Papa se deplasează de la Otopeni la Cotroceni cu un papamobil fabricat de Dacia. Ce model de serie va avea la bază

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc Macedonia de Nord FOTO AFP

Pe parcursul vizite în România, pe anumite trasee, Papa Francisc ar urma să folosească un papamobil care are la bază un model Dacia Duster. Maşina va fi modificată special pentru ca Sfântul Părinte  să poată saluta mulţimea stând în picioare.

Unele surse susţin că o astfel de maşină va folosi Papa Francisc pentru a  ajunge la Cotroceni după aterizarea la Bucureşti .

De fapt va fi vorba de două maşini identice, una fiind de rezervă aşa cum se obişnuieşte în cazul coloanelor oficiale de grad 0. 

Unele surse susţin că după ce vor fi folosite în România, cele două maşini special adaptate pentru această vizită vor pleca spre Vatican. 

Reamintim că Sfântul Părinte urmează să ajungă la Bucureşti vineri, 31 mai, la ora 11.30. După primirea oficială de la aeroport, Papa va merge la Palatul Prezidenţial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la preşedintele României şi întâlnirea cu prim-ministrul. Apoi, la 15.45, Papa merge la Palatul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru o întâlnire privată cu patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în faţa căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei.

Întrevederea cu reprezentanţii Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita Papei şi a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea „Tatăl Nostru” şi cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru. Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala ”Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti.

Sfânta Liturghie la sanctuarul de la Şumuleu-Ciuc ocupă prima parte a zilei de sâmbătă, 1 iunie a.c., din agenda călătoriei apostolice în România, urmând ca, în partea a doua a zilei, Papa să viziteze dieceza de Iaşi pentru o întâlnire cu tinerii şi familiile.

La ora 9.30, pontiful pleacă de la Bucureşti cu avionul spre Bacău, după care merge cu elicopterul la Miercurea-Ciuc, în arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia, iar apoi cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Şumuleu-Ciuc, unde celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenţi şi ţine omilia celebrării euharistice.

În jurul orei 17.00 ajunge cu elicopterul pe aeroportul din Iaşi. La 17.30 face o vizită la catedrala romano-catolică. În cursul serii, se întoarce cu avionul la Bucureşti.

Beatificarea episcopilor

Liturghia în ritul bizantin român şi ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri se află în centrul agendei celei de-a treia şi ultimei zile a călătoriei apostolice în România.

Sfântul Părinte pleacă de la Bucureşti cu avionul duminică, la ora 9.00, cu direcţia Sibiu, de unde merge cu elicopterul la Blaj, sediul istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Aici, pontiful celebrează Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfăşurându-se pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. În jurul orei 17.00, papa soseşte cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun. Papa Franciscc pleacă din România cu avionul duminică, 2 iunie a.c., la 17.30, urmând să ajungă pe aeroportul Roma – Ciampino în jurul orei locale 18.30. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite