Percheziţii în Capitală la persoane care primeau străini în spaţiu contra cost; 15.000 de indivizi figurează cu domiciliul la trei adrese din sectorul 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
masina politie

15.000 de persoane în trei apartamente. Asta au descoperit poliţiştii bucureşteni în actele de la Direcţia pentru Evidenţa Populaţiei. Un motiv bun ca joi dimineaţă să descindă la cele trei adrese unde, de fapt, au descoperit mai mulţi membrii ai unei reţele care se ocupau cu luarea fictivă în spaţiu a cetăţenilor moldoveni care ăşi doreau buletin de Bucureşti.

Afacerea era una de proporţii, profitul net încasat de membrii grupării fiind de ordinul milioanelor de euro. Acuzaţiile care se aduc în dosar: constituire de grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

200 de euro de persoană

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, persoanele vizate de anchetă sunt acuzate că ar fi oferit, contra cost, ajutor unor cetăţeni străini pentru a-i ajuta să obţină carte de identitate românească, declarând în fals că vor locui la adresele lor. „Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că două grupuri infracţionale organizate îşi ofereau serviciile, contra cost, unor cetăţeni străini, preponderent din Republica Moldova, pentru a le facilita obţinerea cărţii de identitate româneşti, declarând în fals că aceştia vor locui la adresele lor”, arată anchetatorii. Sumele solicitate pentru o carte de identitate erau cuprinse între 150 şi 200 de euro, se mai precizează în comunicatul Poliţiei Capitalei. Până la acest moment au fost identificate aproximativ 15.000 de persoane care figurează ca având domiciliul stabilit la cele trei adrese din Sectorul 3 al Capitalei. Un calcul simplu ne arată că profitul minim al traficanţilor de reşedinţe a fost de cel puţin 2,25 milioane de euro, dar ar fi putut atinge chiar şi 3 milioane de euro.

Secţii de votare, degeaba

Un caz asemănător a fost descoperit la recentul referendum după ce niciunul dintre cei aproape 5.000 de oameni înscrişi pe listele a două secţii de votare de la Colegiul „Matei Basarab” din Capitală nu s-au dus la vot, toţi având domiciliul în acelaşi imobil. Potrivit reprezentanţilor secţiilor, oamenii erau din Republica Moldova. La secţia nr. 382 amplasată în Colegiul Naţional “Matei Basarab” din Capitală erau înscrise 2.400 de persoane însă niciuna nu a venit să voteze, nici pe lista permanentă, nici pe cea suplimentară. O situaţie asemănătoare a fost înregistrată la secţia alăturată, nr. 379 unde au votat 12 persoane, însă pe lista suplimentară.

Reprezentanţii secţiilor de votare au susţinut că toate cele 2.400 de persoane care sunt înscrise la secţia nr. 382, dar şi cele peste 2.400 de la secţia nr. 379 au domiciliul la aceeaşi adresă: str. Vasile Lucaciu, nr. 5,  sector 3.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite