Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Partidul Neamului Rumânesc din Serbia nu mai participă la alegerile pentru Consiliile Minorităţilor Naţionale

1
23 Sep 2014 18:25:33
Autor: Sorin Ghica
Liderul Partidului Neamului Românesc, Predrag Balasevic, acuză autorităţile sârbe că pregătesc fraudarea alegerilor pentru Consiliile Minorităţilor Naţionale FOTO Adevărul
Liderul Partidului Neamului Românesc, Predrag Balasevic, acuză autorităţile sârbe că pregătesc fraudarea alegerilor pentru Consiliile Minorităţilor Naţionale FOTO Adevărul

În semn de protest faţă de nerespectarea promisiunilor făcute de premierul sârb, Alexandar Vucic, privind respectarea drepturilor minorităţii româneşti din Serbia, Partidul Neamului Rumânesc a anunţat că nu va mai participa la alegerile pentru Consiliile Minorităţilor Naţionale.

Reprezentanţii Partidului Neamului Rumânesc (PNR), cea mai importantă formaţiune politică a etnicilor români din Serbia, acuză autorităţile de la Belgrad că pregătesc fraudarea alegerilor pentru Consiliile Minorităţilor Naţionale.

În procesul electoral, susţine liderul PNR, dr. Predrag Balasevic, sunt implicaţi în mod activ mulţi funcţionari al actualei coaliţii guvernamentale. Astfel, pe lista alegătorilor sunt oameni apropiaţi guvernanţilor, precum parlamentari, primari, consilieri locali sau directori de instituţii publice, care nu sunt etnici români. Aceştia speculează o ”scăpare” a legislaţiei sârbe, care stipulează că pentru a candida la Consiliile Minorităţilor Naţionale nu eşti obligat să faci dovada apartenenţei etnice.

Cei aflaţi pe această listă de candidaţi beneficiază de sprijin logistic, financiar şi mediatic în teritoriu din partea comitetelor locale şi oraşeneşti ale partidelor guvernamentale.
Partidul Neamului Rumânesc face un apel la membrii şi simpatizanţii săi, apartenenţi ai minorităţii naţionale rumâne/vlahe, să nu participe la aceste alegeri.

”Partidul Neamului Rumânesc nu îngradeşte dreptul garantat de Constituţie ca fiecare cetaţean de etnie rumână/vlahă să participe la procesul electoral, dar se împotriveşte în mod clar încalcarii acestui drept cu scopul de a distruge autonomia culturală prin supunerea Consiliul Naţional unui control total din partea aparatului guvernamental. (...) Partidul Neamul Rumânesc nu vede sensul participarii la aceste alegeri care nu par a fi altceva decât o replică sau un scenariu identic al alegerilor din 2010, în fapt o farsă al cărei singur scop este de a prezenta Europei o imagine frumoasă dar total denaturată despre o aşa-zisă respectare a drepturilor minorităţilor naţionale în Serbia”, se arătă într-un comunicat remis ”Adevărul”.

Promisiuni neonorate

În iulie 2014, premierul Victor Ponta şi omologul său sârb, Aleksandar Vucic, s-au întâlnit la Belgrad, unde au discutat, printre alte subiecte, despre minoritatea românească din Valea Timocului. Oficialul sârb a promis din nou că drepturile minorităţii române vor fi respectate şi în Valea Timocului, în concordanţă cu convenţiile internaţionale în domeniu.

Totodată, Vucic a promis în mod public că partidul său, Partidul Sârb al Progresului (SNS), nu se va amesteca în procesul electoral pentru Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne/vlahe.

Citeşte şi:

Acord istoric între organizaţiile româneşti din Valea Timocului

Statul care şi-a uitat neamul: românii ameninţaţi din Valea Timocului

Prigoana românilor din Valea Timocului continuă. Autorităţile sârbe se pregătesc să închidă o biserică românească

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Handicapat Mental
23.09.2014, 20:18:47

DE astia Ponta nici nu a auzit!

+1 (1 vot)
Modifică Setările