Percheziţii în Bucureşti la asociaţia producătorilor agricoli. Suspiciuni de delapidare a unor fonduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Politisti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice pun în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară la sediile unei organizaţii a producătorilor agricoli din Romania, din Bucuresti.

Potrivit preşedintelui asociaţiei Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), Laurenţiu Baciu, este vorba despre un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru savarsirea infractiunii de delapidare.

Acesta a declarat pentru postul Digi24 că ancheta nu-l vizează pe el şi că nu a fost audiat de poliţişti în legătură cu acest dosar. El a precizat că persoana care se ocupă de „legăturile cu banca, şi-ar fi însuşit o sumă de bani”. Întrebat cine este această persoană, el a spus că este vorba de directorul executiv. El a precizat că suma vehiculată de presă cum că ar fi fost delapidată, de aproximativ 1 milion de lei, este mult prea mare, bugetul întregii asociaţii fiind mai mic de această sumă. 

„Nu e delapidare, pentru că nu s-a luat tot”, a declarat Laurenţiu Baciu

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite