UPDATE Dosarul „Referendumul”. Ovidiu Silaghi: în autodenunţul lui Valer Marian „sunt nişte tâmpenii şi idioţenii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul liberal Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, a fost audiat miercuri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cazul denunţului formulat de senatorul Valer Marian privind referendumul din 2012.

UPDATE Întrebat cum comentează acuzaţiile DNA din dosarul privind presupuse fapte de trafic de influenţă în favoarea lui Nelu Iordache şi o mită de 200.000 de euro pe care ar fi primit-o de la acelaşi om de afaceri, Silaghi a declarat că în acest dosar nu are informaţii. "Ce ştiu, ştiu de la presă. Declaraţiile astea aberante ale lui Nelu Iordache, atenţii făcute din arest, cum că mi-ar fi dat bani. De ce? Pentru că i-am reziliat contractele... În 22 noiembrie, când el spune că a venit noaptea la mine şi că mi-a dat bani anterior, în acea zi eu i-am reziliat contractul. Afirmaţiile lui frizează logica”.

Ovidiu Silaghi a admis totuşi că întâlnirea la care se referă Nelu Iordache a avut loc, însă a precizat că nu s-a dat niciun ban şi că nici nu s-au promis sume de bani pentru rezolvarea situaţiei contractelor lui Nelu Iordache.

„A venit la mine acasă în noaptea aceea, eu neştiind că el vine, şi fără să fi fost invitat. A venit cu acea cunoştinţă a mea, este vorba despre Remus Şpan. Îl cunosc pe acesta din '97 şi ştiam că la un moment dat a lucrat la Blue Air, ştiam că a fost ofiţer de informaţii, nu că mai este încă”, a spus Silaghi.

Întrebat de ce a acceptat acea vizită, în condiţiile în care nu a existat o invitaţie sau o dorinţă în acest sens, Silaghi a declarat: „Este o problemă cu care am să mă cert cu el (Remus Şpan - n.r.). Şi atunci m-am certat cu el, pentru că a fost un gest urât să mi-l aducă pe ăsta (Nelu Iordache - n.r.) aşa, pe nepusă masă”.

Silaghi a adăugat că, pus în faţa faptului împlinit, în condiţiile în care Nelu Iordache era la uşa lui, nu a putut să nu-i primească pe cei doi, dar a reafirmat că Nelu Iordache nu a avut cu el nicio sumă de bani. El a precizat că nu ar fi putut să nu fi fost sesizată o sumă mare de bani la filtrele de pe aeroport.

„N-avea, domnule, nimic, n-avea nicio geantă. De altfel, se poate vedea de pe înregistrările plecării din Bucureşti, unde sigur se va vedea că nu are nicio geantă, că este cu blugi şi cu tricou, că nu avea nimic la el. Totuşi, să treci 200.000 de euro prin controlul de securitate al unui aeroport cred că este o problemă, nu este foarte simplu. Sper să obţin şi înregistrarea de pe aeroportul din Baia Mare”, a mai arătat Silaghi.

Întrebat ce a vrut concret de la el Nelu Iordache, Silaghi a confirmat cele arătate de omul de afaceri în denunţ, respectiv că dorea anularea rezilierii contractului, dar că acest lucru nu se mai putea face după ce se îndeplinse procedura.

„Procedura se demarase încă din mai, iunie anul trecut, printr-o scrisoare primită de la Comisia Europeană (...), scrisoare pe care am dus-o la primul ministru, scrisoare pentru care am cerut Corpului de Control al primului ministru un control. Ulterior a existat şi un control al OLAF-ului şi al DLAF-ului. Rezilierea acestui contract a fost rezultatul a nenumărate demersuri la care nu te mai poţi opune”, a explicat Silaghi.

Fostul ministru al Transporturilor a mai arătat că va încerca să recupereze şi înregistrările surprinse de camera video pe care o are montată în zona locuinţei sale.

Întrebat dacă Remus Şpan trebuia să fie director de cabinet la Ministerul Transporturilor, Silaghi a infirmat şi a precizat încă o dată că nu a cerut, nu a primit şi nu i s-au promis vreodată bani pentru intervenţii.

UPDATE La ieşirea de la audierile DNA, Ovidiu Silaghi a precizat că ceea ce susţine Valer Marian în autodenunţ „sunt nişte tâmpenii şi idioţenii”. 

„Sunt nişte tâmpenii şi idioţenii ce susţine dânsul acolo şi am avut datoria sa vin sa le clarific. (...) Că aş fi declarat cu 50 mai multi în fiecare oră, păi în 12 ore erau cu 600 mai mulţi”, a spus Silaghi.

Acesta a precizat că a vorbit şi despre dosarul pentru care DNA a solicitat procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale, pentru trafic de influenţă în formă continuată. 

Silaghi a negat că ar fi cerut sau ar fi primit bani de la Nelu Iordache şi a afirmat că afirmaţiile sale frizează logica, întrucât în ziua în care Nelu Iordache a venit la el acasă, contractele în cauză erau deja reziliate.

„El voia într-adevăr să nu i se rezilieze contractele, eu nu aveam cum să mă opun acestei proceduri.

Nu mi-a oferit nimic. În 22 el vine să mă convingă să nu reziliez, când pe 22 s-au reziliat. În zece minute nu a avut timp să mă ameninţe, că le-am zis sa plece”, a explicat deputatul liberal.

La intrarea în sediul DNA, Silaghi a spus că va comenta mai mult după ce va fi informat de procurori în legătură cu motivul pentru care a fost chemat.

De asemenea, acesta a mai precizat că nu a manipulat rezultatul referendumului, că nu deţine aparatură de bruiaj precum James Bond şi că nu a primit 200.000 de euro mită de la Nelu Iordache.

Pe 29 iulie, vicepremierul Liviu Dragnea a fost chemat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală în cazul privind fraudarea referendumului din 2012.

„Am apucat să văd ceva (...) Nu ştiu dacă e vorba de probe, dar sunt foarte multe declaraţii, foarte multe dosare de declaraţii, pentru că au fost audiaţi foarte mulţi oameni”, a spus atunci Liviu Dragnea.

Vicepremierul a mai precizat că data prezentării sale la DNA a fost stabilită de comun acord cu procurorii de caz şi că este o coincidenţă că aceasta a fost exact la un an după referendum.

„Eu am spus tot timpul că-s nevinovat. Eu am organizat o campanie electorală pentru referendum şi-atât”, a mai spus vicepremierul.

În octombrie 2012, procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendumul de pe 29 iulie 2012, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-au ajutat pe Liviu Dragnea.

Alte 18 persoane au fost, la referendum, observatori din partea unei organizaţii neguvernamentale, având însă şi calitatea de membri ai unui partid, aceştia fiind acuzaţi de fals în declaraţii.

Potrivit DNA, în actele de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii temeinice şi probe că, pe 29 iulie 2012, cei 49 de învinuiţi, preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din mai multe localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, având întreaga responsabilitate pentru desfăşurarea, în condiţii de legalitate, a procesului de votare, ar fi înlesnit falsificarea semnăturilor unor alegători pe lista permanentă şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot faţă de cele votate de alegători, corespunzător aceluiaşi număr de semnături falsificate.

Liviu Dragnea, pus şi el sub acuzare în dosarul privind referendumul

Pe 6 septembrie 2012, Liviu Dragnea a fost pus şi el sub acuzare în dosarul privind referendumul, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.

După ce procurorii au anunţat că îl cercetează pe Dragnea, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că el şi toţi membrii BPN şi CExN au semnat autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.

Dragnea a fost audiat pe 19 septembrie 2012 de procurori. El declara atunci că nu are de unde să ştie „ce morţi au înviat şi s-au dus să voteze” la referendum, precizând că el a stat atunci de dimineaţă până a doua zi dimineaţă în sediul de campanie şi a ieşit doar când a votat.

Întrebat în legătură cu sistemul informatic de raportare la partid a numărului de votanţi la referendum, Dragnea a spus că „este un sistem informatic prin care se comunică rezultatul alegerilor după ce se termină votarea“.

După ce procurorii au anunţat că îl cercetează pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că el şi toţi membrii BPN şi CExN au semnat autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.

Senator PPDD, denunţa la adresa lui Dragnea

În 16 iulie 2013, senatorul PPDD Valer Marian, fost membru PSD, a depus la DNA un denunţ la adresa vicepremierului Liviu Dragnea, acuzându-l de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, un document conţinând acuzaţiile fiind dat publicităţii anterior.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite