Pandemia, ultima şansă a Institutului Cantacuzino

România ar putea să producă la Institutul Cantacuzino unul dintre vaccinurile anti-coronavirus aprobate de Uniunea Europeană. Institutul a decăzut însă din cauza deciziilor politice contradictorii şi a subfinanţării.

Această declaraţie a premierului Florin Cîţu pare, însă, mai mult o speranţă decât un plan bazat pe analiza capacităţilor logistice de care dispune Institutul sau ţinând seama de realizările cercetătorilor din ultimii zece ani.  

Institutul are o istorie impresionantă în spate, dar deciziile politice contradictorii şi subfinanţarea din perioada post-decembristă au dus la decăderea acestuia. În absenţa unui lider provenit din lumea virusologilor, microbiologilor, imunologilor, care să aibă energia şi voinţa de a menţine în viaţă moştenirea lui Ion Cantacuzino, totul pare să se fi prăbuşit acolo, ca şi cum România nu ar mai fi interesată să aibă cu adevărat linii funcţionale de producere a vaccinurilor. Ca şi cum Institutul nu are cu adevărat şi valoare strategică: nepăsarea de dinaintea epidemiei de coronavirus continuă, acesta este secretul scandalos al scoaterii din joc a Institutului.

Ani de zile guvernele, indiferent de culoarea lor, au dărâmat încetul cu încetul tot ceea ce era funcţional în Institut. S-au ferit să-l aducă la zi, să-l modernizeze, să finanţeze echipe din care să facă parte nume importante din cercetarea internaţională, să-i ofere Institutului Cantacuzino tot ceea ce alte institute europene de profil au pentru a fi eficiente. 

Oficialii români au preferat să pună pe butuci Institutul şi să cumpere vaccinuri şi seruri din import. În 2009, Institutul reuşea încă să producă vaccinul împotriva gripei porcine, dar în 2010, Agenţia Naţională a Medicamentului îi retrage autorizaţiile de producere şi vânzare a oricărui tip de vaccin. Apoi, în 2013 Cantacuzino revine cu vaccinul antigripal, dar la nici o lună de la producerea lui, Agenţia îl retrage de pe piaţă, pe motiv că poate avea efecte secundare nedorite. Doi ani mai târziu se va dovedi că vaccinul e eficace, dar va fi prea târziu, fiindcă în 2014 Institutul nu mai are bani nici de salarii.

Acum zece ani era, încă, unul dintre cele 11 institute din lume care produceau vaccinuri antigripale. Interesele afaceriştilor din industria farmaceutică, influenţa lor şi delăsarea celor care ar fi trebuit să aibă grijă ca un institut cu rol strategic să continue să aibă anvergură internaţională, au dus la dezmembrarea lui bucată cu bucată. În 1992, Institutul a renunţat să mai facă vaccinul antipoliomelitic, apoi vaccinul antirujeolic, zece ani mai târziu a închis linia pentru vaccinul împotriva tusei convulsive şi în cele din urmă şi linia pentru cel antigripal.

Ministerul Sănătăţii nu a renunţat la aceste vaccinuri pe motiv de eficacitate, ci doar a decis să cumpere din import sub diferite pretexte.

Peste o lună şi jumătate Institutul împlineşte 100 de ani de existenţă. Chiar înainte de fondarea sa, profesorul Ion Cantacuzino (1863-1934) a înfiinţat Laboratorul de Medicină Experimentală, pe lângă Facultatea de Medicină, Laborator care, după mărturisirile fondatorului său, pe durata Primului Război Mondial a produs toate vaccinurile şi serurile pentru necesarul Armatei Române şi Armatei Ruse. În jurul acestui Laborator de Medicină Experimentală a fost ridicat Institutul pe care îl va conduce Ion Cantacuzino aproape până la moartea sa şi tot aici a fost dezvoltată „metoda Cantacuzino” de vaccinare împotriva holerei, metodă folosită încă în statele în care această boală nu a fost total eradicată. Sub bagheta lui Cantacuzino, România a devenit în 1926 a doua ţară din lume, după Franţa, care a introdus vaccinul împotriva tuberculozei pentru noi născuţi.

Acum, Institutul e condus de un ortoped, generalul Florin Oancea, care are multă experienţă în patologia sportivă şi e pasionat de traumatologie. Adjunctul este colonelul Dragoş-Alexandru Necula, absolventul Facultăţii de Construcţii de Maşini din Iaşi, cu un doctorat în domeniul Informaţiilor şi Securităţii naţionale. 

Niciunul dintre ei nu are experienţa epidemiilor, niciunul nu a gândit până acum vreo strategie de vaccinare şi, în plus, niciunul nu a făcut cercetare medicală. Nu e clar de ce li s-au dat aceste funcţii, devreme ce nu au nicio legătură cu ceea ce a fost şi ar putea redeveni Institutul Cantacuzino. 

În 2017, Institutul a fost trecut sub Ministerul Apărării pentru a fi salvat de la faliment. De atunci încoace, miniştrii care s-au perindat în fruntea Armatei au ignorat această nouă responsabilitate pe care au primit-o, de a redresa ceea ce fusese, până nu demult, cel mai mare institut de seruri şi vaccinuri din România şi din Europa de Sud-Est. Actualul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, eticheta acum trei ani şi jumătate drept „aberaţie” această mutare a institutului de seruri şi vaccinuri sub umbrela MApN. Între timp nu mai spune nimic, deşi evoluţia pandemiei de coronavirus i-ar da toate motivele să facă mai mult decât declaraţii.

O întrunire de urgenţă cu specialiştii din domeniu, eventual sub emblema Consiliului Suprem pentru Apărarea Ţării, le-ar putea da preşedintelui şi premierului o perspectivă de punere pe roţi a Institutului Cantacuzino după atâţia ani în care atât de multe guverne s-au căznit să-l distrugă.

Sabina Fati - Deutsche Welle