„În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş pun în executare 24 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Mureş, precum şi 44 de ordonanţe de ridicare de înscrisuri în 13 judeţe şi municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de înşelăciune”, anunţă IGPR.
Din cercetări a reieşit că reprezentanţii unor societăţi din judeţul Mureş ar fi atestat, în mod fictiv, prestarea unor servicii de cazare şi masă către persoane fizice beneficiare de carduri/vouchere de vacanţă, pentru care ar fi plătit, în numerar, 60% din valoarea acestora. Ulterior, aceste vouchere ar fi fost decontate integral, prin operatorii autorizaţi.
Prejudiciul estimat, până la acest moment, este de aproximativ 1.000.000 de lei.
Vor fi puse în executare 9 mandate de aducere.
Activităţile se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.
De altfel, miercuri, Poliţia Română face 126 de percheziţii domiciliare la nivel naţional pentru combaterea infracţionalităţii, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale.
Percheziţiile au loc sub supravegherea procurorilor de la unităţile de parchet competente, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri, pornografie infantilă, trafic de migranţi, înşelăciune, fals informatic, uz de fals, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, infracţiuni la regimul silvic şi furt.
Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate