Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Dosarul „Microsoft”. Procurorii fac percheziţii la Remus Truică, Dorin Cocoş, la fostul ministru Gabriel Sandu şi la fundaţia lui Dinu Pescariu

25
16 Oct 2014 08:20:57
Autor: Lavinia Bălulescu, Stoica Mihai
Remus Truică, Dorin Cocoş şi Cătălin Harnagea sunt trei dintre cei vizaţi de percheziţiile DNA
Remus Truică, Dorin Cocoş şi Cătălin Harnagea sunt trei dintre cei vizaţi de percheziţiile DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au făcut, joi, 56 de percheziţii în ancheta desfăşurată în dosarul de corupţie „Microsoft”. Descinderile vizează şi locuinţa lui Remus Truică, fost şef de cabinet al lui Adrian Năstase, dar şi pe cea a fostului şef al SIE Cătălin Harnagea. Mai mult, procurorii au mers şi la casa fostului ministru Gabriel Sandu, la cea a fostului consilier prezidenţial Dorin Marian şi la Fundaţia Dinu Pescariu.

UPDATE Cătălin Harnagea a declarat, la Digi24, că nu ştie ce vor să afle procurorii, dar recunoaşte că este normal ca aceştia să ceară documente de la toate firmele care au avut legături cu EADS.

„Probabil că există o legătură între Microsoft şi vânzarea de licenţe şi celălalt contract (cu EADS - n.r.), dar probabil că există pe firme româneşti sau pe firme care au achiziţionat sau au vândut anumite produse”, a declarat fostul şef al SIE, rugat să comenteze afirmaţiile procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, care a spus că există persoane şi firme care apar atât în dosarul Microsoft - unde prejudiciul se ridică la 60 de milioane de euro - şi dosarul EADS.

Firma la care e acţionar a avut timp de doi ani un contract de consultanţă cu EADS în proiectul pentru securizarea frontierelor. Contractul a fost încheiat la sfârşitul anului 2005 - începutul anului 2006 şi s-a derulat pe o perioadă de aproape doi ani, adică nu a durat până la închiderea proiectului.

Anchetatorii au făcut 56 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov la domiciliile mai multor persoane, printre care se numără şi mai mulţi celebri oameni de afaceri dar şi la sediile unor fundaţii. La finalul acţiunii, DNA va ridica mai multe documente, iar o parte din cei vizaţi vor fi duşi la audieri. 

Astfel, descinderile îl vizează pe Remus Truică (om de afaceri, fost şef de cabinet al lui Adrian Năstase), Dorin Cocoş (om de afaceri şi fost soţ al Elenei Udrea), Cătălin Harnagea (fost şef al SIE), Claudiu Florică, fostul şef al Fujitsu Siemens şi Nicolae Dumitru (om de afaceri).

Percheziţii mai au loc şi baza sportivă a lui Dinu Pescariu, la omul de afaceri Adrian Petrache (tatăl lui Alin Petrache), dar şi la Gabriel Sandu (fost Ministru al Comunicaţiilor).

Cătălin Harnagea a condus Serviciul Român de Informaţii (SIE) în intervalul 30 iulie 1997 - 1 februarie 2001, când Dorin Marian a ocupat funcţia de consilier prezidenţial (1996-2000) şi şef al Administraţiei Prezidenţiale (martie-septembrie 2000). Cătălin Harnagea a scris, în CV-ul său, că a fost, din 2005, consultantul EADS pe proiectul de securizare al frontierelor României şi pe cel de off-set.

Dorin Marian a fost asociat cu Cătălin Harnagea într-o firmă, acesta cesionând acţiunile în februarie 2007, cu o zi înainte de a fi numit în funcţia de prim-consilier al premierului din acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu.

Presa a relatat că Adrian Petrache, tatăl preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român Alin Petrache, este un apropiat al lui Dorin Cocoş şi al fostului premier Adrian Năstase, partener de afaceri imobiliare cu Alexandru Bittner.

Conform unui comunicat de presă al DNA, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. 

Istoria dosarului Microsoft

În dosarul „Microsoft", Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri - senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

"Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul «Sistem Educaţional Informatizat» (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte", precizau atunci oficiali de la DNA.

Procurorii susţin că foştii miniştri Dan Nica, Şerban Mihăilescu, Ţicău Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Sandu Gabriel "şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate".

Concret, în acest caz s-ar fi dat şi primit comisioane de peste 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

Totodată, anchetatorii au indicii că cei şase foşti miniştri au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane, pentru a fi favorizată firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.

În 3 octombrie, preşedintele Traian Băsescu a avizat începerea urmăririi penale faţă de foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu în dosarul Microsoft.

La 7 octombrie, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat începerea urmăririi penale a lui Valerian Vreme, decizia finală urmând să fie luată de plenul Camerei.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Senatorii jurişti au căutat nod în papură. Dosarului Microsoft, amânat încă două săptămâni, pentru că paginile nu erau numerotate

Dosarul „Microsoft”. Claudiu Florică, personajul care i-ar fi jucat pe degete pe politicieni, audiat de procurorii anticorupţie
 
Dosarul Microsoft: Deputatul Opoziţiei poate fi urmărit penal. Parlamentarii şi-au trimis „rezervele“ la vot
 
INFOGRAFIE Afacerea Microsoft a demarat în Parlament cu frâna de mână trasă
 
Dosarul Microsoft: Cine sunt cei trei demnitari ocrotiţi de Parlament
 
Dosarul Microsoft. Procedurile au fost îndeplinite. Procurorii vor începe audierile a 5 din cei 9 foşti miniştri suspectaţi de corupţie
 
Băsescu a cerut începerea urmăririi penale pentru cinci foşti miniştri, în dosarul Microsoft: „Nimic din acest dosar nu provine de la Bittner“
 
Dosarul „Microsoft“. Cine este personajul care i-a jucat pe degete pe politicieni
 
Dosarul „Microsoft”, cartoful fierbinte din Parlamentul României
 
Procurorul General gafează: a trimis greşit cererea DNA pentru anchetarea lui Valerian Vreme, Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu
 
Fostul şef SIE Teodor Meleşcanu susţine că dosarul „Microsoft” de România a pornit de la FBI
 
Dosarul „Microsoft”. DNA declanşează operaţiunea „Mâini curate“ în care sunt anchetaţi nouă foşti miniştri
 
Dosarul „Microsoft“. DNA: În acest moment, Victor Ponta „nu are calitate de suspect sau de inculpat“
 
Reacţii în dosarul comisioanelor de milioane de dolari. Andronescu: Nu am luat niciun leu de la nimeni
 
Cutremur pe scena politică. DNA cere aviz pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri în dosarul „Comisioane de miliarde la nivel înalt”
 
DNA: Dan Nica a refuzat să se prezinte la audieri

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

25 Comentarii

valeriu topala
16.10.2014, 08:34:04

basescu asta,ce are cu bietii oameni care bine inteles,sunt nevinovati!cita capacitate are si basescu asta,sa se ocupe de toate dosarele de coruptie!

+4 (4 voturi)
Raskolnikov
16.10.2014, 08:35:45

De mult trebuia cercetati.....tristetea mare e ca serviciile SIE si SRI sunt manipulate de politic,e limpede.Ma intreb de ce-au fost laudate atat?Hayssam a plecat fara sa stie nimeni,atatea tunuri date si SRI -nimic?Sefi lor,niste javre TOTI,iau salarii uriase si-si fac jocul murdar,nici gand de seriozitate si raspundere,nu le pasa de nimic,ca si la parlamentari....e pe tobogan tara,o sa zburam afara din UE si NATO,pariez!!!!!!

+1 (3 voturi)
george 1
16.10.2014, 09:06:26

Acum inteleg de ce Harnagea este atat de vocal la Antena 3! E adevarat ca il intrece Costin Georgescu!

+6 (6 voturi)
Fil Tud
16.10.2014, 09:11:02

Ma intreb daca udea a inceput sa scuipe si sa isi puna fusta in cap cand au intrat mascatii in casa, ca deh indiferent cat fond de ten iti pui pe mecla nu iti poti uita originile.

-4 (10 voturi)
calu
16.10.2014, 09:31:19

Trei si cati 'or fi ca ei.Cocosu s-a despartit de gaina Leana pentru ca gainusa stia de matrabazlacurile sotului,si din acest motiv a luat decizia de separere,bineinteles cu gandul de a-si croi poteca catre Cotroceni.Atat cocos cat si gaina au stiu de dinainte de afacerile lor,adica gaina d'ale lu'cocos si cocosu d'ale lu gaina.Acum gaina vrea sa se urce pe un ou gigant de unde poate controla totul,dar suveranul popor este format,zic eu ,din cetateni care nu-si mai vand votul si din acest motiv cred ca n-or fi....chiorati de pantalonii scurti,de casscheta ,de parul auriu al....gainei si vor tine cont ca si ea este implicata mai mult sau mai putin in afaceri ilegale.Deci,trebuie bine inteles,trecerea la o curatire amanuntita,facuta bineinteles de sfantul DNA,o verificare a tuturor politicienilor mafioti este mai mult ca necesara,numa'asa vom pasi si noi in randul tarilor civilizate.La puscarie cu toti mafiotii care au distrus tara,cu cei care si-au facut averi ilicit si confiscarea averilor.

+7 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (25)

Modifică Setările