Pagina cititorului

Brăileanul Cătălin Miron are 41 de ani, este căsătorit şi are doi copii. Este abonat nu doar la „Adevărul“, ci şi la revista „Forbes România“.

Îi place „Adevărul"şi „Forbes"

S-a abonat la revistă prin sms. Este „consultant import-export produse metalurgice" şi datorită funcţiei pe care o are consideră că informaţiile din revistă îi sunt de folos.

A lucrat o perioadă în afara ţării şi acolo a văzut pentru prima dată revista, pe care de altfel o achiziţiona periodic. „Este o revistă extraordinară mai ales pentru cei care deţin afaceri. Găseşti foarte multe informaţii utile", ne-a declarat Cătălin Miron.

Cât despre ziarul „Adevărul" spune că este bun mai ales că a renunţat să se implice în politică, deşi recunoaşte că nu este devorator de presă. A achiziţionat până în prezent toate volumele care au apărut din colecţia „100 de cărţi..." şi unele DVD-uri.

Cuvinte potrivite

La început a fost... cuvântul. Mai apoi s-a transformat în minciună şi vieţile tuturor au avut de suferit. Şi ca-n poveştile cu vrăjitoare, răul
de-abia începe...

Am fost învăţată să spun doar cuvinte în care cred, adevărate, oneste. Când spun „Da" sau „Nu", nu las loc de interpretare. Am mai fost învăţată să nu îmi dau cuvântul decât dacă sunt sigură că îl pot respecta. Mai sunt câţiva „fraieri" ca mine, însă nu destui ca să conteze. Restul, cei mai mulţi, habar nu au ce mare e puterea din spatele unui simplu cuvânt. Şi, culmea, ei sunt cei care au „cuvântul".

Cred că cea mai puternică armă din lume e cuvântul. Nimic nu răneşte mai mult decât un cuvânt aspru aruncat la mânie. Îmi veţi da dreptate, sunt sigură. Dincolo de puţinele bucurii ale vieţii de zi cu zi stau lucrurile triste şi din ce în ce mai triste, promisiunile şi minciunile care vin din partea unor oameni care şi-au dat cuvântul în faţa noastră. Chiar ei au recunoscut că „adevărul" prin care au fost câştigate alegerile a fost, de fapt, o minciună frumos meşteşugită. Au „omis" să spună adevărul, pe principiul că ceea ce nu ştim nu ne poate răni. Pe moment aşa a fost, însă adevărul iese mereu la suprafaţă. Şi doare de fiecare dată. Şi atunci vine întrebarea mea şi a altor tineri din ţara asta: „În cine să mai avem încredere". Vă întrebaţi de ce plecăm din ţară? De ce ar trebui să stăm? Pentru ce?

Identitatea noastră trebuie să se clădească pe principii solide, şi nu pe apartenenţa vremelnică la putere. Să fii la putere şi să ai cuvântul este un lucru bun atunci când ştii să foloseşti bine cuvântul ce ţi-a fost dat. Însă când calci în picioare speranţele şi vieţile acelora care ţi-au dat cuvântul, mai bine pleci acasă. Nu-i o ruşine să pierzi. Măcar nu îţi încalci cuvântul. Dacă el mai înseamnă ceva pentru tine.

Mihaela Gligor