaukaitis.

„Cer guvernului român să oprească toate exporturile de animale vii până când cauzele tragediei vor fi elucidate“, este mesajul transmis de Vytenis Andriaukaitis, Comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţa Alimentelor, citat de stirileprotv.ro.

Oficialul a fost revoltat de imaginile filmate la faţa locului de voluntari în care se vede cum în timpul acestor transporturi multe dintre animale stau să se sufoce din cauza înghesuielii şi atunci când nava este lovită de furtună, îşi rup picoarele şi apoi mor. Cadavrele sunt aruncate direct în mare sau în ocean.

Pe de altă parte, România este pândită de un dezastru ecologic, după ce cadavrele a mii de animale au intrat în contact cu apa mării. Autorităţile par depăşite de situaţie.

Potrivit unui comunicat al guvernului: „Incidentul din portul Midia este în atenţia autorităţilor române, care au somat în vineri dimineaţă armatorul să prezinte în termen de 24 de ore planul operaţiunii necesare pentru ranfluarea navei, evacuarea şi incinerarea cadavrelor. În caz contrar, autorităţile vor dispune arestarea navei. Guvernul României susţine soluţia legislativă promovată de PNL care prevede interzicerea transportului de animale vii pentru export, în cazul în care nu sunt asigurate condiţii minimale de siguranţă.”

Anul trecut, ţara noastră s-a aflat pe primul loc în UE la exportul de animale vii cu aproape două milioane şi jumătate de capete şi pe locul al doilea din lume, după Sudan.

Vineri, la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa a avut loc o şedinţă în care s-a încercat găsirea de soluţii. Potrivit lui Raed Arafat, joi au avut loc două incidente, un sudor care făcea decupajul la navă a căzut în apă, fiind salvat, iar unele scântei au ajuns oile moarte, care se aflau în apă, focul fiind stins imediat de pompieri.

Urmează să se facă o nouă decupare şi apoi să se înceapă operaţiunea de ranfluare a navei respective.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite