Patru români, condamnaţi în Marea Britanie pentru că au supus trei minore unor abuzuri sexuale îngrozitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei patru români condamnaţi
Cei patru români condamnaţi

Patru bărbaţi români au fost condamnaţi la un total de 25 de ani de închisoare în Marea Britanie după ce au exploatat sexual mai multe fete minore cu vârste între 12 şi 15 ani.

“Aceşti bărbaţi care au fost condamnaţi astăzi au ţintit în mod intenţionat tinerele victime din acest dosar pentru că erau minore şi pentru că erau vulnerabile. Victimele erau doar nişte copii la momentul în care au fost supuse unei exploatări sexuale îngrozitoare, dar au arătat mult curaj ieşind în faţă şi oferind dovezi împotriva celor care le-au abuzat”, a declarat procurorul Lisa O’Neill, potrivit stirileprotv.ro.

Potrivit procurorilor, Călin P., 20 de ani şi Sebastian B., 22 de ani, au violat în mod repetat o fată de numai 12 ani şi au fost condamnaţi la 13, respectiv 3 ani de închisoare de un Tribunal din Manchester.

Un alt român, Ilie Daniel B. este acuzat că a abuzat sexual aceeaşi fată, după ce a abordat-o pe reţelele de socializare. Acesta mai întreţinut relaţii sexuale de mai multe ori şi cu o altă minoră, în vârstă de 13 ani, pe care a şi răpit-o. Bărbatul a fost condamnat la 8 ani şi o lună de închisoare.

Un patrulea român, Adrian C., 20 de ani, a fost condamnat la 1 an de închisoare după ce a convins o minoră de 15 ani să întreţină relaţii sexuale cu el.

Aceştia au fost acuzaţi că în perioada 2016-2018 au abuzat sexual trei fete cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. Cei patru bărbaţi ţinteau fete vulnerabile, pe care le-au abuzat o perioade mai lungi de timp, au anunţat autorităţile din Manchester.

„Aceste fete tinere, victime ale unui abuz traumatic şi aproape inimaginabil au fost în centrul anchetei noastre şi ne-au mobilizat să acţionăm continuu pentru a-i aduce pe cei vinovaţi în faţa justiţiei. Aceste victime au demonstrat un curaj enorm prin faptul că au venit în faţa instanţei să depună mărturie. Nu putem subestima curajul şi puterea necesare pentru ca în astfel de situaţii victimele unui abuz să povestească traumele prin care au trecut”, a precizat Rebecca Boyce, ofiţer la Poliţia din Manchester.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite