Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Parchetul a deschis un dosar penal în urma plângerii depuse de Gabriela Firea împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Acesta se bucură, însă, de imunitate

10
18 Apr 2014 15:14:58
Autor: Claudia Spridon
Gabriela Firea, la cuţite cu preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax
Gabriela Firea, la cuţite cu preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax

În urma plângerii formulate de senatorul Gabriela Firea la care a fost conexată şi sesizarea semnată de 176 de parlamentari, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit un dosar penal. Cu toate acestea, urmărirea pentru şantaj este suspendată pentru că Traian Băsescu se bucură de imunitate.

„Procurorii au dispus la data de 17.04.2014 începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată, sub aspectul infracţiunii de şantaj. Prin ordonanţa din 18.04.2014, constatându-se că în cauză există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale s-a dispus, în temeiul prevederilor legale, suspendarea urmăririi penale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.

Potrivit Constituţiei, preşedintele României se bucură de imunitate până în momentul în care acesta îşi va încheia mandatul.

Denunţul de şantaj, semnat de 176 de parlamentari

Denunţul de şantaj împotriva preşedintelui Traian Băsescu, semnat de 176 de parlamentari, printre care Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, a fost depus, joi, la Parchetul General. Aceştia îl acuză pe şeful statului de şantaj.

Semnatarii denunţului precizează că, într-un interviu la Realitatea TV, difuzat pe 13 aprilie, referindu-se la activitatea parlamentară a senatoarei Gabriela Firea în Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana, Traian Băsescu a afirmat: „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească întro-zi acasă dacă…. nu-i atentă…. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”.

Parlamentarii precizează că afirmaţia făcută în referire directă la activitatea de primar a soţului senatoarei constituie un mijloc de constrângere a acesteia în scopul determinării neîndeplinirii atribuţiilor parlamentare care îi revin, ce sunt de natură să lezeze interesele personale ale „numitului Băsescu Traian şi ale familiei acestuia”, potrivit Mediafax.

„Ne aflăm în prezenţa săvârşirii infracţiunii de şantaj consumată prin aceea că ameninţarea proferată public ca mijloc de insuflare a unei temeri şi realizare a unei constrângeri morale serveşte la determinarea împiedicarii actiunilor d-nei senator în folosul autorului exprimărilor în sensul art. 207 C. pen ce defineşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj. Denunţul nostru este motivat şi de iîprejurarea că prin admiterea unor asemenea practici se aduce atingere directă libertăţii de exprimare şi acţiune a parlamentarilor astfel cum este garantată de imunităţile constituţionale”, se arată în denunţ.
 
Semnatarii consideră că Băsescu se bucură numai de imunitatea prevăzută de articolul 84 alineat 2 din Constituţie, care nu îl ocroteşte în ceea ce priveşte viaţa şi afacerile sale private conform principiului egalităţii în faţa legii prevăzută de articolul 16 alineat 1 din Constituţie, el neputându-se situa mai presus de lege conform alineatului 2 al aceluiaşi text de lege.
 
Semnatarii solicită cercetarea şi trimiterea în judecata a lui Traian Băsescu.

Firea a depus marţi plângere penală împotriva preşedintelui

Senatorul PSD Gabriela Firea a depus marţi, tot la Parchetul General, o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu pe care îl acuză de şantaj şi ameninţare. Aceasta a precizat că plângere a fost redactată de avocatul ei. Mai mult, senatorul a spus că se simte ameninţată de către Traian Băsescu.
 
Premierul Victor Ponta a spus că a semnat documentul, care va fi susţinut şi de alţi parlamentari, actul urmând să fie depus la Parchet. Potrivit acestuia, gestul este determinat de ameninţările pe care şeful statului le-a adus unui senator al României.
 
Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu. El a spus că nu va merge însă şi la depunerea cererii.
 
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că  nu a semnat plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, cum nu a făcut-o nici Kelemen Hunor sau Gabriel Oprea, dar asta nu înseamnă că ar fi complice al şefului statului, a cărui atitudine o consideră scandaloasă.
 
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat, marţi, că sunt inacceptabile declaraţiile preşedintelui Băsescu legate de Gabriela Firea şi de soţul acesteia, dar că "de aici până la plângere penală e cale lungă, precizând că în grup nu s-a luat o decizie, fiecare fiind liber dacă doreşte să semneze".
 
Schimb de replici între Băsescu şi Firea
 
Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacţionat, luni, la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest „act flagrant de intimidare a unui senator".
 
Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, „un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.
 
„Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!", afirmă Gabriela Firea, luni, pe Facebook.
 
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea „senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului".
 
Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". 
 
„Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.
 
Băsescu: Firea este o şantajistă de profesie
 
Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că senatorul PSD Gabriela Firea este „o şantajistă de profesie".
 
„Nu e un atac la o femeie, e un atac la o santajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix", a spus Băsescu.
 
Preşedintele Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe „senatoarea şantajistă" Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze.
 
Pe aceeaşi temă:
 
 
Senatorul Gabriela Firea s-a prezentat miercuri la sediul Parchetului General unde a depus o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu pe care îl acuză de şantaj şi ameninţare. Aceasta a fost însoţită de avocatul ei.
 
 
Preşedintele Băsescu: Gabriela Firea este o şantajistă de profesie, poartă ghinion oricărui bărbat; Ponta, un procuror ratat
 
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Palatul Cotroceni, că activitatea comisiei parlamentare de anchetă care investighează achiziţionarea, de către familia sa, a unui teren agricol în comuna Nana are un obiectiv pur politic. Băsescu i-a acuzat de şantaj atât pe senatoarea PSD Gabriela Firea, cât şi pe premierul Victor Ponta, care a susţinut-o în demersul său de a strânge semnături pentru plângerea împotriva preşedintelui.
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
 
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că nu a semnat plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, la fel cum nici alţi politicieni importanţi, membri ai coaliţiei guvernamentale, nu au făcut-o, dar că acest lucru nu înseamnă că ar fi complice al liderului de la Palatul Cotroceni, a cărui atitudine o consideră „scandaloasă”.
 
 
Narcisa Iorga, membru al Consiliul National al Audiovizualului, a scris pe blogul său cum i-a făcut plângere Gabrielei Firea pentru şantaj şi cum Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a decis ca fosta prezentatoare TV să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei. Preşedintele Traian Băsescu a reamintit marţi acest episod.
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

dracon
18.04.2014, 17:15:46

O sa-i sufle in facalet si,,madame" Firea si cei 179 de parlamentari din parlamentul rusinii nationale.

+1 (7 voturi)
Teodor Hulpac
18.04.2014, 17:25:02

Interpretarea procurorilor cu privire la imunitate mi se pare o aberație. Mă întreb până unde merge imunitatea asta? Dacă mâine dimineață soțul Gabrielei Firea este găsit mort iar cercetările stabilesc clar că Traian Băsescu l-a omorât personal (a fost prins în flagrant), el rămâne să ne conducă încă, să zicem trei ani, pentru că este imun? În fond nu și-a trădat țara. Sau poate că se găsește pe undeva un pixel albastru.

-2 (8 voturi)
calu
18.04.2014, 17:35:25

Nu toti procurorii sunt la fel de...procurori ca Ponta.Daca Firea este scoasa din...fire de catre sot,ii da acestuia cu o tigaie in bot ,cade si-si rupe ...firul vietii,ce sa credem ca totul i se trage de la Basescu.Basescu nu s-ar preta sa striveasca un purec care-si face averi pe spinarea celor care l-au ales.Iar ceea ce a declarat Basescu la adresa lu'primaru'din Voluntari nu a fost altceva decat ceea ce stia din sesizarile trimise de cetateni nemultumiti care l-au instiintat pe presedinte despre abuzuri facute de catre sotul senatoarei.

+3 (7 voturi)
calu
18.04.2014, 17:27:25

Stia Ponta,stia comisia putorilor parlamentari de faptul ca Basescu nu poate fi cercetat.Cine plateste pentru timpul pierdut?ar trebui ca eu,simplu cetatean,sa-i chem in justitie pe cei din comisie pentru ca din banii mei si ai cetatenilor si-au permis sa-si plateasca ...plimbarile la nana,indemnizatii etc...

+2 (6 voturi)
Dimulescu Constantin
18.04.2014, 19:00:03

Calu,pari a fi un om rezonabil.Spune-mi,unde se gaseste articolul special care-i ofera imunitate lui Basescu?Nu sunt PSD-ist.Singurul partid in care am crezut a fost PNTCD-ul,pe timpul lui Corneliu Coposu.Coposu a murit iar cei care l-au urmat,cu largul concurs al individului abject care azi pozeaza in presedinte,si-au batut joc de tot ce reusise sa construiasca batranul Senior.Basescu striga peste tot ca nimeni nu e mai presus de lege.Asa ar fi normal sa fie.O clica intreaga de guzgani,mai mult sau mai putin rozalii,au atatea pacate incat nu ne-ar ajunge veacurile pentru a-i pedepsi.Totusi,trebuie sa plateasca,chiar si pentru simplul fapt ca astfel s-ar face dreptate.Faptul ca Basescu striga "hotii",nu-l absolva de raspunderea pentru propriile-i hotii.

+2 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (10)

Modifică Setările