Pagina cititorului

Pentru Ana Scuszter (49 de ani), ziarul „Adevărul“ reprezintă porţia zilnică de ştiri. Deoarece lucrează în comerţ, iar timpul nu îi permite să prindă ştirile de la televizor, „Adevărul“ e cea mai bună sursă de informare.

 „Un ziar care se adresează tuturor"

„Am ales «Adevărul» pentru conţinut. E un ziar care se adresează tuturor şi consider că e accesibil tocmai pentru că oferă o varietate de ştiri", spune Ana Scuszter.

Arădeanca povesteşte că îi plac campaniile derulate de ziar. „Îmi plac foarte mult campaniile «Adevărul», în special cele legate de sănătate, ca şi colecţiile de cărţi, fără de care nu aş fi reuşit să-mi fac o bibliotecă", mai spune arădeanca. Ana Scuszter povesteşte că, de Sărbători, colecţia „Cele mai bune filme de Crăciun" a fost cadoul de preţ al Moşului.

Brucan a fost idealist

În popor circula o poveste hazoasă despre felul în care un datornic ar vrea să achite o datorie, el propunând o modalitate de plată în trei rate: „o dată când n-oi avea, o dată când n-oi putea şi o dată după moartea mea".

Hiperbolizând, dar gândind la lucruri ce pot deveni concrete, cam la o astfel de „metodă de plată" se gândesc, probabil, componenţii celor două tabere aflate în litigiu financiar (profesorii şi statul), făcând-o, desigur, din motive total opuse (căci între păgubaş şi învinuit nu poate exista niciun fel de comunicare).

Un grup de salariaţi dă în judecată statul român pentru recuperarea unor drepturi salariale, grup care câştigă în instanţă, dar statul nu are bani pentru a achita aceste drepturi. În schimb, găseşte imediat bani pentru cheltuieli inoportune sau extravagante. În consecinţă, le eşalonează până în anul 2014, probabil cu speranţa discretă că unii păgubiţi vor uita de aceste datorii, li se va face lehamite să aştepte atâta vreme, se vor recalifica şi vor părăsi România pentru a lucra ca zilieri în agricultura unor state din Europa. Această situaţie absurdă se datorează, ca şi altele de acelaşi fel, unor legi şi hotărâri luate anapoda, dovadă că avem politicieni cu grave manifestări de infantilism.

Constat că Silviu Brucan a fost un idealist, prevăzând un termen prea scurt pentru ca România să devină un stat cu adevărat democratic - 20 de ani. El n-a putut, probabil, să prevadă şi acest infantilism morbid al unor oameni pe care doar întâmplarea şi norocul i-au hărăzit să decidă soarta unor mulţimi.

Dorin Arghir