Pentru dreptul internaţional şi întărirea sancţiunilor asupra Rusiei lui Putin, România în Platforma Internaţională pentru Crimeea

Hartă care prezintă Crimeea drept parte a Rusiei Foto TASS

Anexarea Crimeii a determinat un val de reacţii şi sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse pentru încălcarea dreptului internaţional şi aberaţiile pe care le-a inventat pentru a crea aparenţa de drept când a ocupat, cu ajutorul omuleţilor verzi - soldaţi ruşi din GRU, serviciile speciale ale Armatei – Crimeea, ulterior prin înscenarea unui pseudoreferendum în care a împins oamenii cu Kalashnikovul din spate

la un vot pe care l-a şi pierdut, în fapt în favoarea rămânerii în Ucraina a Crimeii. Ucraina a procedat la promovarea unui număr de rezoluţii ale Adunării Generale a ONU – Consiliul de Securitate fiind, evident, interzis prin veto-ul rus – pentru ca acum să aducă în prim plan proiectul unei platforme comune care să marcheze convergenţa internaţională a tuturor eforturilor privind eliberarea Crimeii – dezocuparea cum o numeşte Kievul – şi revenirea la statu-quo ante 14 februarie 2014. O platformă care va avea summitul în luna mai, anul viitor, acolo unde România a fost şi ea invitată şi unde cred că ar trebui să participe din nenumărate motive, principalele fiind ameninţarea pe care o reprezintă militarizarea rusă a Crimeii la adresa ţării noastre şi nevoia de a sublinia susţinerea unei lumi bazate pe reguli.

Baze cu arme nucleare şi acţiunea Rusiei de a proiecta refugiaţii în Europa: vulnerabilităţile din textul Platformei

Ucraina a propus un text pentru a anunţa lansarea platformei, un text absolut decent şi acceptabil, cu două vulnerabilităţi de conţinut, însă, şi câteva politice şi de manieră. În ceea ce priveşte textul, el are 4 părţi: prima se referă la contextul situaţiei din Crimeea – în care nu e prezentată şi contracarată ideea pretinsului referendum al ruşilor în rândul populaţiei locale. În schimb, sunt menţionate 14.000 de victime, peste 40.000 de răniţi în confruntări şi 1,5 milioane de persoane dislocate intern(cifrele trebuie să aibă o susţinere foarte solidă, ştiut fiind că percepţia publică este că în Crimeea nu s-a tras nici un foc de armă).

Militarizarea Crimeii, menţionată aici, aduce prima problemă, dincolo de nenumărate date şi fapte corecte şi absolut utile motivaţiei proiectului: reconstruirea facilităţilor nucleare din peninsulă – depozitele de rachete din perioada sovietică - şi aducerea în Crimeea a bombardierelor strategice ce pot fi dotate cu arme nucleare şi staţionarea submarinelor ce pot fi dotate cu arme nucleare sunt considerate argumente suficiente pentru a declara Crimeea ca bază militară nucleară. Apoi pretenţia ca Crimeea să fie gaura neagră a drepturilor omului din Europa ignoră alte asemenea găuri negre, în Transnistria, Belarus, Cecenia, şi regiunile ocupate ale Georgiei, Abhazia şi Osetia de Sud, deci abordarea trebuie să fie nuanţată, fie deschisă şi cu celelelte focare de regiuni necontrolate de către autorităţile comunităţii internaţionale.

Această parte de context mai aduce câteva date despre compoziţia etnică şi schimbarea de populaţie produsă în Crimeea, care, de asemenea, trebuie să aibă o bază foarte solidă de documentaţie pentru a putea fi susţinută. Astfel, 46.000 de persoane au fost expulzate, 6000 de ucraineni au fost transferaţi ilegal în închisorile din Rusia, 5000 de orfani ucraineni în orfelinatele de pe cuprinsul Rusiei, 2500 de persoane au fost deportate şi 170.000 de cetăţeni ruşi au fost aduşi şi relocaţi în peninsulă.

Partea referitoare la răspunsul internaţional la ocupaţia rusă din Crimeea conţine referinţele la toate instituţiile internaţionale care au sancţionat Rusia, la state particulare şi, mai ales, la cele şapte rezoluţii ale Adunării Generale a ONU referitoare la Crimeea: rezoluţia A/RES/68/262 din 27 martie 2014 despre Integritatea teritorială a Ucrainei, rezoluţiile 71/205, 72/190, 73/263, 74/168 despre drepturile omului în Crimeea şi rezoluţiile 73/194 şi 74/17 despre militarizarea Crimeii. Temeiuri foarte solide pentru ca efortul coordonat şi integrat al comunităţii internaţionale care s-a pronunţat deja pe aceste teme să se concretizeze în formula Platformei Internaţionale pentru Crimeea încercând să coordoneze efortul de a aplica aceste rezoluţii în sensul inversării situaţiei actuale.

Cea de-a treia parte a proiectului subliniază ameninţările legate de menţinerea situaţiei actuale, a statu- quo-ului în Crimeea, condiţionările şi presiunile Rusiei pentru a obţine aparenţa recunoaşterii sau forme secvenţiale de recunoaştere indirectă fie prin afaceri, transport ce implică Crimeea şi vizite ale unor persoane străine în peninsulă. Aici se află cea de a doua vulnerabilitate a textului, atunci când vorbeşte despre acţiunea Rusiei care utilizează fluxurile de refugiaţi din Orientul Mijlociu pentru a destabiliza situaţia internă din Uniunea Europeană, o susţinere pentru care nu există referinţe directe şi care nu este general acceptată de către statele membre ale UE(referiri la zona infracţională, la Turcia şi la finanţarea de către cineva a fluxurilor de refugiaţi proiectaţi către UE există, nu şi probe concrete sau recunoaşteri internaţionale dincolo de orice dubiu a acestei situaţii puse în responsabilitatea Rusiei). Utilizarea în text alături de componente unanim recunoscute crează o vulnerabilitate şi motiv de reacţie a Moscovei şi obiecţie la întreaga întreprindere pornită de Kiev.

Platforma internaţională pentru Crimeea. Relevanţă, eficienţă şi motivaţia participării

În fine, cea de a patra parte o reprezintă trasarea efectivă a conţinutului Platformei, ce se vrea ea şi care e relevanţa iniţiativei ucrainene(în subsidiar legitimitatea Ucrainei de lansare a acestei platforme). Platforma se vrea un format de consultare şi coordonare pentru creşterea eficacităţii răspunsului internaţional angajat la votarea rezoluţiilor ONU şi a celorlalte instrumente juridice şi reacţii la nivel internaţional. Obiectivul este dezocuparea Crimeii şi revenirea la Ucraina, iar instrumentarul conţine un număr de instrumente printre care politica de nerecunoaştere, blocarea militarizării Crimeii, libertatea de navigaţie, relevarea violării dreptului internaţional şi a drepturilor omului, gestionarea efectelor economice pentru Ucraina(singularizată) şi alte state. Această ultimă referire poate fi discutabilă şi să ridice semne de întrebare referitoare la angajamentul real din spatele unei asemenea susţineri pentru Ucraina din partea semnatarilor. Ca principiu, însă, afirmaţia este foarte corectă.

Dacă pe text putem vorbi despre două probleme şi vulnerabilităţi de conţinut, altele sunt elementele care pot afecta atractivitatea propunerii şi crea motive de respingere a andorsării ei internaţionale. E vorba, în primul rând, despre manieră: probabil era utilă o negociere anterioară a textului cu marii jucători, SUA şi UE cu precădere, nu emiterea documentului şi invitarea ulterioară la semnare/achiesare de către părţi. Riscul este ca astfel să se creeze elemente inacceptabile unor actori, motive suficiente pentru respingerea textului şi nesemnarea lui. Or întrebarea care domină întregul demers, dincolo de relevanţa sa politică internă în Ucraina şi valoarea de întrebuinţare, este eficienţa sa şi cine va semna documentul, fiind prezent în mai 2021 la Kiev?

Altfel nu încape îndoiala că e nevoie de coeziune a acţiunilor concrete împotriva Rusiei lui Putin, a sancţiunilor pentru încălcarea dreptului internaţional, a regulilor relaţiilor internaţionale aşa cum le cunoaştem, le apreciem şi le respectăm. Iar semnarea documentului este o contribuţie directă şi un semnal consistent pentru susţinerea relaţiilor internaţionale bazate pe reguli. De asemenea, documentul permite evitarea excepţionaliştilor, aşa numiţii free riders, care optează pentru avantaje unilaterale contra unor relaţii mai calde cu Rusia şi interese individuale satisfăcute direct sau netransparent. Asocierea la platformă înseamnă şi alinierea şi respectarea sancţiunilor convenite în litera şi spiritul lor. Şi, în egală măsură, izolarea Rusiei pentru acţiunile sale.

Acţiune simbolică versus eficienţă în Platforma Internaţională a Crimeii. Rolul Turciei

Dezbaterea de tipul acţiune simbolică versus eficienţă va dăinui dincolo de acest document. De altfel, această discuţie priveşte şi rezoluţiile Adunării Generale a ONU care sunt neobligatorii, dar cu valoare de întrebuinţare politică deosebită. Probabil că aici trebuiau adăugate referiri la procesele internaţinale deschise de Ucraina, cetăţenii ucraineni, companii şi organizaţii din Crimeea pentru reparaţii şi sancţiuni la adresa Rusiei şi stadiul lor.

Altfel, acţiunea propriu-zisă e relevantă prin prisma semnatarilor – cu cât participarea e mai largă, cu atât relevanţa, fie şi simbolică, e mai mare – însă constituie, per a contrario şi un risc major dacă nu reuşeşte să adune semnatari – şi nu trebuie uitat că nici Rusia nu stă cu mâinile în sân. În rest, oricât de inutil ar părea, un asemenea cadru poate antrena pregătirea internaţională, a Ucrainei în primul rând, pentru momentul în care situaţia internaţională va permite dezocuparea Crimeii, într-un moment de fragmentare ulterioară a Rusiei lui Putin, eventual după schimbarea de lider la Moscova. El poate determina gândirea şi adoptarea la Kiev, dar şi pregătirea concretă a unui proiect comprehensiv de reintegrare a Crimeii în teritoriul şi statul ucrainean, pas cu pas, în fiecare domeniu în parte.

Aş fi adăugat, deopotrivă, în partea finală, rolul relevant al tătarilor în această întreprindere. E relevantă coordonarea şi implicarea tătarilor din Crimeea cu ceilalţi tătari din regiune şi cu toate popoarele turcice din regiunea extinsă a Mării Negre. O asemenea perspectivă poate ajuta la angajarea Turciei în proiect şi la implicarea Ankarei în Platforma Internaţională a Crimeii. Un asemenea pas ar fi relevant şi extrem de important pentru reuşita proiectului, Turcia fiind un actor indispensabil, alături de UE, SUA şi partenerii globali, pentru a putea crea masa critică şi presiunea pentru obţinerea impactului internaţional necesar şi a coordonării impuse de perspectivele realiste de funcţionare a unui asemenea proiect.