Pedofilul pus în libertate, prezentat din nou judecătorilor cu propunere de arestare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătuşe FOTO politia md

Magistraţii Tribunalului Bucureşti judecă marţi apelul procurorilor după ce Judecătoria Sectorului 3 a decis eliberarea din arest a unui bărbat din Capitală acuzat că ar fi autorul unor agresiuni sexuale asupra a doi băieţi în vârstă de 13 ani.

Magistratul care a dat decizia de eliberare a pedofilului a susţinut că „faptele s-ar fi produs la cererea victimelor minore” şi că, în acest caz, „nu a existat constrângere”. Judecătorul a motivat că în acest caz „nu poate fi vorba de agresiune sexuală” şi că nu există pericol social.

Specialiştii în domeniu consideră, însă, că indivizii cu un astfel de comportament sunt imprevizibili şi pot ajunge în orice moment extrem de periculoşi. Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu consideră că, cel mai probabil, judecătorul nu a considerat certe probele care demonstrau agresiunile sexuale. „Anchetatorii nu stau cu mânile în sân. Omul nu a fost lăsat baltă şi este monitorizat. Va <<călca el pe bec>> mai ales că a văzut că de data asta a scăpat şi asta poate să-i dea avânt. A şi început să-şi ameninţe victimele care l-au denunţat, deci nu are de gând să se potolească”, spune Liviu Chesnoiu. 

Pericol real

Expertul spune că deşi par inofensivi, aceşti indivizi îşi pot schimba rapid comportamentul. „De cele mai multe ori, astfel de agresori au fost la rândul lor victime în copilărie. Reacţionează aşa pentru că ei consideră că se răzbună pentru ce au păţit. Şi de obicei acest comportament sexual deviant se reduce numai la apropouri. În principiu afişează numai intenţii pentru că nu au curajul să treacă la fapte. Dar pericolul vine când o victimă cade în plasa lui. În particular el se va schimba total, va acţiona energic, nevoalat, poate chiar dur. Aşa apare şi o victimă reală. Oricum, aceşti indivizi au nevoie de tratament permanent, de sprijinul şi atenta supraveghere a familiei pentru că, de obicei, nu se vindecă”, a precizat Liviu Chesnoiu.

În particular el se va schimba total, va acţiona energic, nevoalat. Aşa apare şi o victimă reală Liviu Chesnoiu Psihologul criminalist

La rândul lui şi medicul psihiatru Gabriel Diaconu crede că astfel de persoane au nevoie de o atenţie mai specială. „Chiar dacă nu se îndeplinesc criteriile de infracţiune, astfel de persoană trebuie să fie obligată de o instanţă să vadă un medic psihiatru, să înceapă şedinţe de consiliere pentru tulburarea lui de comportament şi prin asta să se prevină o faptă penală “, a spus psihiatrul,  citat de observator.tv. 

Cum a început totul

Ancheta în acest caz a fost declanşată în momentul în care mama unuia dintre cei doi minori s-a prezentat la Secţia 12 pentru a reclama agresiunea. Aceasta a prezentat autorităţilor mai multe dovezi, constând în conversaţiile purtate pe o reţea de socializare între cei doi băieţi şi presupusul agresor. Poliţia Capitalei susţine că, ulterior, aceştia au fost ademeniţi de pedofil la o întâlnire pe data de 10 iunie, cadru în care agresiunea sexuală ar fi avut loc. În aceeaşi seară, mama copiilor s-a prezentat în faţa autorităţilor pentru a depune plângere, ancheta pentru identificarea agresorului finalizându-se şase zile mai târziu, atunci când acesta a fost reţinut. Ca probe achetatorii au ajuns în posesia a sute de pagini cu mesaje obscene pe care bărbatul le trimitea copiilor, în care le cerea acestora să îi trimită poze cu organele genitale şi să se întâlnească cu el. Cu toate acestea, agresorul a fost eliberat, iar, ulterior, preşedintele CSM, Lia Savonea, a cerut Inspecţiei Judiciare să verifice de ce Judecătoria Sectorului 3 a luat această decizie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite