Pandemia în România: între război informaţional, credibilitate a autorităţii şi excese lingvistice
0
Am avut ocazia recent să revăd evaluările şi analizele în legătură cu pandemia şi evoluţia ei în România. Sunt câteva concluzii importante pe care trebuie să le tragă autorităţile pe această direcţie.
Pentru a evita un război pierdut, după numeroase bătălii ratate, e nevoie de o revenire completă la evaluarea războiului informaţional care se derulează în România, ca şi în alte locuri din lume, de pe poziţiile explicării şi argumentării credibile, dar şi un număr de acţiuni care să întărească încrederea publică. Şi, fireşte, numirea unui guvern credibil în care atât Premierul (în primul rând), cât şi Ministrul Sănătăţii (în al doilea rând) să fie percepuţi cu încredere şi apreciaţi ca profesionişti, cu legitimitate întărită şi înclinaţi spre dialogul cu toate componentele societăţii influenţate de legi şi norme în materie. Pentru că lăsând toată greutatea pe mâna lui Raed Arafat, liderul CNSU îşi va epuiza şi bruma de credibilitate care i-a mai rămas, dacă e lăsat singur în linia întâi.
Problemele vaccinării populaţiei: războiul informaţional
Până la această oră, cred că este unanim acceptat că, în spaţiul virtual, teoriile conspiraţiei şi propaganda anti-vaccinare sau dubiile de diferite forme împotriva modului de tratare a Covid 19 au câştigat partida în România. De aceea suntem la 35% din populaţie vaccinată şi cu o susţinere tot mai redusă pe zona convingerii, de unde formate de impunere a vaccinării, cu efecte secundare vizibile. Şi asta vine pentru că am optat pentru comunicarea strategică în abordarea europeană – spunem adevărul, doar comunicăm ceea ce avem de comunicat, nu facem contra-propagandă, nu ne angajăm în războiul informaţional. Greşit!
O vedem astăzi, tot mai evident, nimeni nu s-a angajat într-o cartografiere şi descifrare a mecanismelor emoţionale şi pretenţiilor factuale care sunt în spatele teoriilor conspiraţiei şi a diferitelor observaţii şi comentarii din social media împotriva politicilor oficiale. Şi ele se situează pe câteva planuri mari: contestarea autorităţii, contestarea testelor care arată întinderea Covid-19, contestarea procedurilor care au dus la crearea şi autorizarea de urgenţă a vaccinurilor, inventarea scopurilor pentru un forcing al vaccinării globale, presupusa ocultare (de fapt evitarea transparenţei totale) a efectelor secundare ale vaccinurilor, cu presupuse decese şi efecte neurologice grave, discutarea neconvingătoare a lipsei tratamentelor preventive şi a celor la îndemână, în circuitul farmaciilor deschise, contestarea absenţei responsabilităţii companiilor farmaceutice pentru efectele vaccinurilor sau tratamentelor de ultimă oră şi valorificarea absenţei autopsiilor ca „acţiune premeditată”, neconcordanţe de natură statistică şi aşa mai departe.
Sigur că o asemenea analiză trebuie făcută de către oameni de specialitate şi nu numai cei specializaţi în război informaţional. Pe această dimensiune, am declanşat un studiu şi la nivelul Centrului de Prevenire a Conflictelor şi Early Warning. Pentru că, după evaluarea completă a temelor şi susţinerilor contrare, ar trebui elaborate formule de contra-argumentare credibilă în fiecare caz în parte şi distribuite exact pe grupurile, site-urile şi ca replică la postările grupurilor în cauză. Pentru asta e nevoie atât de specialişti în comunicare cât şi de medici de referinţă, care să nu aducă propriile opinii în joc, cât să intre pe fond, să caute statistici şi date şi să ofere comunicatorilor muniţie pentru a putea purta un asemenea război informaţional.
FOTO Shutterstock
Absenţa unui pachet de bază care să ţină românii în afara spitalelor
Medicii afirmă – şi aici am avut ocazia unei discuţii largi cu mulţi participanţi, deci îmi imaginez că e unanim acceptată ideea – că în primele 5 zile ale infectării care dă simptome, tratamentul optim este unul antiviral. Dacă am avea (ca-n Ungaria) un pachet de medicamente anti-virale acceptate şi recomandate în farmacii, şi fiecare ar putea să şi le cumpere la primul simptom, mult mai puţin oameni ar ajunge în spitale şi în faze critice ale evoluţiei bolii, atunci când infecţia se manifestă cu simptome.
Sigur, aici problemele sunt multiple: medicii nu reuşesc să se pună de acord asupra unui asemenea pachet, fiecare având opţiunea proprie şi subminând alegerea altuia. Apoi unele dintre tratamente au efecte secundare şi se administrează numai sub supravegherea medicului. Dar nu cred că medicii de specialitate şi industria de profil românească nu pot produce o variantă de antivirale acceptabile şi funcţionale pentru începutul bolii. În caz contrar, lumea se va înghesui pe piaţa neagră, să cumpere cretă şi alte nebunii prin pieţele din Suceava, pe post de Arbidol, sau să-l aducă de peste Prut, sau, şi mai complicat, să cumpere de la neaveniţi, de pe internet sau dintr-o piaţă paralelă toate prostiile, cu riscul unor reacţii mai grave şi a unor cazuri de efecte secundare şi mai nocive.
În al doilea rând, trebuie să existe formule şi centre de triere – şi sprijin pentru medicii de familie, totodată – care să poată discerne când simptomele de Covid indică soluţia uşoară, la nivelul tratamentului la domiciliu, în prima fază, sau trebuie internate în spital. Ideea umplerii spitalelor cu pacienţi cu toate formele de Covid e depăşită şi deja spitalele sunt supra-aglomerate cu cazuri grave şi foarte grave. În plus, asemenea centre pot trimite spre spitale strict pacienţii care au nevoie de oxigen şi tratamente puternice, cu efecte adverse, neapărat sub supraveghere şi cu ajutor medical specializat. Medicii s-ar putea preocupa cu precădere de aceste cazuri.
Vaccinarea şi demitizarea panaceului: un gest de responsabilitate
Suntem în etapa în care orice formule de constrângere au şanse reduse, până când acţiunile de contracarare a efectelor şi inversare a tendinţelor în războiul informaţional nu-şi fac simţită prezenţa. Convingerea rămâne principala abordare credibilă astăzi şi pentru vaccinare. Iar măsurile împotriva nevaccinaţilor, oricât de necesare pentru a fi în rând cu Uniunea Europeană şi a nu risca blocarea liberei circulaţii, riscă să aibă efecte secundare nocive. Pentru că avem un partid şi grupuri foarte active care speculează fiecare avantaj al vaccinaţilor şi care, pe varianta legii Certificatului Verde respinsă de Senat, argumentează credibil pentru publicul său că se produce o ruptură în societate iar nevaccinaţii sunt împinşi în afara societăţii – desfacerea contractului de muncă, imposibilitatea de a intra în clădiri publice, de a interacţiona cu autorităţile, deşi sunt plătitori de impozite, imposibilitatea parlamentarilor nevaccinaţi de a intra în Parlament şi de a vota în persoană pentru guvern sau moţiune sau funcţii individuale, ce necesită acest tip de vot etc.
În plus, cum nu există un interval clar definit de timp de acţiune – 30 zile, 60 de zile - şi un criteriu clar, obiectiv, de ridicare a interdicţiei – localităţi sub 6 la mie incidenţa – o asemenea lege ameninţă, în lectura acestor grupuri, să se perpetueze sine die, şi să scoată oamenii nevaccinaţi din societate. Sigur, şi în alte state pot exista efecte pentru 15-30% din populaţie, pentru care intervine şi aici problema drepturilor minorităţilor pe care au ajuns să le apere nu partide liberale ci de extremă dreapta, populiste. Dar în cazul României, a face o politică împotriva a 65% din populaţie este nesustenabilă şi sinucigaşă pentru orice partid politic. Mai ales acum, când ameninţarea alegerilor anticipate este prezentă.
Cum ar arăta azi o campanie pentru alegerile anticipate? Tema principală ar fi Certificatul Verde, fireşte, cu AUR ajungând la peste 50% dacă e singurul care pledează pentru „libertăţi” şi „drepturile omului”. Pentru că votul reflectă situaţia curentă a raportului de forţe în războiul informaţional, acolo unde inversarea trendului va dura între 6 şi 12 luni. Iar cum acceptabilitatea publică a acestui tip de politici începe să îşi arate limitele deja, din primăvară, când se vor alătura la aceste motive de protest preţurile la energie şi gaze, facturile şi problemele generate de inflaţie în puterea de cumpărare a oamenilor, odată cu încălzirea vremii şi scăderea numărului de cazuri, vor exploda şi protestele publice. Pe care le va lua în piept direct orice guvernare de la Palatul Victoria, pentru că nu are instrumentar suficient pentru a elimina pe deplin efectele.
Fireşte că aici joacă un rol relevant şi interfaţa publică, prezenţa în spaţiul public a unor excese lingvistice lesne interpretabile drept îndemnuri de eliminare fizică a nevaccinaţilor, a unei părţi a populaţiei României. A spune în direct la TV, la oră de maximă audienţă „de ce trăieşte X pentru că e nevaccinat” mi se pare un exces şi un argument atât de relevant pentru anti-vaccinişti încât dincolo de îndemnul indirect la ură, ar trebui eliminat şi sancţionat. Tot aşa cum argumentele credibile identificate din studierea teoriilor conspiraţiei şi ale postărilor anti-vaccinare ale celor neîncrezători în Covid 19 sunt cele necesare pentru a diminua dimensiunea masei de manevră care astăzi blochează orice soluţie eficientă la îndemâna autorităţilor.
FOTO Shutterstock
Leadership politic şi credibilitatea guvernării: elemente necesare credibilităţii combaterii pandemiei
Poate cel mai important element în rezilienţă este credibilitatea conducerii şi autorităţii în stat. De această credibilitate se leagă direct şi încrederea societăţii civile şi a fiecărui cetăţean în parte de a participa la eforturile de combatere a pandemiei. Pentru că doar Guvernul nu e suficient. Varianta „whole of the government” – cooperarea interagenţii a tuturor instituţiilor publice – nu este suficientă aici, şi e nevoie de abordarea „whole of the society” – adică a întregii societăţi. Iar societatea civilă şi cetăţenii nu se raliază la un proiect al autorităţii dacă nu au încredere în conducători, în personalităţile din guvern şi în liderii care-i reprezintă.
În ultima perioadă, am mai spus-o, există un fenomen de detaşare a leadershipului politic de elita profesională şi elita naturală a societăţii. Pe această dimensiune trebuie să intervină o schimbare profundă. Sigur, suntem într-o societate democratică, care funcţionează după regulile democraţiei şi alegerilor libere şi corecte. Dar listele din care sunt aleşi cei votaţi sunt propuse de partide, şi avem o prăbuşire nu numai de credibilitate a partidelor, ci şi absenţa acţiunilor de împrospătare a membrilor de partid şi campanii de aducere a unor profesionişti şi reprezentanţi ai elitelor în rândurile tuturor formaţiunilor politice. Nu am să fac aici o evaluarea comparativă, dar e evident că unii, care aveau probleme mai mari, s-au arătat mai deschişi decât alţii să facă paşi de împrospătare, chiar dacă funcţiile de vârf au rămas în mâinile aceloraşi oameni de partid, iar loialitatea joacă rolul principal în faţa principialităţii şi profesionalismului drept criteriu de promovare.
De aici începe jocul şi în materie de combatere a pandemiei. De la insuflarea încrederii în deciziile şi recomandările autorităţilor. Dar şi acest lucru reclamă transparenţă, corectitudine şi asumare. Echilibru în prezentarea opţiunilor şi responsabilitatea pentru viaţa fiecărui român, inclusiv a celor cu alte boli cronice, dar şi respect pentru alegerile sale. Dar pentru a nu rămâne în situaţia prezentă, e nevoie exact de persuasiune şi construcţie a încrederii prin transparenţă şi livrarea completă şi verificabilă a argumentelor existente. Până la efectele unei educaţii şi culturi care, sperăm, se va dezvolta, poate, în viitor, avem nevoie de acţiunea directă şi imediată cu nuanţe şi credibilitate. Dacă nu, ne vom trezi în 2022 că lumea iese din pandemie, că infecţia cu Covid-19 devine endemică în lumea largă, dar România rămâne decuplată şi izolată din cauza neaplicării mecanismelor de limitare a infecţiei pandemice acceptate la nivel european şi global.
Se încarcă comentariile...
